Arhive pe categorii: actiune

Poveşti mărunte

Nu pot să spun (decât să scriu, sic!) ce senzație am avut descoperindu-l pe actorul Teatrului maghiar din Cluj Levente Molnár (născut în Baia Mare) la TV, pe Cinemax. Levente joacă alături de frumoasa actriță slovacă Vica Kerekes în filmul lui Attila Szász din 2019 Apró mesék (Tall tales). Născut la Szolnok, Ungaria, Attila Szász este regizor și scriitor, cunoscut pentru Demimonde, Ambasadorul la Berna și Iarna eternă.

apro2Acțiunea filmului se petrece în 1945 în Ungaria, la scurt timp după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, când haosul și nesiguranța domneau în țară. Actorul clujean apare abia în cea de-a doua parte, până atunci fiind evocat prin absență de către soția sa Judit și de către un dezertor (Tamás Szabó Kimmel) obligat să fugă din Budapesta, pe care misterioasa femeie al cărei soț urmează să se întoarcă de pe front îl adăposteşte în căsuţa de lemn din pădure.

Chiar dacă nu atinge statutul de capodoperă, pelicula merită cu prisosinţă atenţia cinefilului asaltat de filme dulcege de Crăciun, ori cu super-eroi şi efecte speciale, beneficiind de regie şi interpretări ce impresionează, la a cărei tensiune Molnár contribuie pe deplin, făcând cel mai greu rol, și anume cel negativ. Însă, și aici este marele său merit, personajul său Bérces nu este tocmai unul liniar (chiar dacă în cele din urmă va merita suspiciunile) ci are propriile sale subtilități.

Dacă ar fi să-i găsesc cu tot dinadinsul hibe, aş putea da vina pe coloana sonoră compusă de Gergely Parádi şi Attila Pacsay, cu acorduri uneori exagerat dramatice, chiar retro – totuşi în ton cu atmosfera filmului. Am apreciat în schimb temele subtile, cum ar fi cea a capcanelor din pădure (prins într-o aventură pasională cu soţia pădurarului, Hankó îi spune acesteia: m-ai prins în capcană), care nu sunt doar pentru animale.

La Casa de Papel (sezonul 4) – „Dacă ea e un Maserati, nu înseamnă că tu ești un Fiat.”

Dacă este un lucru pe care La Casa de Papel îl face foarte bine acela este dezvoltarea personajelor și a relațiilor dintre ele, mai ales ținând cont că trebuie să ne facă să ne pese de „băieții răi” (este adevărat, în contextul Robin Hood), și totuși niște personaje adesea profund egoiste, narcisiste, uneori violente gratuit, lucru pe care îl reușește atribuindu-le calități pe care fiecare dintre noi le considerăm admirabile: compasiune, fraternitate, onoare. Acest sezon este probabil cel mai reușit de până acum din acest punct de vedere, susținut și de numărul de ore petrecute cu aceste personaje în sezoanele anterioare.

Din punctul meu de vedere, sezonul precedent a fost cel mai slab al seriei, am avut tot timpul senzația că a fost scris doar de dragul de a fi, începând de la a-i aduna din nou pe toți la un loc pentru încă un jaf, găsirea unui motiv insuficent de bun pentru a executa jaful respectiv, și până la „reînvierea” lui Berlin (personaj cu mare atracție pentru public) prin acele flashback-uri inserate obsesiv parcă doar pentru a ne aduce aminte că încă este și el prezent în bandă; nu sunt un fan al acestui procedeu pentru că consider că moartea unui personaj, cu atât mai mult unul apreciat de public, duce o încărcătură emoțională mult mai puternică dacă respectivul rămâne mort și dacă moartea lui a avut un scop clar (aici sacrificiul, în favoarea reușitei jafului). A se vedea și cazul Jon Snow, unde am fost printre puținii care și-ar fi dorit să rămână mort, și văzând deznodământul din finalul Game of Thrones, rămân cu atât mai mult convins de ideea asta.

Nunta lui Berlin

Însă sezonul 3 pornește suficient de multe fire narative încât spre finalul său acestea să se consolideze spre un sezon 4 poate la fel de bun ca primele, cu sentimentul că totul a fost gândit, și nu al unei simple continuări datorate popularității. Personaje introduse în sezonul precedent capătă importanță (e.g. Gandía, Sierra), altele rămân la nivelul de unealtă scenaristică, singura dezvoltare fiind o scurtă poveste de genul „am avut și eu o cățea care a murit” – Marseille, iar altele, deși cu un arc mai concret, mai prezente, la fel de subdezvoltate ca în primul sezon – Arturo.

Laude maxime interpreților lui Denver, Berlin, Nairobi, Tokyo; deseori (datorită atât limbii, dar și dialogurilor cu tentă personală) mă duc cu gândul că urmăresc o telenovelă, însă nivelul actoriei de care dau dovadă mai-sus-menționații alungă instant orice gând de genul. Acolo unde scenariul dă rateuri, ba cu o gaură în logică, ba cu un eveniment imposibil de crezut, sau dimpotrivă previzibil, actoria și regia momentelor tensionate fac aceste păcate uitate.

Astfel, sezonul 4 din unul dintre cele mai urmărite internațional seriale de pe Netflix readuce ștafeta la nivelul la care o lăsase la finalul celui de-al doilea sezon, prin ingeniozitatea situațiilor „fără scăpare” cu care ne-a obișnuit din primul sezon, prin măiestria scenelor de acțiune bine puse la punct (era să uit o mențiune pentru efectele speciale deosebite), și mai ales prin momente importante în evoluția poveștii personajelor principale, unele greu de uitat, altele extrem de tensionate.

Deși cu un final grăbit, locul din care urmează a continua sezonul 5 și felul în care a decurs cel curent, îmi dă speranța că realizatorii încă au idei noi, știu încotro vor să ducă povestea și că ar fi cazul să ne pregătim pentru și mai multe situații limită și momente emoționante în viitorul deja-fenomenului denumit La Casa de Papel.

Înstrăinați (serial TV)

M-am uitat la el ca la o curiozitate, inițal pentru jocul de cuvinte din titlu, Before + foreigners = Beforeigners, apoi pentru subiectul (auto)ironic. Un polițist din Oslo se trezește cu un partener viking, unul (una, de fapt) cu nume imposibil de reținut: Afhildr Enginnsdottir. Hmm, primul polițist viking?

În treacăt fie spus, tot un serial nordic autoparodic – căci cine putea să-și bată mai bine joc de Vikingi decât ei înșiși? – de pe Netflix mi-a atras atenția și luna trecută: Norsemen. Vi-l recomand cu căldură, până la următoarea serie din Vikings.

Revenind la Beforeigners, nordicii își ironizează aici corectitudinea politică și răbdarea cu care-și privesc (primesc?) migranții. Dar dacă migranții ăștia ar fi chiar ai lor, persoa-ne care vin din trecutul lor eroic, din trei perioade de timp diferite: epoca de piatră, epoca vikingilor şi de la sfârşitul secolului al XIX-lea?

b2Bun, asta e premiza din 2014, iar acțiunea serialului se petrece cinci ani mai târziu, când migranții ajunși inexplicabil aici s-au adaptat cumva vremurilor moderne, societatea asigurându-le integrarea, ducând acceptarea diversității și a corectitudinii politice pe coordonate absurde, atemporale.

Apar desigur şi ONG-uri care sprijină coabitarea indivizilor cu probleme de identitate, care cred că s-au născut în secolul greșit, în comunități trans-temporale. Cu toată dramedia SF care se străduie să facă povestea asta plauzibilă, nu poți să eviți paralela între lumea din Fremvandrerne și realitatea norvegiană a ultimilor ani, cea în care imigranții din țările sărace ale Orientului Mijlociu chiar par din altă lume.

Refugiații (numiți în serial timp-migranți) le vor fi produs localnicilor o frică de străini şi probabil aceeași consternare ca și cum ar fi venit direct din Evul Mediu – un mesaj, desigur, livrat în subsidiar.

 

Britannia

După nouă episoade, seria întâi e gata, a iar doua se filmează – pentru Sky Atlantic si Amazon Prime – cu David Morrissey si Kelly Reilly. Tocmai terminasem de făcut binge watching la tot Game of Thrones până la seria care urmează exact, tot de la început :), când am descoperit Britannia. Acum, vă spun direct, nu e Game of Thrones, dar e tare, tare de tot…

bDark historic fantasy, aș spune, dur, negru, înfricoșător, sinistru chiar pe alocuri, cu un final extrem de socant, dar te prinde, te face sa te gândești la personaje, la ce urmează, nu incercati, habar nu aveti unde merge povestea vă garantez. Daca ghiciti ceva sunt chestii minime, linia mare e ascunsă…

Nu îmi place să fac synopsis, că îl găsiți oriunde… Serialul e tare, efectele nu sunt extrem de spectaculoase, dar dacă treceți peste asta, serialul vă va absorbi într-o lume viscerală, în negura istoriei. Nici nu a trecut așa mult de atunci…creaturi ciudate oamenii, lacomi si cruzi…

 

Aquaman

imagedaaaaaa…..Aquaman este aici…mult asteptatul Aquaman…
De la inceput trebuie spus ca este obligatoriu sa il vedeti la cinema si in 3D acesta fiind motivul pentru care a fost creat intregul film, orice alta varianta de vizionare este gresita si diminueaza experienta cu mult. Evident nu e genul de film la care te duci pentru poveste sau pentru mesaj, desi cateva surprize exista. Actorii joaca bine adaptat rolului, Jason Momoa este perfect pentru rol, el este Aquaman pur si simplu, nu cred că altcineva il putea juca mai bine. Evident si Willem Dafoe, Nicole Kidman si Patrick Wilson joaca bine ei fiind toti actori consacrati.
Efectele sunt absolut spectaculoase, vizual este iesit din comun intregul film, spectaculos de la inceput pina la sfarsit, interesanta si interpretarea povestii Atlantidei…povestea clarifica in intregime originea lui Aquaman pe care cu siguranta il vom mai intalni in filme viitoare…
Nu cred ca are sens sa o mai lungesc, nu vreau sa dezbat aspecte din film pentru a nu strica placerea vizionarii. Aveti incredere, mergeti si il vedeti, neaparat, la cinema 3D…
Si nu uitati avem rubrica de comentarii si ne place sa avem feedback, la fel de mult cat ne place sa povestim despre filme…scrieti-ne…