Arhive pe categorii: dramă

filme dramatism

Rosemary’s Baby 1968

Filmul ”Rosemary’s Baby”din 1968, regizat de Roman Polanski,  face parte din „Apartment Trilogy„, alături de „Repulsion„,  cu Catherine Deneuve  și  de „The Tenant” cu Isabelle Adjani,  în care cineastul critică cu violență alienarea femeilor casnice, considerate simpli roboți menajeri, dependente de veniturile soților și de bunul lor plac: persoane neluate în serios de societatea masculină.  Acest film este o adaptare fidelă a celui mai bine vândut roman omonim al lui  Ira Levin.

Sfârșitul anilor `60 este considerat de mulți istorici drept un moment crucial în istoria Americii. Nevoia de a atenua mișcările anti-război și  anticonstituționale din anii ‘60 a forțat elita să se infiltreze și să perturbeze cultura. Au apărut o serie de evenimente destabilizatoare, pentru a șoca mințile idealiste, iar eroii au devenit dușmani.  „Flower power”din anii `60 a  devenit  în anii` 70  LSD. -ul  și  criminalii sectanți ai lui Charles Manson  .

Scenografia a creat o atmosferă  oprimantă , în cadraje axfixiante , cu decoruri  labirintice și  muzică  vibrantă. Filmul  începe cu  imaginea  panoramică a orașului New York,  arătând acoperișurile clădirilor,  oprindu-se în cele din urmă pe prestigioasa Dakota Building (redenumită în film ”The Bramford”,  un omagiu adus lui Bram Stoker, părintele lui Dracula Emoji ).

Scenariul  are o dezvoltare gradată, savant controlată . Un tânăr cuplu, soții Rosemary,  casnică și Guy Woodhouse, actor  începător ( interpretați de  Mia Farrow și John Cassavetes) închiriază un apartament în Bramford, în ciuda avertismentelor date de Hutch, vechiul lor prieten care spune că e un loc rău famat . În film, se zvonește că Bramford a fost locul unor numeroase evenimente ciudate, care implică magie neagră și crime ritualice. Adrian Marcato, un bogat om care practică vrăjitoria, a fost aproape ucis în holul clădirii. Zece ani mai târziu, John Lennon, care locuia în Dakota, a fost ucis în fața aceleiași clădiri. Doamna  Woodhouse își dorește mult un copil, dar soțul ei nu vrea să aibă copilul  înainte ca el  să-și facă o carieră. Când Rosemary rămâne, surprinzător, însărcinată, ea se teme că soțul ei ar  fi  făcut  un pact cu vecinii  lor excentrici, soții Minnie și  Roman Castevet, crezând că acesta le-a promis  copilul pentru a fi sacrificat în  ritualurile  lor  oculte, în schimbul obținerii succesului în cariera sa de actor.

Pandantiv care conține rădăcină de tannis (o plantă fictivă)Emoji, susținând că este un farmec pentru noroc!

rosemary42-e1299733773184

Forța copleșitoare a filmului constă în  ambiguitatea sa fundamentală: este ,oare, reală intruziunea sataniștilor în viața oamenilor sau e doar delirul paranoic al tinerei femei , naive, catolică convinsă,  aflată în prepartum  și înfricoșată de sarcina ei?
Este  film conspiraționist, un horror psihologic mai aparte în care groaza este.. contagioasă  atenţia spectatorului este captată, psihicul său fiind  foarte  bine  manipulat . Teroarea psihologică se dezvoltă cu ajutorul  unor detalii foarte bine puse la punct. Interpretarea  Mia Farrow face un rol de compoziție senzațional:ca mai toate femeile care urmează să devină mame pentru prima dată, Rosemary  trăiește sentimente de confuzie și teamă.

rosemary121-e1299733893133

Teme. În spatele fisurilor din viața acestui cuplu  perfect se regăsește toată neliniștea anilor`60 față de  pierderea reperelor morale,  în contextul marilor mișcări contestatare ale oamenilor de culoare, ale studenților și ale hippiotilor. Această tensiune traversează filmul, rezumată prin revista „Time” frunzărită de Rosemary la sfârșitul filmului : „Is God dead?” Desigur această actualitate a temei pierderii credinței , asociată talentului uriaș a lui Polanski a făcut ca filmul să aibă atât un succes comercial cât și de critică.

Muzica , o stranie melodie la clavecin este de genul care să ne pătrundă prin toți porii și să  instaleze instantaneu un  climat anxiogen.  Mia Farrow, cu figura ei  de puștoaică  naivă , îngână  cu o voce fragilă  un cântec de leagăn malefic pe muzica compozitorului polonez de jazz  Krzysztof Komeda , melodie foarte inspirată a cărei temă principală este memorabilă !

CORONA 2020

Avanpremieră

Era doar o chestiune de timp până când realitatea pandemiei cu Covid-19 care ritmează cotidianul Lumii întregi, să fie transpusă în cinematografie. Regizorul canadian de origine iraniană Mostafa Keshvari a terminat deja de turnat filmul intitulat”Corona” în care este vorba, bineînțeles,  despre pandemia cu noul coronavirus , în special, despre teama și despre  discriminarea îndreptată contra populației asiatice, dat fiind că virusul fusese botezat inițial ”virusul chinez”.

Filmul”Corona” ne prezintă o poveste verosimilă, despre șapte vecini blocați în liftul clădirii în care locuiesc,chiar la începutul știrilor și zvonurilor despre Covid-19 . În panica datorată claustrării , atmosfera se încinge repede , mai ales că vecinii își suspectează vecina chinezoaică de a fi purtătoarea acestui virus și o sursă sigură și (poate) intenționată de infecție . Personajele din lift sunt, în afara chinezoaicei, un meșter de culoare,o femeie tânără din generația Y( generația tinerilor născuti după anul 1980), un rasist (alb) în scaun cu rotile, o femeie gravidă, proprietarul imobilului și un locatar cu restanțe mari la chirie.

Surse

https://en.wikipedia.org/wiki/Corona_(film)

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/film/primul-film-despre-coronavirus-va-fi-lansat-in-curand-1290214

Vă recomand un film și mai (rău) prevestitor , pe aceeași temă „Contagion” de Steven Soderbergh.

Full movie

 

Az állampolgár (2017)

Cetățeanul e un film maghiar despre emigranți, puțin credibil, ușor incredibil – povestea e puțin trasã de pãr, pe alocuri, dar salvată de subiect. A rulat în 2017 în secţiunea Ziua maghiară a TIFF-ului clujean, acum îl puteţi revedea pe HBO. Partea credibilă e că maghiara e o limbă grea, iar ungurii și unguroaicele (nu doar preşedintele lor) sunt intoleranți cu migranţii.

polgar2Dar în rest, slabe șanse să vezi pe la periferia Budapestei, iranieni sau nigerieni vorbind ungurește la nivelul din film, literar. Că un agent de pază își dorește să devină cetățean maghiar cu acte în regulă, deși are permis de muncă, e de acceptat. Negrul însă pică de fiecare dată  examenul la proba de istorie și nu cunoaște Constituția Ungariei – faptul că știe imnul nu-l ajută.

Noroc cu Mari, sora șefei sale. Mari e profă de maghiară și istorie, are cam vârsta lui Wilson, și-l ajută să treacă examenul. Între cei doi se înfiripă o relație. Aici vine partea incredibilă, când Mari (Ágnes Máhr) ia decizia să-și părăsească soțul și să se mute cu bărbatul de culoare. shirinŞi începe filmul: vața lui Wilson pare că ia o turnură fericită, dar în ecuația lor (re)apare Shirin, refugiată din Iran, a cărei singură șansă este o căsătorie formală cu un cetățean maghiar. Din solidaritate, Wilson o ține la el acasă, chiar și când trebuie neapărat să aleagă între iubirea pentru Mari și responsabilitatea pe care o simte față de refugiată.

Actorii joacă binișor, salvând acest film de festival, menit să trezească compasiunea cinefililor pentru noul val de popoare migratoare. Subiectul a fost tratat mai credibil, chiar dacă și mai clișeistic, în belgianul The Invader, în care emigrantul plătește tribut traficanților, pentru ca apoi să se revolte și, conștient de calitățile sale de exemplar bine proporționat, ce atrage instantaneu privirile blonde ale indigenelor, să pună la cale propriul șantaj sentimental și sexual.

Tiempo después / Cândva, mai târziu

Prezentat în afara competiției la ediția a 66-a a Festivalului de film de la San Sebastian, filmul” Tiempo después2018  nu își dezamăgeste fanii prin sucesiunea de gaguri, prin dialogurile spirituale. Scenaristul și regizorul  José Luis Cuerda Martinez critică monarhia, birocrația, Biserica, chiar și pe tineretul apatic, obedient . Acest film  a marcat revenirea cineastului la cinci  ani  după thriller-ul  său” Todo es  silencio”.

Sinopsis
Într-o bună zi , din anul 9177 , întreaga lume este redusă la o singură clădire oficială înconjurată de mahalale oribile locuite de toți șomerii și înfometații universului alungați din colectivul capitalist; ei reprezintă haosul. În clădirea oficială se află , într-un du-te –vino permanent, ființele care au un job, un birou, autorități civile și spirituale. Peste această lume, a unei ordini aparente, tronează un monarh ridicol scos parcă din cărțile de joc.  Lucrurile se complică atunci când dintre acești paria, José María se hotărește să facă față unei alte lumi posibile vânzând în clădirea oficială minunata sa limonadă. Iată unul care ar putea răsturna ordinea mondială stabilită?! 

Această prezentare necesită JavaScript.

O fantezie dezlănțuită critică, absurdă, de-a dreptul hilară care reinventează anti-utopia futuristă atrăgând-o pe terenul suprarealist al memorabilului film cult “Amanece, que no es poco / Zori de zi,nu e puțin „din 1989.

Prin jocuri de cuvinte, înlănțuire de sketch-uri care sunt coloana vertebrală a anecdotelor, Cuerda ne-a demonstrat că la vârsta lui (în 2018) și-a conservat energia și spiritul punk-ist al non-conformistului și anti-conservatoristului .

Tiempo después2018  a fost ultimul film a lui  José Luis Cuerda Martinez, care a plecat dintre noi  la †4 Februarie 2020.R.I.P.!

 

Martin Eden

Ecranizare a romanului omonim de Jack London. O carte aproape uitată, despre maturizarea culturală târzie, readusă în actualitate de adaptarea liberă a regizorului Pietro Marcello, în colaborare cu Maurizio Brauci.

Acțiunea se desfășoară la Napoli, pe la mijlocul secolului XX, dacă putem spune așa; mai mult decât acțiune, vorbim despre parcursul inițiatic al tânărului proletar Martin Eden, când marinar, când fochist sau muncitor la fermă, un cititor ce aspiră la statutul de scriitor.

Martin Eden e poate unul dintre primele personaje ce realizează că nu se mai poate citi tot ceea ce se scrie (şi se publică) în lume. Chiar dacă plonjează în realismul italian, şi descrie puţin debutul mişcării socialiste, tema este de fapt individualismul, într-o epocă traversată de ascensiunea mișcărilor politice italiene, între care şi fascismul.

Vorbim totodată de o scriere autobiografică a lui Jack London, care nu-şi putea suporta narcisismul, care se descrie la un moment dat, descriindu-l pe Martin: Sub învelişul trupului musculos întreaga-i făptură era o masă de sensibilitate încordată. La cea mai uşoară impresie venită de la lumea din afară, gândurile, simţămintele şi emoţiile lui ţâşneau şi începeau să joace ca o flacără în bătaia vântului. 

Era cum nu se poate mai receptiv şi mai sensibil, iar imaginaţia lui veşnic neastâmpărată stabilea fără încetare relaţii de asemănare sau deosebire între lucruri.

Pe măsură ce cucerește iubirea unei tinere și frumoase femei burgheze prin filozofie, literatură și cultură, Martin este consumat de sentimentul că și-a trădat originile. Din biografia lui Jack London aflăm că personajul său Ruth Morse ar fi avut chiar un model real în persoana numitei Mabel Applegarth, o fostă colegă de universitate „care, cândva, simbolizase pentru viitorul scriitor idealul feminităţii şi al rafinamentului cultural”. Dacă literatura nu este uneori altceva decât taxidermie, poate chiar auto-taxidermie, filmul duce totul într-o țară străină (de pielea autorului), revelând noi valențe ale unui text literar aproape uitat.