Arhive pe categorii: dramă

filme dramatism

Outnumbered-o serie de comedie excelenta

Una dintre activitățile principale când stai închis în casă este să vizionezi filme și seriale. Care se merită trebuie neaparat recomandate pentru cinefilii de suferință. Outnumbered este o serie începută la recomandarea soției, este o variantă mai realistă la Everybody Loves Raymond. Viața de familie se complică cu fiecare copil care apare în plus, cei din Outnumbered au 3 copii și nenumărate alte probleme.

Chiar dacă la bază este conceput să fie comedie, de multe ori devine dramatic de stresant, doar că umorul englezesc salvează situația de fiecare dată. Cu episoade scurte de 30 de minute ce conțin curiozitățile copiilor strecurate printre dramele adulților. Rolul de părinte este bine conturat în diferite situații neprevăzute unde copii provoacă un adevărat haos.

Westworld – cum e seria a III-a?

Semnalam luna trecută apariţia pe HBO a noului sezon (sub-intitulat The New World) din serialul-dramă creat de Jonathan Nolan și Lisa Joy, „Westworld” – nominalizat la Emmy®. N-am apucat să comentez mare lucru după primul episod dar, după primele trei, pot să spun că mi-am făcut o idee. Acțiunea curge după masacrul din Westworld, finalizat odată cu sezonul II, si se mută în Warworld.

HBO a reuşit să scoată câte un sezon al acest fascinante producţii la fiecare 2 ani, iar faptul că nu s-a grăbit ca şi cu Urzeala tronurilor a permis menținerea ștachetei la un nivel înalt. Dacă în sezonul II androizii evadați din Westworld își continuă lupta cu creatorii lor, respectiv angajații Delos, în Samuraiworld (sau Shogunworld), aflăm că acestea sunt doar două din cele 6 lumi (parcuri de distracții) controlate de compania Delos.

După primul masacru, aceștia erau interesați doar de recuperarea proprietății lor intelectuale. Acum DoloresBernard și o gazdă necunoscută, ce primește sarcina să joace rolul lui Charlotte Hale, încep un nou capitol, explorând „lumea reală” dinafara parcului originar. În lumile în care au evadat, ei descoperă foști angajați ai parcului de distracții şi-i fac pe aceştia să se întrebe despre natura propriei realităţi.

Maeve se întâlnește cu diverși cunoscuți pe un nou tărâm, apropiindu-se de Forjă. Pe parcursul a opt episoade a câte o oră, sezonul 3 o găsește pe Dolores pregătită să poarte un război de una singura contra umanității, în timp ce Bernard încearcă cu disperare să o oprească. dar toți descoperă că și lumea reală este la fel de plină de înșelăciune și predeterminare asemeni celei construite în „Westworld”.

Alături de Evan Rachel Wood, Thandie Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright și Tessa Thompson, în noul sezon apare și Vincent Cassel în rolul antagonistului – preluat de la Gustaf Skarsgård) cel care-l interpreta în sezonul II pe Karl Strand și pe Floki în „Vikings”. Și, culmea, pare s-o facă mai bine. Încă nimic despre Roman World şi Medieval World, despre care creatorii serialului lăsaseră câteva indicii în seriile anterioare.

Acestea erau incluse şi în filmul Westworld din 1973, scris şi regizat de romancierul Michael Crichton. Nu avem nici cea mai mică idee dacă vom afla mai multe despre aceste două parcuri sau despre ultimele două locaţii. Comentatorii online încă mai speră că Futureworld, prezentă în sequelul filmului „Westworld”, ar putea fi una dintre ele. Dacă prima serie a fost una fascinantă, misterioasă, cea de-a doua a reușit să clarifice câte ceva despre viitorul roboților.

Seria a III-a promite să fie mai mult decât o continuare, deschizând câteva piste noi. Androizii reușesc să iasă din lumile ficționale, asemeni eroilor din Matrix, descoperind că programatorii umani se auto-plagiază, vezi ieşirile lui Meave din „Warworld” şi apoi din Forjă. Noul sezon mai vine cu o abordare directă a poveştii, chiar dacă nu dispar complet artificiile temporale şi comentariile filozofice cu privire la natura umană / conştiinţă.

În plus, episodul al 3-lea aduce în atenția spectatorului o nouă perspectivă a conflictului dintre lumi: cea socială. Nu doar androizii sunt victime ale sistemului, ci şi personajele din clasele inferioare care, descoperindu-și poziția grație androizilor, se aliază cu ei. Oameni ai muncii din toate țările / lumile reale și ficționale, uniți-vă cu androizii, cum ar veni 🙂

Years and Years

Alegorie-avertisment a unui viitor plauzibil, Years and Years proiectează în următorii ani, cu disperare (dar și cu speranță!), o continuare logic-pesimistă a situației globale curente și face niște pronosticuri destul de sumbre, plecând de la ipoteza că omenirea n-a învățat mai nimic din greșelile trecutului. Ba, din contră, le repetă până la autodistrugere.

Lumea se mișcă într-o direcție greșită, precum Titanicul înainte de scufundare, și nimeni nu vede aisbergul din față. Pentru că l-a topit încălzirea globală, ca pe virușii din ghetari. Am descoperit serialul căutând distopice britanice în stilul Black Mirror, şi l-am urmărit pentru Emma Thompson, actriţa care interpretează politicianul populist Vivienne Rook.

Years and Years este un serial-TV dramă britanic, o producție comună a BBC și HBO. A fost difuzat pe BBC One în Marea Britanie începând 14 mai 2019 și pe HBO la 24 iunie 2019, pe ultimul fiind disponibil și cu traducere în limba română. Fiecare episod parcurge unul sau doi ani, începând cu 2019, din perspectiva unei familii (Lyons) din Manchester.

Trecând repede peste evenimente, participăm la viața Lyons-ilor de-a lungul următorilor 15 ani, combinând drama de familie cu satira (ascensiunea politicienei intrerpetată de Emma Thompson care ajunge din comicul lider al mișcării 4 Stars prim-ministru), un soi de echivalent socio-politic al serialului Black Mirror.  Rock este o versiune feminină, mai coerentă şi ironică (dar la fel de ambiţioasă şi lipsită de scrupule) a lui Donald Trump.

De asemenea, serialul britanic are câteva ironii şi despre premierul lor Boris Johnson, celălalt clovn incompetent ajuns în vârful unei democraţii puternice. Years and Years explorează atât psihologia politicianului incompetent şi imprevizibil, dar gata să scurtcircuiteze discursul politic cu declaraţii aiuritoare, cât şi modul cum această abordare îi poate deruta şi fascina pe cei care-i votează.

Ultimele episoade ale miniseriei sunt şi un semnal de alarmă cu privire la erodarea democraţiei. Interesantă explicația bunicii la ultima și tradiționala cină de familie, la întrebarea: cum am ajuns aici? Dar pentru a ajunge acolo, vă recomand mai întâi să urmăriți mini-seria, pentru că merită văzută.

The Pretenders (2018)

Un film interesant, oarecum inegal, pe ideea că viața imită arta. Terry, un student la film obsedat de noul val francez, îşi descoperă muza în Catherine, o actriță misterioasă și fermecăcioasă. La prima întâlnire de la ieșirea din sala de cinema, în care fata încearcă să-l abordeze, Terry se pierde. Apoi, cu ajutorul lui Phil, cel mai bun prieten al său, Terry o găseşte şi se îndrăgosteşte de fata frumoasă şi misterioasă, interpretată de Jane Levy.

Este partea savuroasă, plină cu aluzii cinefile, a filmului. Apoi se intră într-un menage a trois, ea nu ştie ce vrea în timp ce amicii își dau seama că iubita lor devine din ce în ce mai enigmatică. După ani de sex, trădare și daune colaterale, cei trei ajung într-o situație periculoasă în urma căreia unul dintre ei se va lupta pentru viața lui. Cumva greu de prins farmecul acestui film,  dar ar fi bine să-l vezi înainte să dispară în anonimat.

Este o producție ieșită din universul lui James Franco, unul în continuă expansiune – se pare că a fost turnată în 2016 – titlul încă oscila atunci între The Pretenders sau Pretenders. Ceea ce începe ca un interesant omagiu pentru cinemaul francez new wave, picând apoi într-un molatec triunghi amoros, se transformă încet-încet într-o mizerie de film. Păcat, pentru că începutul era destul de promițător.

În rolul regizorul aspirant Terry în găsim pe Jack Kilmer (fiul lui Val, moștenitor al feței sale stoice dar și a îndemânării actoricești, se pare). Aventura romantică e ok până ce tipa le cade la pat, ambilor, apoi sentimentele fiecăruia sunt atacate, începe să predomine confuzia, iar timpul trece (deși nimeni nu îmbătrânește – sic!) și tocmai când totul pare să se închidă într-un cerc complet pentru sfârșit… se duce naibii totul.

Filmul merită urmărit totuși actori, apoi pentru apariția nedumerită și super-scurtă a lui Dennis Quaid în rolul tatălui mohorât, un personaj inconsistent, prezenţa sa nu prea are sens, dar există acolo pe generic. Şi Franco are un rol extrem de scurt, dar cu sens. Noroc că există mai multe finaluri alternative pentru acest film pe viitoarea versiune DVD. James Franco are o mulțime de filme indie de calitate dubioasă la activ, așa că am avut așteptări destul de reduse înainte să mă apuc să i-l urmăresc şi pe acesta.

Trebuie să spun însă că acest film a depășit cu mult așteptările mele; pot afirma chiar că este destul de bun, acum când scriu recenzia (de pus pe lista celor care merită văzute), chit că m-am cam plictisit de la jumate încolo. Povestea nu e rea, actorii mi-au plăcut, inclusiv Juno Temple (sau mai degrabă personajul jucat aici), după care nu prea mă dădeam în vânt până acum. Un triunghi amoros nereuşit care pică în lamentabil. Asta e, se mai întâmplă.

Iubire în trecut și viitor (2019)

În alte circumstanțe un film bizar, The Tomorrow Man devine în condițiile actuale, chiar interesant de urmărit. Protagonistul Ed Hemsler (John Lithgow) își petrece viața de tânăr pensionar pregătindu-se pentru un dezastru. Bine, nu sunt semne că dezastrul ar părea să vină vreodată, dar Ed se întâlnește cu Ronnie Meisner (Blythe Danner), care-și pierde și ea vremea cumpărând lucruri pe care aproape sigur că nu le va folosi.

E doar o chestiune de timp și momentul se apropie. Trebuie doar să privești în jur. O să vezi, dacă deschizi bine ochii.

Într-un mic oraș din America, acești doi oameni visează să găsească dragostea în timp ce încearcă să nu se piardă în lucrurile fiecăruia: În prima zi te uiţi la TV ca să afli ce s-a întâmplat, apoi pică şi internetul şi reţelele de telefonie. Apoi decizi să pleci, dar străzile sunt înţesate de maşini, apoi intervine armata… Chiar crezi că o să se întâmple asta? întreabă ea, înainte să-i cedeze (adică să-și mute pătura alături de el, nu vă gândiți la altceva).

Văzut în contextul pandemiei de corona-virus, punctul de interes al filmului sunt (cel puțin aparent) aspectele legate de similitudini cu această situaţie extra-ordinară, în timp ce relaţia romantică dintre cei doi, ce se voia probabil punctul sensibil al scenariului, cade în desuetitudine.

Ei bine, acum s-ar putea să ni se pară aiurea, dar nu-i deloc exclus ca așa să arate relațiile amoroase, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Afinitățile. Afinități elective între un ipohondru și-o cumpărătoare compulsivă. Spicuiesc câteva avertismente, din off:

Ești ocupat cu lucruri pe care le crezi importante, dar vei afla că nu ele sunt ceea ce contează. Tot ce va conta e ce faci acum.

În subsidiar, un iz de amară ironie la adresa cititorilor de interneţi şi amatorilor de teorii ale conspiraţiei. Vi-l recomand doar dacă n-aveţi ce face, ori dacă vă plac cei doi actori. Filmul este disponibil aici pe hboGO.