Napoleon, istoria învinșilor

Un biopic al lui Napoleon realizat de un francez s-ar focaliza mai degrabă pe istoria învingătorului, repectiv momentele glorioase ale corsicanului pe grandoarea personajului, în timp ce Napoleon-ul din 2023 al lui Ridley Scott (un englezoi care tocmai și-a descoperit arborele genealogic) este unul în manieră shakespeariană, a tiranului văzut din perspectiva învingătorilor săi, într-un final. Titlul proiectului initial era Bastonul – dar putea să-i spună la fel de bine Napoleon văzut de peste Canal.

Babylon (2022)

Babylon este ceva mai mult decât un film despre filme, l-am pescuit în destul de lunga (ziceam atunci!) pauză lăsată între al patrulea și al cincilea episod din serialul western „1923” al Paramount+. Abia (re)deschis apetitul pentru filme, m-am temut că n-o să am ce vedea, așa că am cotrobăit ceva mai mult ca de obicei după și am găsit nu doar această bijuterie, ci încă una – Stromboli – pe care sper că o voi putea semnala cu altă ocazie.

Filme de Oscar

Bună și ceremonia asta că-ți găsești mai repede un film lăudat. Coda (2021) este o dramă romantică și, în același timp, un film din genul „musical” sau cu muzică. Un remake după La Famille Bélier, producția regizată de Sian Heder (mai este un Coda regizat în 2020 de Claude Lalonde) a luat aseară 3 Oscaruri, pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat (regizorul) și cel mai bun actor în rol secundar (Troy Kotsur).

Dacă nu știați, CODA este acronimul de la Child of deaf adult – eu nu știam dar, cum ziceam, sunt bune și Oscarurile la ceva, dincolo de ideologie. Troy Kotsur este a doua persoană surdă, alături de partenera sa din film (Marlee Martin), laureată cu Oscar. Şi celălalt membru al familiei este jucat tot de un actor surd. Cât despre vedeta filmului, fata joacă foarte bine, e credibilă și, evidamment, a muncit mult pentru acest rol.

Tânăra cu nume banal Emilia Jones a învăţat limbajul semnelor, a luat lecții de canto, a mai manevrat şi barca aia de pescuit – o să mai auziţi de ea. Un film emoţionant, chiar dacă se aliniază la tendinţa politically correct a ultimilor ani de a premia filme despre: persoane cu dizabilitati, rasism, LGBT, şamd. Cam atât despre cea de a 94-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

„Parasite”, 2019

Filmul „Parasite” – o producție sud-coreeană din 2019, în regia lui  Bong Joon-ho – este un amestec de comedie familială și satiră socială. Un film despre inegalități, ce critică sistemul în care indivizii sunt determinați să recurgă la măsuri radicale pentru a se descurca în viață. Știți, desigur, că filmul a câștigat  toate premiile care contează – printre care și patru Oscar-uri.

Cinci ani de filme care merită văzute

Acum 5 ani, în 2015, lansam pe platforma wordpress blogul CeFilmeVăd. Blogul debutează modest în primul an, inițiatorul său publicând câte o recenzie la 2-3 zile. Ia avânt abia în ianuarie 2016, prin atragerea mai multor colaboratori care împărtășeau pasiunea recenziilor de film: Cătălin Pavel care publica sub pseudonimul portasar, Ionuț Benea sub avatarul Piratul cinefil, Adriana-Ortansa Lazar care semnează cu LazOrtansa și Elena Raicu.

În februarie se alătură și Răzvan Nicoară, apoi Oanașimaicum și Laura Gamulea, iar recenziile sunt publicate în ritm de 1-2/zi. Blogul atrage în acel an 31.000 vizitatori unici și începe să fie indexat de motorul de căutare Google, care trimite peste 16.000 de vizitatori. În 2017 recenziile publicate scad de la 583 la 287 prin împrăștierea pe mai multe situri similare (CeFilmeVad.ro, CeFilmeVad.eu) dedicate filmului românesc sau european.

Vizitatorii însă rămân aceiași (chiar în ușoară creștere, la 33.000) în timp ce Google continuă indexarea articolelor, trimițând spre blog un număr aproape dublu de vizitatori, 29.000. Tot în 2017 ni se alătură Cristina Sichet, Simona Cosma şi Cosmin Matei, iar de pagina de facebook cu 2.000 de urmăritori se ocupă Olga Cimpeanu. Blogul este menționat de Observator cultural în lista blogurilor colective din România.

În 2018 numărul de recenzii publicate scade la 157, revenind la una la 2-3 zile, ca în perioada debutului. Publică sporadic şi AnaBarbu. Din 2019 rămân doar patru colaboratori, MariusOliviu, LazOrtansa, Cosmin, Piratul cinefil, iar numărul de recenzii scade la 140, ca şi indexarea lor în motorul de căutare Google, datorită achiziţiei şi apoi renunţării la extensia .blog. În 2020 indexarea îşi revine, ca şi (sperăm) numărul de articole.

În ce măsură se mai poate (auto)susţine un asemenea blog în 2020, în condiţiile în care nici nu-şi mai poate stimula colaboratorii cu bilete la premiere sau festivaluri de film, rămâne de văzut. Noi ne bucurăm că am ajuns până aici, şi că recenziile noastre vor fi ajutat la vizionarea câtorva filme care să fi chiar meritat timpul pierdut. Cât mai contează cultura cinefilă într-o lume în care filmele se văd on-line, pe platforme VOD, iar Netflix-ul atrage tot mai mulți consumatori, rămâne de văzut.