Westworld 4 season

Am văzut ceva reclamă pe HBO – așa cu coada ochiului, între filme – dar mă gândeam că e ceva SF: adică Westworld, sezon nou? Poate la toamnă, dar acum, pe bune? Atunci chiar c-a revenit lumea la normal, mă rog, la noul normal. Sigur, s-au ridicat și restricțiile, în Cluj a fost și TIFF, un fel de mini-tiff chinuit, cu puține filme, dar tot nu-mi venea să cred că…

Hello again. Don’t worry about a thing. It’s all in your head. Așa începe The Auguries, primul episod din sezonul 4 Westworld. L-am urmărit azi pe HBO de la ora 20 si va mai fi în reluare miercuri de la 21,40 plus în alte zile ale săptămânii, dacă l-ați ratat. Ca o remarcă trecătoare, abia am renunțat la Netflix și eram gata să decretez că s-a stricat și video-streaming-ul.

Parcă la asta era bună concurența, nu? Să beneficiezii de servicii mai bune, să se bată ăia în oferte. Și totuși, Netflix e tot mai aiurea, nu degeaba pierde lunar abonați. Abia în iunie am renunțat și eu, l-aș fi oprit din mai dar au găsit ceva bani pe card și am mai lungit-o o lună prin prelungire automată.

HBO Max a venit cu o interfață nefuncțională, Netflix tot mai nefrecventabil, Disney+ pline și el de woke, mai noi, ca și celelalte. Ou sont le films d`antan? Ce rămâne, Amazon Prime, Hulu (acolo ar fi de văzut Prey), sau ne întoarcem la DVD-uri? Unii zic că o s-apară Paramount+ sau SkyShowtime in România și-atunci să vezi filme (americane), dar până atunci….

Man Vs Bee (serial TV)

Cum trebuia să aibă și comicul britanic devenit celebru după Mr. Bean (difuzat între 1990 și 1995) încă un serial înainte să iasă la pensie, s-a făcut comedia Om vs albină, creată și scrisă chiar de Rowan Atkinson împreună cu William Davies, și regizată de David Kerr. Până aici nimic rău, nici chiar jocul de cuvinte Bee – Bean, ar fi mers chiar și Bean vs Bee.

Citește în continuare Man Vs Bee (serial TV)

Borgen (serial TV)

O dramă politică daneză produsă de DR, radiodifuziunea publică, responsabilă anterior și de Forbrydelsen, devenit un succes internațional și un cult în țara de origine. Un nume venit de la „Castel”, cum este cunoscut în limbajul colocvial Palatul Christiansborg, sediul parlamentului danez şi al biroului primului ministru.

Serialul aduce puțin (dintr-un punct de vedere) cu Servant of the People al lui Zelensky, întrucât la momentul difuzării primului sezon, în 2010, povestea cu un  prim ministru danez femeie părea o utopie (la fel și profesorașul jucat de Volodimir Z). Nu trecea însă nici un an de atunci, până când  Helle Thorning-Schmidt, preşedinta Partidului Social Democrat, devenea premierul ţării. Interesantă condiționare, nu?

Totul a decurs ca în scenariul serialului, fără ca șefa partidului să fi câştigat alegerile, doar prin capacitatea sa de a forma o majoritate funcţională. Cât despre actori, pentru cei principali (Sidse Babett Knudsen, care joacă rolul premierului Birgitte Nyborg, Birgitte Hjort Sørensen, care face pe știrista Katrine Fønsmark şi Pilou Asbæk, consilierul de presă), serialul a însemnat o trambulină internaţională pentru seriale ca Game of Thrones sau Westworld.

L-am văzut în ordine inversată, începând cu seria a IV-a care a rulat sub o denumire distinctă (Power & Glory) pe Netflix, așa că primele serii (la a doua m-am oprit) mi s-au părut cam lente. Poate și din cauza senzației că urmăresc un prequel, deși, în cele din urmă, am realizat că sezonul IV a fost cel obositor cu jongleriile lui – uite exploatarea, nu e exploatarea (petrolieră). Până și protagoniștii (vezi ambasadorul arctic) o întrebau pe protagonistă: azi de care parte suntem?

Obi Wan-Kenobi

Barul interplanetar – un mic Univers scăpat printre degete de către achizitorii francizei Star Wars, a permis „bătrânilor” rătăciți prin studiourile Lucas Film să dea naștere, din câteva fire narative secundare, la (până acum) trei seriale din ce în ce mai bune. Mandalorian-ul, Bobba Fett și acum Obi Wan-Kenobi sunt creata pe baza a trei personaje sau fire rămase inițial în afara poveștii principale, cu care s-au intersectat la un moment dat, după care au ieșit din scenă.

Noroc că „bătrânii” amintiți și ideile lor despre firele secundare n-au părăsit și studiourile, rămânând undeva la o masă, în micile și exoticele baruri interplanetare din care câte un protagonist al francizei își recruta echipa sau personalul auxiliar. După primele episoade, Obi Wan-Kenobi are și plusuri dar și minusuri față de Mandalorian, să zicem. Dintre plusuri, să amintim personajul (făcut de Ewan MacGregor) mai carismatic, chiar dacă mai puțin misterios decât mandalorianul. Apoi, să sperăm că nu se va termina tot așa de brusc precum serialele amintite.

obiDintre minusuri, maestrul și antrenorul Jedi pare nițel cam ruginit și prudent spre fricos (se dă la o parte din fața trooperilor), acțiunea la fel, și cel puțin până acum nu reușeste să aducă acea atmosferă deosebită a universului Star Wars. Oricum, odată cu intrarea în scenă a micilor protagoniști, serialul promite și merită urmărit. Din luna iunie fanii Disney+ din România se pot înregistra pe www.disneyplus.com pentru a beneficia de oferta exclusivă de lansare, care nu e deloc ieftină: 239,90 lei pentru abonamentul anual.

Cei care accesează oferta se pot bucura de 12 luni de Disney+ la prețul pentru 8 luni, raportat la costul abonamentului lunar. Oferta de lansare este disponibilă până pe 13 iunie la miezul noptii, înainte de lansarea Disney+ și poate fi activată până în data de 26 iunie 2022. Serviciul de streaming se va lansa oficial în România pe 14 iunie. Prețul standard al abonamentului lunar va fi de 29,99 de lei, iar cel al abonamentului anual de 299,90 de lei.

Qui rido io

„The King od Laughter” este un film de artă în care un regizor popular ca Mario Martone lasă impresia că știe să-l pună în valoare pe gigantul Toni Servillo chiar mai bine decât o făcuse Paolo Sorrentino în È stata la mano di Dio și La grande bellezza, două filme de atmosferă. Sau, poate să fie subiectul „Regelui râsului” de vină.

Rectific afirmația cu filmul de artă – Qui rido io este un film dramă biografic, despre bătălia juridică a actorului și dramaturgului napoletan Eduardo Scarpetta împotriva lui Gabriele D’Annunzio din cauza parodierii „Fiicei lui Iorio” scrisă de acesta din urmă. Toni Servillo face remarcabil rolul lui Scarpetta iar fiul său (nerecunoscut, în cele din urmă) Eduardo de Filippo (1900-1984) este văzut ca unul dintre cei mai importanți artiști italieni ai secolului al XX-lea.

qui2Actorul și autorul italian joacă un rol important în „Regele Râsului”, chiar dacă este nevoie de ceva timp pentru a afla exact care este acest rol – bănuim că el este autorul poveștii transpuse pe ecran. Dar asta într-un târziu, deoarece relațiile din cadrul extinsului clan teatral al patriarhului Eduardo Scarpetta, „regele” din titlu, sunt labirintice.

Scarpetta a fost, la vremea sa (la începutul secolului trecut), cel mai important scriitor și regizor din teatrul napoletan, bucurând cu farsele și parodiile sale un public larg. El și-a cumpărat sau ridicat o vilă dintr-un singur spectacol (cel care și dă titlul filmului) iar biopicul, realizat cu o evidentă iubire de teatru, face dreptate atât părților tari, cât și celor mai puțin atractive ale lui Scarpettei, precum descoperirea de noi talente.

Sângele apă nu se face, așa cum veți vedea dacă urmăriți cu atenție micile scenete presărate în film. A concurat în competiția principală la Festivalul de la Veneția din 2021 dar a cucerit doar Premiul Pasinetti – unul din premiile colaterale ale festivalului – pentru interpretarea lui Servillo. În schimb, filmul a primit numeroase nominalizări (cred că la toate secțiunile posibile) la premiile naționale David di Donatello din 2022, unde a reșit să câștige două.