Un biopic al lui Napoleon realizat de un francez s-ar focaliza mai degrabă pe istoria învingătorului, repectiv momentele glorioase ale corsicanului pe grandoarea personajului, în timp ce Napoleon-ul din 2023 al lui Ridley Scott (un englezoi care tocmai și-a descoperit arborele genealogic) este unul în manieră shakespeariană, a tiranului văzut din perspectiva învingătorilor săi, într-un final. Titlul proiectului initial era Bastonul – dar putea să-i spună la fel de bine Napoleon văzut de peste Canal.
Babylon este ceva mai mult decât un film despre filme, l-am pescuit în destul de lunga (ziceam atunci!) pauză lăsată între al patrulea și al cincilea episod din serialul western „1923” al Paramount+. Abia (re)deschis apetitul pentru filme, m-am temut că n-o să am ce vedea, așa că am cotrobăit ceva mai mult ca de obicei după și am găsit nu doar această bijuterie, ci încă una – Stromboli – pe care sper că o voi putea semnala cu altă ocazie.
Ironia supremă a filmelor cu bucătari – care sunt de atâția ani buni în trend că aproape ne plictiseau deja – Meniul beneficiază de intrepretarea genială a lui Ralph Fiennes si cea excelentă (care se dezvăluie pe parcurs) a Anyei Taylor Joy – o știți din rolul jucat în The Queen’s Gambit, pentru care a luat un Glob de aur în pandemie.
O comedie aparent ușurică ce rulează în aceste zile pe Netflix – că la cinema nu mai merge aproape nimeni. Un grup de actori (buni, majoritatea) încearcă să termine un lungmetraj (un blockbuster oarecare dintr-o serie pentru proști, o franciză despre dinozauri zburători) în timp ce sunt carantinați într-un hotel.
Bula este pandemia, de care profită doar patronii și angajații hotelului în care este blocată echipa de filmare, în timp ce ăștia sunt tracasați, apoi supravegheați și în final chiar împușcați din motive aberante ce țin de „propria” lor siguranță. Este și un pic de autoironie aici, fiindcă grupul de actori e blocat într-o locație de filmare închisă din Anglia pentru a filma cea de-a șasea ediție a unei francize de succes tocmai pentru Netflix.
Comedia americană despre englezi este regizată de Judd Apatow, după un scenariu de Apatow și Pam Brady și are o distribuție care îi include pe actorii Karen Gillan, Iris Apatow, Fred Armisen, Maria Bakalova, David Duchovny, Keegan-Michael Key, Leslie Mann, Kate McKinnon, Pedro Pascal și Peter Serafinowicz. Un film bunicel, de duminică, dacă vreți să vă amintiți ce proști eram în pandemie. Urmăriți mai jos trailerul oficial:
Bună și ceremonia asta că-ți găsești mai repede un film lăudat. Coda (2021) este o dramă romantică și, în același timp, un film din genul „musical” sau cu muzică. Un remake după La Famille Bélier, producția regizată de Sian Heder (mai este un Coda regizat în 2020 de Claude Lalonde) a luat aseară 3 Oscaruri, pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat (regizorul) și cel mai bun actor în rol secundar (Troy Kotsur).
Dacă nu știați, CODA este acronimul de la Child of deaf adult – eu nu știam dar, cum ziceam, sunt bune și Oscarurile la ceva, dincolo de ideologie. Troy Kotsur este a doua persoană surdă, alături de partenera sa din film (Marlee Martin), laureată cu Oscar. Şi celălalt membru al familiei este jucat tot de un actor surd. Cât despre vedeta filmului, fata joacă foarte bine, e credibilă și, evidamment, a muncit mult pentru acest rol.
Tânăra cu nume banal Emilia Jones a învăţat limbajul semnelor, a luat lecții de canto, a mai manevrat şi barca aia de pescuit – o să mai auziţi de ea. Un film emoţionant, chiar dacă se aliniază la tendinţa politically correct a ultimilor ani de a premia filme despre: persoane cu dizabilitati, rasism, LGBT, şamd. Cam atât despre cea de a 94-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.
Filme care merită văzute 