Metronom (2022)

Un film românesc a cărui lansare în cinematografe, în noiembrie anul trecut, a trecut aproape neobservată, umbrită de atenția acordată unor subproducții precum Mirciulică sau Teambuilding – lansate însă de vloggeri cu public gata format în internetul RO. Acestea fiind zise, ai crede că Metronom, un film în genul Liceenilor, poate mai puțin ideologizat sau clișeizat, ar trebui să-și găsească publicul său, nostalgic după tinerețea petrecută de voie / de nevoie în comunism.

Citește în continuare Metronom (2022)

Chungking Express (1994)

După ce am recomandat atâtea prostii contemporane (bine, nu chiar toate), e momentul să vă recomand și un film vechiuț, dar aparte, cu două povești romantice care, urmând logica firescului, ar trebui să se intersecteze. Vi se pare c-ar avea un titlu ciudat? Ei bine, în limba lui Kar-Wai Wong sună și mai și: Chung Hing sam lam.

Citește în continuare Chungking Express (1994)

The Last of Us (serial TV)

N-aș fi crezut c-o să urmăresc vreodată un film cu apocaliypse zombie, mai ales unul al cărui scenariu este adaptat după un joc (dezvoltat de Naughty Dog pentru PlayStation), și nu după o carte. Daaar, când fundalul ăsta e justificat de un preambul inteligent ce introduce posibilitatea unei epidemii cauzată de ciuperci… csf, ncsf.

Citește în continuare The Last of Us (serial TV)

Otomanii (Mahomed vs Vlad)

Primul sezon al docudramei Ascensiunea imperiilor: Otomanii (2020), mi s-a părut cât de cât acceptabil, cu tot izul de propagandă islamistă (sau erdoganistă, cum doriți). Chiar dacă ușor deranjantă prin mesajul sub-text, pelicula era digerabilă prin interesantul amestec al formatului documentar cu scenariul dramatic, în care personajele ilustrează sentințele sau „mărturiile” istoricilor.

vladO (pseudo)confirmare isteață, pe undeva. Întâi specialiștii, calmi și siguri pe ei, din muzee și fotolii, emit o teorie (controversată) vizavi de o perioadă istorică. Pentru ca apoi, pline de tensiune și vervă dramatică, personajele să vin s-o ilustreze, dublând mesajul. Iar mai ales când are în față un conflict, omul se convinge cu ochii lui – interesantă găselniță, nu-i așa? Sezonul II, difuzat recent pe Netflix România, a prins și mai mult; la noi, pentru că este vorba de un voievod român, iar în alte țări pentru că e cu Dracula.

Acest succes este relevant pentru un soi de „nostalgie otomanistă care permeează azi imaginarul românesc”, după cum declară profesorul universitar și criticul de film Doru Pop. Iar „această formă de post-colonialism și de autocolonizare are diverse manifestări, una dintre ele fiind pierderea respectului pentru propria noastră cultură”.

CANTEMIRPotrivit criticului clujean compania Netflix, care a lansat serialul cu termenul „ascensiunea”, putea să folosească o trimitere la Dimitrie Cantemir, marele cărturar și politician care a petrecut ani de zile la curtea otomană și care a scris o carte extrem de populară în epocă, ignorată la noi pe nedrept, cu titlul latinesc „Incrementa atque decrementa aulae othomanicae”, adicătălea Creşterea şi descreşterea Curții otomane”.

Completând apoi că „dacă Netlfix putea sau nu să folosească titlul Creșterea (sau Înălțarea) imperiilor, distribuitorul de filme pe bandă rulantă ar fi fost obligat să folosească numele românesc al sultanului care a cucerit Constantinopolul. Numele său este Mahomed, iar nu Mehmed și cu atât mai puțin Mehmet”.

E ca și când i-am spune lui Henric al optulea, Henry (zi eisft). În română London e Londra, Henry e Henric, iar Mehmed e Mahomed. Așadar „Mehmed Cuceritorul” nu există, e doar o invenție a filo-otomanilor, cu un gust la fel de prost ca și scena din film în care Vlad III Dracul mănâncă rahat turcesc în sala tronului de la Târgoviște. Toate acestea fac parte dintr-un program conștient și sistematic de promovare nu numai a otomanismului, ci și a erdoganismului.

amanÎn completarea citatelor preluate din postarea lui Doru Pop (pe care o găsiți în întregime aici), menționez că am abandonat după primele episoade documentarul, care îmi duhnea și mie a propagandă, de la o poștă. De asemenea, m-au deranjat atât personificarea cel puțin caraghioasă (ca să nu zic altceva) a lui Matiaș Corvinul, un mare rege al Ungariei (cu origini românești) cât și cea a principelui Vlad.

Revenind la constatările criticului de film, bărbații din stirpea lui Vlad (inclusiv tatăl său, Drăculea) aveau figuri extrem de clare, cu mustăți prelungi, cu buza inferioară cărnoasă și cu ochii exoftalmici. În niciun caz el nu este, ca în portretele moderne (vezi mai sus) ale lui Theodor Aman – care îi face o figură neutră – dar nici ca în versiunea actualizată din „Otomanii”, unde Vlad pare să fie extras din Vikings.