Arhive pe categorii: dramă

filme dramatism

Invasion

Că tot am prins un val TV în deșertul de filme bune, am zis să merg cu valul și m-am înarmat cu răbdare pentru seria creată de Simon Kinberg și David Weil. Invazia s-ar putea să fie un epic fail, pentru că pare să avanseze destul de nesigur (zici că-l scriu pe măsură ce se filmează) dar tocmai ambiguitatea asta mă atrage fiindcă pe acest subiect este chiar veridică. 

Adică, dacă or să ne invadeze alienșii, nici măcar n-o să ne dăm seama ce ne-a lovit, un meteorit sau altceva. Serialul e decent la modul cuminte, adică îți ia trei episoade să pricepi că e cu alienși, în ciuda titlului evident. Cuvântul extratereștri apare explicit abia în episodul V, până atunci prezența lor e doar sugerată.

În rest, actorii contribuie mult la menținerea pe linia de plutire a poveștilor intercalate care nu un deloc ritm alert. Interesant că tot ce se întâmplă acolo, în confuzia generală, are legătură cu ce se întâmplă acum: până una-alta, declarăm Legea marțială. Serialul are potențial maxim de rateu, dar tot te tentează să vezi încă un episod, așa că am să revin cu comentarii despre el.

Dune (2021)

Cum în afară de distopii și filme apocaliptice ori despre pandemie n-am avut dispoziție de altceva, cele câteva SF-uri apărute în ultima perioadă m-au scos nițel din rutină. Așa că le-am urmărit cu plăcere – chiar dacă nu aveam cine știe ce așteptări. Mai mult decât o poveste la modă (acum, cu interesul brusc pentru ecologie), Dune e ceva ce ține, pentru mine, de lecturile copilăriei / începutului adolescenței. Dacă la Fundația mi s-a părut deranjante devierile de la trilogie, operate în scenariu, Dune mi s-a părut o simplă ecranizare. Un film care-ți spune ceva doar pentru că evocă saga creată de Frank Herbert.

Pentru cineva care n-a citit romanele din seria Dune, filmul cred că e lipsit de farmec, dezamăgitor chiar – pentru că „acțiunea” se sfârșește chiar pe când era pe cale să înceapă. Un teaser, mai degrabă, mai puțin un film.  Dezamăgitor mai ales fiindcă regizorul Denis Villeneuve a avut la dispoziție o grămadă (hai să zicem o constelație) de staruril: Timothée Chalamet (Paul Atreides), Rebecca Ferguson (Jessica Atreides), Oscar Isaac (Ducele Leto Atreides), Jason Momoa (Duncan Idaho), Stellan Skarsgård (Baronul Vladimir Harkonnen), Josh Brolin (Gurney Halleck), Javier Bardem (Stilgar) și Charlotte Rampling (cucernica maică Bene Gesserit) – ca să amintesc personajele principale.

O distribuție destul de reușită, exceptând – să zicem – alegerea lui Stephen Henderson pentru rolul mentatului Thufir Hawat; pariez că și dvs vi l-ați imaginat altfel. Vizual prima parte a trilogiei (sau ce va fi) cinematografice nu arată rău însă atmosfera lipsește, ca atare nu impresionează. Frank Herbert a încheiat seria Dune cu volumul VI – Chapterhouse: Dune. Tot ce a mai lăsat sub formă de manuscris este schița de 30 de pagini a unei posibile continuări, scrisă probabil înainte să închidă ciclul. În Canonicatul Dunei sistam la o revenire, iar totul revine la starea inițială: Arakis e din nou desert, mirodenia devine iar un lux și politica a Galaxiei revine la situația de dinainte de preluarea puterii de către Paul și Leto Atreides

Două decenii după publicarea ultimei serii originale, folosind ca pretext schița amintită, fiul lui Herbert, Brian Herbert, l-a contactat pe Kevin J. Anderson împreună cu care a publicat două continuări – Hunters of Dune (2006) și Sandworms of Dune (2007). Aceste „continuări” și romane intercalate nu au fost traduse încă în limba română. Prima ecranizare a romanului Dune a fost realizată de David Lynch și lansată în 1984, la aproape 20 de ani de la publicarea cărții. Deși Herbert a spus că profunzimea și simbolismul sagăi par să-i fi intimidat pe mulți realizatori de filme, a fost mulțumit de aceasta, declarând: „Au prins esența. Începe la fel ca Dune și îmi aud dialogurile pe tot parcursul lui. Și-au luat unele libertăți de interpretare, dar vei ieși știind că ai văzut Dune”.

După 6 episoade…

Foundation în viziunea regizorului David S. Goyer devine oarecum previzibilă, chiar plictisitoare. Singura sa inovație (față de trilogia lui Asimov), care-i trădează originea de scenarist, adică reprezentarea împăratului ca o triadă de clone, și-a cam epuizat resursele. Și, din păcate, schimbă focus-ul de la ceea ce se întâmplă pe Terminus la intrigile de palat.

Or, chiar dacă un film în general – fie că e de lung-metraj, serial sau mini-serie (cum s-ar fi potrivit mai degrabă Fundației) – are nevoie de un antagonist puternic, aici nu prea este în spiritul cărții după care s-a adaptat serialul. Personajele lui Asimov funcționau în raport cu marele plan al lui Seldon, iar conflictul se baza pe lupta între totalitarism ideologic și individualism.

Singurul motiv pentru care-l mai urmăresc e un soi de nostalgie, amestecată cu oareșce check-out de memorie (să văd în ce măsură seamănă cu ce-mi mai amintesc din cărți) și cam atât; așteptări vizavi de realizările artistice am spre zero. Toate schimbările astea de ritm, dinspre Trantor spre Palat (și civilizațiile spre care se plimbă ori cu care puterea este în conflict) nu fac decât să încerce o spoială de realitate, aparența mai multor vieți și voințe din Galaxie.

Prea puțin SF însă, prea multă propagandă și minime calități artistice pentru o producție nu lipsită de buget. Culmea că Robyn, fiica lui Asimov, se află printre producătorii executivi angajați de Apple TV după ce a achiziționat drepturile de ecranizare împreună cu casa de producție Skydance – așa că schingiuirea operei literare se întâmplă cu acceptul și implicarea familiei. Acum sunt curios doar ce se va întâmpla de la episodul 11 încolo, fiindcă am aflat că primele 10 episoade se vor concentra asupra trilogiei inițiale (citește = vor răstălmăci). Dar asta peste o lună jumate.

 

Fundația (serial)

Ecranizare a unei serii celebre, cu un buget pe măsura Apple TV+, Fundația a avut premiera pe 24 septembrie 2021. Un serial care apare în fiecare vineri (pe 22 octombrie fanii lui așteaptă episodul VI), bazat pe cărțile cu același nume de Isaac Asimov. Fundația reprezintă un vârf al literaturii de gen, lansând multe dintre temele populare ale SF-ului modern.

Regizorul David S. Goyer lucra ca scenarist la Terminator: Dark Fate, cu James Cameron, când a primit vestea că drepturile de ecranizare ale (inițial) trilogiei erau disponibile. Dacă a fost interesat din prima? Îmi amintesc cum James Cameron m-a privit și a zis, „That one’s hard”, avea să povestească Goyer pentru BBC Culture.

f3Acțiunea se desfășoară pe o perioadă de aproximativ șase sute de ani, într-un viitor îndepărat al omenirii, într-un spațiu cosmic – și corespunzător temporal – numit Imperiu Galactic. Seria Fundația este constituită dintr-un număr de 7 volume ce sunt strâns legate unele de altele, deci o heptalogie – deși nedeclarată astfel – dar care pot fi citite și individual.

Fundația a fost inițial o trilogie compusă din: Fundația, Fundația și Imperiul și A doua Fundație. Pe lângă acestea, Asimov a mai scris încă patru romane în seria Fundația: Marginea Fundației și Fundația și Pământul, a căror acțiune se desfășoară imediat după A doua Fundație, și Preludiul Fundației și Fundația Renăscută, a căror acțiune se desfășoară înaintea trilogiei inițiale.

f2Specific formației sale științifice, Asimov a adăugat nucleului inițial al trilogiei, „în mod egal” două prequeluri și două sequeluri, pentru completitudinea întregii povestiri, transformând-o de facto într-o heptalogie. Seria (referindu-ne la trilogia inițială) este una dintre cele mai apreciate opere din domeniul științifico-fantastic și a câștigat în 1966 premiul Hugo pentru Cea mai bună serie a tuturor timpurilor, premiu decernat o singură dată în istoria acestor premii. A trebuit să reiau toate informațiile astea din Wiki ca să-mi dau seama de ce mă deranjează atât de mult ecranizarea Apple TV, precum o aroganță.

Fundațiile durează câteva secole, treabă care le face ne-ecranizabile. Asta dacă nu ținem cont de foamea de bani din cinematografie, sau mai bine zis din… ce-a mai rămas din ea. Opțiunea viabilă de adaptare ar fi fost vreo șapte (7) mini-serii, fiecare aferentă unei cărți. Dar unara le place ciorba lungită, în cazul Foundation, probabil vreo 80 de episoade. Eficiența narativă a fost demult sacrificată pentru cea financiară – vezi și cazul Game of Thrones.

Un Touareg, două Loganuri și un villain

Disponibil pe HboGO, Seules les bêtes e unul din acele filmele bune, tot mai puține, făcute după o carte. Nu după un trend, o situație nefericită (vezi pandemia) sau după închipuirile unora care s-au procopsit cu o casă de filme (gen Lucasfilm Ltd). Pur și simplu cu un scenariu adaptat după o carte bună, cu o dinamică aparte, filmul regizat de Dominik Moll este bazat pe romanul Seules les bêtes de Colin Niel.

S2Dintr-un platou izolat unde oamenii trăiesc de pe seama câtorva ferme de animale, acțiunea se mută la Abidjan, pe un alt continent, unde soarele se face simțit iar sărăcia nu oprește dorința din a-și dicta legile. Fermierii francezi au Logan, un MCV în cazul mișelului Michel, și un Steepway în dotarea polițistului local, în timp ce villaina (sau care-o fi femininul de la villain) umblă cau un Touareg.

Fermierul francez își permite carevasăzică niște chestii (dotări) care pentru fermierul român sunt un lux, bașca să mai ascundă și niște fonduri FSN (fără să știe nevasta). Excelentă reluarea acțiunii din perspectiva mai multor personaje.  În urma furtunii de zăpadă, mașina unei femei este găsită pe un platou. Deși autoritățile nu au piste, cinci oameni știu că au legătură cu această dispariție.

Toți au secretele lor, dar niciunul nu bănuiește că întreaga poveste a început de fapt departe de acest munte biciuit de gerul iernii, pe un alt continent. Un film tip puzzle, nu foarte complicat, dar suficient de cursiv și surprinzător încât să merite vizionarea. De remarcat Valeria Bruni Tedeschi într-un rol secundar și apariția cameo a romancierului Colin Niel în rolul unui vânzător de la cooperativa din sat.