Napoleon, istoria învinșilor

Un biopic al lui Napoleon realizat de un francez s-ar focaliza mai degrabă pe istoria învingătorului, repectiv momentele glorioase ale corsicanului pe grandoarea personajului, în timp ce Napoleon-ul din 2023 al lui Ridley Scott (un englezoi care tocmai și-a descoperit arborele genealogic) este unul în manieră shakespeariană, a tiranului văzut din perspectiva învingătorilor săi, într-un final. Titlul proiectului initial era Bastonul – dar putea să-i spună la fel de bine Napoleon văzut de peste Canal.

Ecranizări celebre 2018

The Little Stranger (2018) este o dramă gotică regizată de Lenny Abrahamson, după un scenariu de Lucinda Coxon, bazat pe romanul cu același nume de Sarah Waters. Face parte, alături de Bel Canto, Annihilation, Where did you Go, First Man, A Wrinkle in Time, Ready Player One, The War with Grandpa, Mortal engines și The Black Hand, dintr-o listă selectă de filme ecranizate în 2018 după romane celebre, pe care vom încerca să le acoperim cu mici recenzii în această lună.

Cu Domhall Gleeson și Ruth Wilson în rolurile principale, secondați de Charlotte Rampling, nu e clar la început dacă filmul regizorului irlandez e o poveste lugubră despre case bântuite, sau despre un medic ce vizitează un pacient (și apoi pe sora acestuia).

Hundreds Hall pare un loc unde viaţa se stinge, dar tenacele dr. Faraday face tot posibilul ca s-o resusciteze. El apelează atât la calitățile sale profesionale, după o carieră construită cu răbdare de copil sărac, cât și la amintirile din copilărie – pe care nu le-a depășit, cu toate oportunitățile oferite.

Faraday are ocazia să se mute la Londra, însă obsesia pentru domeniul de la Hundreds Hall îl ține pe loc, în mediul rural. E nevoie de puțin SPOILER pentru a merge mai departe: pe măsură ce micul doctor devine din ce în ce mai implicat în viața familiei Ayes, Faraday pare să nu aibă are nicio idee cât de strâns sau cât de terifiant este pe cale să se împletească povestea bogatei familii pe care o frecventează cu propria sa soartă.

Un film de atmosferă – dar și unul de personaje, atent construite de Domhall Gleeson și Ruth Wilson – The Little Stranger abordează un subiect care-i preocupă încă pe englezi, acela al schimbărilor de după cel de-al doilea război, pe care l-au câștigat cu mari sacrificii. În anul 1948, o categorie socială e pe cale să dispară, iar alta, reprezentată de micul medic căruia multe i-au fost refuzate până acum, este în ascensiune.  Se simte aici ochiul de antropolog al regizorul Abrahamson, descriind în detalii fine familia aristocrată decăzută, dar încercând cu disperare să se agațe de statutul și demnitatea sa.

Chiar dacă cei din familia Ayres nu-și mai pot plăti facturile, nici păstra vechiul mod de viață, eu nu și-au pierdut codul de comportament, nici o parte din strălucire, în timp ce „micul străin” este tipul pierdut într-un colț la orice eveniment social. Ce nu poate recunoaște el acum, și ceea ce filmul are nevoie de mult timp pentru a ne arăta despre el, sunt resentimentele și disprețul său față de foștii stăpâni și clasa lor superioară. El este tipul pe care alții îl iau de confident, dar care rareori va împărți cu cineva (excepție făcând spectatorul) vreun secret despre el însuși.

Spre deosebire de bătrâna doamnă Ayres, complet prăbușită, dar care se străduiește și ea să păstreze aparențele, fiica Caroline (jocul făcut de Ruth Wilson este ceea ce m-a făcut să urmăresc filmul până la capăt), este singurul personaj care și-a conservat calitățile și inteligența, dar și ea pare să fi rămas în urmă, în noua lume. Caroline pare cea mai puțin copleșită, dintre Ayres, de casa bântuită de spiritul surorii ei – spirit ce pare să se afle în spatele misterioaselor și terifiante întâmplări care au loc aici.

Am mai scris despre The Little Stranger aici.

Contractul desenatorului – „The Draughtsman’s Contract”

Filmul excentricului regizor Peter Greenaway „Contractul desenatorului” (The Draughtsman’s Contract) face parte din filmele care trebuie văzute cel puțin de două ori pentru a-i  înțelege  miza și  semnificațiile. Prezintă aristocrația britanică din sec. XVII – orgolioasă și lipsită de orice norme morale.

Atenție, spoiler!

Vara anului  1694. Domnul  Neville,  un pictor peisagist  frumușel,  tânăr și  arogant  este angajat de  doamna Herbert, soția unui  bogat  proprietar de pământ, să schițeze 12 tablouri cu moșia soțului ei  (un bogătaș care-și iubește moșia  mai mult decât pe  propria soție), sub pretextul că vrea să-i ofere consortului un cadou de  împăcare când  se va întoarce acasă. Contractul  semnat  se extinde dincolo de  cazare, bani și  desene, oferindu-i artistului relații  intime cu soția și  fiica moșierului.

Domnul Neville va descoperi prea târziu dedesubturile acestui contract pervers, dar  prea avantajos. Artistul își  stabilește locul de unde va schița fiecare tablou, pretinzând ca nimeni să nu apară în peisaj cât timp lucrează, pentru a nu conturba sau modifica scena; de fiecare dată când reia lucrul vrea să găsească totul identic: la aceeași  oră, aceeași  lumină. În ciuda precauțiunilor, el va observa cu perplexitate câte un element străin care s-a strecurat în peisaj.

La început vrea să înlăture aceste mici diferențe dar, apoi, intrigat  de faptul că ele ar putea semnifica  ceva, se hotărăște să le integreze în desene. Doamna Talmann,  fiica  familiei Herbert face un al doilea  contract în care ea  plasează indicii pentru a-l zăpăci și mai mult pe Neville. După ce tablourile sunt terminate, contractul expirat, pictorul trebuie să plece,  fără a fi  aflat reacția  domnului Herbert  la vederea desenelor.  Între timp,  calul lui Herbert  se întoarce  singur  la moșie ,  iar după căutări prin pădurea prin care ar fi trebuit să treacă, corpul lui  este  descoperit „întâmplător” în șanțul cu apă din parc.

Spre ghinionul lui, Neville – „cazat” la o moșie din vecini – îi face o ultimă vizită  doamnei  Herbert. După ce tablourile sunt terminate,  în fiecare din ele se observă câte un  detaliu care indică o crimă; în timp  ce actele sexuale prevăzute în contract sunt arătate  în toată brutalitatea lor,  complotul  și crima sunt subiacente contractului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Contractul desenatorului (1982)  este un film  greu de  încadrat  într-un  gen anume: psihologic, polițist, reflecție asupra Artei – însoțite de o galanterie prețioasă & ridicolă. Scenariul prinde forma riguroasă a unei compoziții geometrice, vedem instrumentul  prin care privește Neville, care servește decupajului cadrelor de perspectivă, iar sistematizarea lor este punctată de muzica obsedantă a lui Michael Nyman. 

Intriga filmului pare simplistă, dar este relativ complicată și ne captivează pentru că trebuie să fim foarte concentrați  să descoperim  anumite  indicii.  Distribuția  este bună,  iar interpretul  lui  Neville reușește să fie enervant, ciudat, ca mai apoi să-l compătimim când ne dăm seama că a fost de la început victima unei mașinațiuni. Observăm o mecanizare  în executarea ,,datoriilor” artistice și  sexuale.

Această rigiditate a formalismului o regăsim în precizia maniacală a timpului  consacrat desenelor, în preocuparea pentru cadrajele geometrice, chiar și …evoluția personajelor  în aceste cadre este, paradoxal, statică. În ciuda aparențelor , victima pactului „faustian” nu este doamna Herbert, ci artistul, care se simte în elementul său,  un seducător poruncind, aruncând „aroganțe” tuturor.  Doar că cel… folosit este  el.

De fapt, Neville  este disprețuit pentru originea sa modestă, pentru parazitism (talentul artistic nu era apreciat în acea societate), deci este suspectul  ideal. Scenografia  este tributară pasiunii lui Greenaway pentru pictură. Împărțită în cinci acte, voit lipsită de consistență, constă în:

1. Semnarea contractului cu doamna Herbert – Neville  se crede  bărbatul irezistibil  care dictează condițiile

2. Executarea primelor șase crochiuri și observarea unor  detalii stranii+ vestea  morții domnului Herbert

3. Executarea următoarelor  șase desene și un nou  contract prin care d-na Talmann, fiica familiei  Herbert vrea să-l ,,protejeze” pe Nelville de anumite suspiciuni

4. Bătălia în care se pare că toată lumea vrea să se debaraseze de contracte și de desene

5. Revenirea la moșie a lui  Nelville și moartea sa.

Arta realizatorului pare calculată geometric cu instrumentele de măsură ale pictorilor, care evaluează perspectiva – descompunerea imaginii în pătratele, cu grile verticale cu frontalitatea,cu acordurile unei  muzici  contemporane  neo- baroce,  anti-sentimentale  și cu statismul glacial. Există o particularitate sistematică între contract și cadraj: un fel de rigiditate aritmetică, filmările cu camera fixă sau lateral, prin travelling, menținând cadrajul frontal: pictorul vis-a-vis de desenul său.

De ex. scena banchetului și a certei dintre soții Talmann în dormitorul lor sunt adevărate lecții de iluminare: unduirea laterală a luminii creează oblici printr-o fereastra situată în stânga.

Simbolismul  unor cuvinte  și  imagini  este  realizat prin  metafore  mitologice.  Mama și fiica,  rămase  însărcinate cu pictorul,  sunt asociate mitologic rodiei Persefonei, pentru a masca intențiile lor criminale din contract.  Spectatorului  îi  revine  rolul de a descifra și de a reconstitui  tâlcuri, indicii. Contractul e forma  iar asasinatul  este  fondul  unei intrigi  în care crima va rămâne nepedepsită (lăsând spectatorii să facă pe detectivii),  iar adulterul e legalizarea moștenirii prin asigurarea  unui  urmaș ,,legitim”.

În concluzie, am putea spune că  subiectul   filmului este  ,,orbirea”  în fața  realității   sau capacitatea / incapacitatea  de a distinge realitatea  de iluzie. Filmul este o capodoperă  în  toate  privințele, chiar  dacă  unii  spectatori  și o parte a criticii de specialitate minimalizează valoarea filmului.

Scenariul şi regia: Peter Greenaway

Distribuția: Anthony Higgins (Neville), Hugh Fraser (Talmann), Anne-Louise Lambert (Mrs Talmann), Dave Hill (Herbert), Janet Suzman (Virginia Herbert), David Meyer (Poulenc brother), Tony Meyer (Poulenc brother), Nicholas Amer (Parkes), Suzan Crowley (Mrs Pierpont), Lynda La Plante (Mrs Clement), Michael Feast (The Statue), Neil Cunningham (Thomas Noyes), David Gant (Seymour), Alastair Cumming (Philip), Steve Ubels (Hoyten)

The Pleasure Garden (1925)

Acum vreo doi ani au fost restaurate nouă  filme mute  realizate  între 1925 și 1929 de inegalabilul cineast  Alfred Hitchcock, care sunt dorite de fanii săi dar vizionate mai mult în cadrul unor festivaluri unde, în general, spectatorii sunt cinefili pricepuți! Aceste filme sunt prețioase, în primul rând, pentru că sunt o raritate, sunt foarte…vizuale și ne dezvăluie începuturile „în meserie” ale marelui regizor. 

În 26 mai 2018  publicul  TIFF  va putea viziona la  Castelul  Bánffy  de la Bonțida  pelicula  ,,Grădina plăcerilor” (1925), primul film oficial al  maestrului suspansului , regizorul  Alfred Hitchcock , după ce a avut câteva filme neterminate dar și un short și un lung-metraj  care s-au pierdut.  Filmul mut va fi acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties.

Cu titlul original The Pleasure Garden, filmul pe care îl voi prezenta pe scurt, are prea puține în comun cu mult mai  celebrul triptic ,,The Garden of Earthly Delights” a pictorului  Hieronymus Bosch (deși alegerea titlului nu-mi pare cu totul întâmplătoare…)  și face parte din primele  melodrame hitchcockiene, un stil pe care îl va abandona rapid pentru realizări mai robuste în care își va dovedi gustul pentru  creațiile horror !

,,Grădina plăcerilor” este adaptarea romanului lui  Oliver Sandys și ne poartă în lumea strălucitoare și pestriță a  music-hall-ului. Este o dramă  în jurul a două cupluri care cunosc trădarea,  minciunile, abandonul.  Pentru că filmul  nu are dialog vorbit,  iar decorurile sunt puține, îmi pare că și azi poate impresiona prin puterea sentimentelor!

Chiar dacă  filmul  e melodramatic și foarte moralist (,,se purtau” la acea vreme astfel de opere artistice), cu acțiunea ușor previzibilă, observăm, totuși, că sunt surprinse destul de complex  relațiile între personaje  iar acțiunea este bine stăpânită și destul de captivantă. Are și umor (uneori involuntar, datorită mijloacelor rudimentare, de pe atunci, ale scenografiei).

Musai să remarcăm câteva procedee de avangardă:  paralelismul divergențelor (evoluția și soarta cuplurilor),  punerea în abis (scenele de la început când trupurile fetelor sunt urmărite cu privirea hulpavă, prin lentilele ochelarilor domnilor cam… trecuți. Un voaieurism destul de ludic și cu atât mai pervers și în scena în care fetele se dezbracă înainte de culcare și   camera face un du-te vino  de la una la cealaltă interpretă.

Actorii chiar joacă bine,  într-o gamă  largă de  trăiri, tandrețe, erotism, disimulare și  se prefigurează câteva constante ale filmelor de mai târziu : nelipsita blondă diafană, scara spiralată care provoacă renumitul ,,vertigo”,  ambianța tulbure. Remarcăm câteva planuri remarcabile și o idee  promițătoare de  montaj .

In memoriam Stephan Hawking ,,The Theory of Everything”

In memoriam Stephan Hawking
Azi,14 martie 2018 s-a ridicat la stele eminentul fizician Stephan Hawking.
,,Sunt sigur că handicapul meu are o legătură cu celebritatea mea. Oamenii sunt fascinați de contrastul între capacitățile mele fizice foarte limitate și natura extrem de vastă a universului pe care îl studiez”, declară omul de știință contemporan ,cel mai celebru din lume.
,,Teoria întregului “ 2014 ( The Theory of Everything) este un film britanic despre prima parte a vieții savantului Stephan Hawking . Filmul este o adaptare pentru ecran făcută de Anthony McCarten a memoriilor primei soții a savantului , Jane Wilde care a împărțit efectiv cu el 25 de ani de căsnicie .Titlul face referire la ceea ce fizicienii numesc teoria întregului care ar uni ipotetic ansamblul regulilor fizicii moderne,în special a Teoriilor gravității (infinit de mari) cu regulile fizicii cuantice(infinit de mici)
 Spoiler!
În 1963, Stephen Hawking (Eddie Redmayne) studiază astrofizica la Universitatea din Cambridge unde o întâlnește pe studenta la litere Jane Wilde (Felicity Jones). Deși excelează la matematici și fizică Stephen nu și-a definitivat subiectul tezei , îngrijorând prietenii și profesorii. După ce asistă la o conferință  a matematicianului Roger Penrose despre găurile negre, el înțelege că acestea ar putea avea un rol în nașterea Universului. Astfel se decide asupra subiectului tezei sale de doctorat care va fi despre timp.In  perioada cercetărilor, mușchii lui Stephen încep să cedeze. În cele din urmă el cade pe scări și se lovește la cap. La spital află că suferă de boala neuronului motor, care în viitor îl va împiedica să vorbească, să înghită, sau să-și miște corpul. Medicii îi transmit că mai are doar doi ani de trăit. Stephen se închide în sine, concentrându-se pe munca sa, în timp ce Jane își exprimă sentimentele sale de dragoste pentru el și chiar dacă starea lui de sănătate se inrăutățește, femeia este decisă să combată boala împreună cu soțul ei .Se căsătoresc și au un copil ,pe Robert .

Această prezentare necesită JavaScript.

Stephen își susține doctoratul, iar teoria legată de formarea Universului cu ajutorul găurilor negre este considerată genială. În timp ce sărbătorea cu Jane și prietenii săi, Stephen își dă seama că nu mai poate merge și începe să folosească un scaun cu rotile.În curând cuplul va avea și o fetiță, pe Lucy. Cariera lui Stephen merge bine ,cu  o teorie despre vizibilitatea găuirlor negre, devenind un fizician recunoscut la nivel mondial. Fiind nevoită să aibă grijă de copii și de un  soț tot mai fragil, Jane nu reușește să lucreze la teza ei de doctorat și devine frustrată; Stephen înțelege că ea are nevoie de ajutor. Jane se alătură corului bisericii, unde îl întâlnește pe văduvul Jonathan (Charlie Cox). Ea și Jonathan devin prieteni apropiați, ea angajându-l ca profesor de pian pentru fiu. Jonathan devine prietenul întregii familii, susținându-l pe Stephen  , pe Jane și se joacă cu copiii.
Când Jane îl naște pe Timothy , mama lui Stephen o întreabă dacă bebelușul nu este al lui Jonathan. Jane este stupefiată; Jonathan a auzit conversația, iar când sunt singuri cei doi își recunosc sentimentul de dragoste reciprocă. Jonathan încearcă să stea departe de familie, dar Stephen îl vizitează pentru a-l convinge că Jane are nevoie de el. Jonathan și Jane iau copiii la camping, în timp ce Stephen este invitat la un concert în Bordeaux, unde se  îmbolnăvește de preumonie. La spital, doctorii sunt nevoiți să-i facă o traheostomie, care îl va lăsa mut. Jane  este de acord cu operația. Stephen învață de la asistenta Elaine (Maxine Peake) să comunice din nou cu ajutorul unei table. El primește un calculator cu sintetizator vocal, pe care îl folosește pentru a scrie o carte, A Brief History of Time,” care devine un best-seller internațional.
Stephen  o anunță pe Jane că a fost invitat în America pentru a accepta un premiu și că o va lua pe Elaine cu el.  În acel moment cei doi cad de acord asupra divorțului. Stephen se indrăgosteste în State de Elaine, iar Jane și Jonathan se reîntâlnesc. La premiere Stephen vede un student în timp ce își scapă stiloul.  În acel moment el își imaginează că se ridică și că i-l poate da înapoi, dar totul este o iluzie. El susține un discurs despre om. Stephen o invită pe Jane să o intalnească pe Regina Elisabeta a II-a, petrecând o zi fericită alături de ea și de copii, la Palatul Buckingham .

Premii

Oscar
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
BAFTA
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
Cel mai bun scenario adaptat
Anthony McCarten
Cel mai bun film al anului
Anthony McCarten, James Marsh, Eric Fellner, Lisa Bruce, Tim Bevan
Screen Actors Guild Awards
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
Golde Globe
Cel mai bun actor într-o dramă
Eddie Redmayne
Cea mai bună muzică
Jóhann Jóhannsson

Viața lui Stephen Hawking a fost un exemplu de superioritate intelectuală și sufletească , de combinație surprinzătoare între rigorile științei și poezia vieții,o minunată istorie a timpului.

Un spirit atât de puternic poate că va călători la infinit , în timp și spațiu!