Shogun (serial TV, 2024)

Prin 2018, televiziunea FX, parte din rețeaua americană FX Networks (la rândul ei deținută de gigantul Disney) anunța începerea filmărilor la un nou serial adaptat după cunoscutul roman al lui James Clavell. Apoi a venit pandemia, filmările au fost amânate și serialul a apărut abia acum, într-o marți din 2024. Poate fi urmărit în streaming la noi pe platforma Disney+, dacă nu aveți prea mari așteptări.

Deși producătorii spun că romanul publicat în 1975 a fost „steaua lor călăuzitoare”, noul serial e departe de ecranizarea făcută în 1980. Cu Anjin-san jucat de Richard Chamberlain și Toranaga interpretat de legenda cinematografiei japoneze Toshiro Mifune, mini-seria Paramount s-a bucurat de un succes uriaș în SUA. În noul serial FX, doar personajele japoneze par bine alese (sau nu ne dăm noi seama din cauza diferențelor culturale).

Și noul serial a intrat direct în topul audiențelor, la două zile după difuzarea primelor episoade, deși aduce mai mult c-o bandă desenată ori c-un joc pe calculator. Spiritul cărții e mai mult decât fugitiv întrupat, adesea schematic – scenariștii ignorând momente și teme esențiale, preluând aspecte minore. Chiar și intriga e simplificată la maxim, pentru atenția scurtă a generației actuale, cu peisaje colorate și puține cuvinte.

Shogun-ul era, printre altele, un mic manual de inițiere în limba și civilizația japoneză a Evului Mediu. Pilotul englez din serial pare să fi prins complicatul grai nipon aproape instant, cucerind-o rapid pe Mariko, interpreta samurailor. Rachel Kondo și Justin Marks s-ar fi descurcat să facă 10 episoade și pentru Tik-tok, cred, așa că am înghițit gălușca și am zis mersi că pot să-mi amintesc romanul prin omisiunile lor

Flora and Son (2023)

Între două seriale, un film irlandez cu muzică – ceea ce pentru mine este atât un gen,  cât și o rețetă de succes. După filmul mut, cinematograful sonor își datorează mare parte din succes atât replicilor vorbite, și nu scrise ca până atunci și încadrate în chenar, cât muzicii din fundal, care se împletește cu dialogurile și însoțește spectatorul, dând ritmul filmului, alături de tăieturile montajului. Și când muzica este chiar subiect sau se împletește cu firul epic, poate ieși ceva grozav.

Sunt multe filme reușite cu muzică și muzicanți, pot aminti fără să stau pe gânduri Sister Act (1992), August Rush (2008), The Broken Circle Breakdown (2012),  La La Land (2017), A Star is Born (2018) – ca să le enumăr doar pe cele mai cunoscute. Dincolo de titlurile de mai sus, cred că majoritatea actorilor înzestrați cu voce (și asta e o condiție a meseriei) au jucat într-un film de acest gen, iar aici îmi vin în minte Sunetul muzicii cu Julie Andrews sau de mai puțin cunoscutul Begin Again (2013) cu Mark Ruffalo și Keira Knightley.

Revenind la filmul irlandez din titlu, subiecții sunt o familie muzicală, iar predicatul ceva de genul unde dai și unde crapă.  Ca să-și salveze cumva fiul infractor (făcut cu un basist) de la furtișaguri, mama singură Flora recondiționează o chitară, la care ajunge să învețe să cânte singură, băiatul ei fiind pasionat de fapt de hip-hop.

Fundalul poveștii este în același timp amuzant și trist: viața de la periferia Dublinului – noroc cu finalul apoteotic. Recomand cu căldură acest film de weekend, și un pic mai mult decât atât.

Seriale de început de an

Cum anul a-nceput și nu prea, iar lumea (bună wannabe) încă e pe la schi, să vedem cu ce seriale ne umplem timpul încă molcom. Pe Sky Showtime rulează simpaticul The Lovers (2023) cu expresiva Roisin Gallagher jucând-o pe Janet, care lucrează într-un supermarket din Belfast. Guralivei irlandeze nu pare să-i pese de nimic – inclusiv de viața ei – până ce se intersectează accidental cu egocentricul Seamus.

Blondul prezentator politic, chipeș și oarecum aranjat, cu o viață londoneză aproape perfectă și o iubită celebră, se-ntâlnește pe neașteptate cu Janet, care-i simte instantaneu superficialitatea – și totuși cei doi sunt atrași unul de celălalt. Un serial reconfortant și amuzant. Ceva mai lung (2 serii deja) și mai aplicat, cu 5 personaje principale, este Tokyo Vice (2022) de pe HboMAX.

Cu un titlu ce amintește de Miami Vice, serialul american de televiziune creat de J. T. Rogers este bazat pe cartea din 2009 cu același titlu a jurnalistului Jake Adelstein, jucat de Ansel Elgort. În alte roluri principale apar Rachel Keller și Ken Watanabe. Revenind acum la canale TV mai pământești, nu cele de videostreaming amintite mai sus (care sunt cu plată) de remarcat un serial istoric pe Epic Drama: Domina (2021). 

Această dramă istorică britanico-italiană a fost creată de Simon Burke pentru Sky Atlantic. Cu o Kasia Smutniak foarte bună în rolul Liviei Drusilla (soția lui Gaius Augustus), serialul Domina ilustrează luptele pentru putere din Roma Antică dintr-o perspectivă feminină.

Napoleon, istoria învinșilor

Un biopic al lui Napoleon realizat de un francez s-ar focaliza mai degrabă pe istoria învingătorului, repectiv momentele glorioase ale corsicanului pe grandoarea personajului, în timp ce Napoleon-ul din 2023 al lui Ridley Scott (un englezoi care tocmai și-a descoperit arborele genealogic) este unul în manieră shakespeariană, a tiranului văzut din perspectiva învingătorilor săi, într-un final. Titlul proiectului initial era Bastonul – dar putea să-i spună la fel de bine Napoleon văzut de peste Canal.

The Holdovers (2023)

Se fac atâtea filme de Crăciun, majoritatea proaste, speculând momentul, că un cinefil poate dezvolta alergii la „genul” ăsta de pelicule. Și poate rata mici bijuterii cum e și povestea de mai jos, una aparent fără pretenții.