Arhive pe categorii: biografic

All about me (2018)

Pentru că am intrat în luna decembrie, cu zile tot mai scurte și reci, dacă tot e de stat în casă pe la gura sobei o să vă recomandăm mai multe filme: azi un foarte sensibil film nemțesc, despre un comediant contemporan despre care eu unul recunosc cu rușine că n-am auzit până acum. All About Me aka Der Junge muss an die frische Luft este un biopic după viața actorului, prezentatorului și comediantului cu origini olandeze Hans Peter (Hape) Kerkeling.

j1De ce cred că merită să-i acordați 100 de minute din viața dvs? Întâi, pentru că deşi a fost lansat în decembrie, a prins Top3 al celor mai vizionate filme din cinematografele germane în 2018. Apoi, fiindcă dincolo de scenariul clasic coming of age, scenele din copilăria durduliului dar talentatului Hans-Peter oferă ocazia unor fine observaţii asupra vieții locuitorilor din orașul Ruhr Recklinghausen (al 60-lea ca mărime în Germania), mai ales că familia se mută din partea rurală în nordul districtului.

Filmul regizat de Caroline Link (de asemenea, co-scenarist, premiată cu Oscar în 2013 pentru Nowhere in Africa) surprinde cu delicatețe rolul familiei extinse (bunici, mătuși, unchi, veri), caracterizată prin căldură și coeziune, exprimată la sărbătorile familiare și extravagante, în formarea tânărului comediant. Filmările au început pe 11 iulie 2017 şi au avut loc în Berlin, în zona Ruhr și în landul Bavaria.

j3

După cum v-aţi putut da seama până acum, avem de-a face cu un reuşit film de familie, pe parcursul căruia publicul o să râdă și o să plângă – o plajă de emoții în schimbare. Şi cumva în schimbarea aceasta constă subtilitatea şi mesajului final al peliculei, drama vieţii unui puşti care a încercat să-şi facă mama (Luise Heyer într-un rol de excepție) să râdă, în ciuda problemelor cu care s-a confruntat. Aici marele merit este al tânărului actor Julius Weckauf, care se mișcă natural între comedie și durere.

În decembrie 2018, filmul a fost prezentat de kinofenster.de drept „filmul lunii”, iar juriul care l-a premiat notează că „Bucuria lui Kerkeling s-a născut dintr-o durere profundă, ceea ce aduce filmul foarte aproape de privitor. Caroline Link privește cu multă curtoazie și onestitate asupra acestei lumi mici-burgheze, ea păstrează cu o mână sigură echilibrul între tragi-comedie și sincerității. Folosește sunetul potrivit pentru fiecare situație sau sentiment, dovedind un curaj unic în cinematografia germană de gen”.

 

The Greatest Showman

Un musicall apărut pe ecrane acum doi ani (din 2019 și pe HBO), inspirat de un american celebru –  P. T. Barnum – zis și „omului spectacol”. Prea original și mult prea contemporan, filmul celebrează la modul actual povestea unui vizionar apărut de nicăieri şi care a creat de la zero un spectacol fascinant, devenit în scurt timp o senzaţie mondială.

Din păcate, sunt destule momente în care spectatorul are dubii că, acum două sute de ani, lucrurile stăteau chiar așa cum apar azi pe ecran. În realitate, spectacolul său a fost considerat multă vreme controversat deoarece exploata curiozitatea voyeuristică a lumii occidentale despre colonii. Însă filmul este entertainment chiar și când ți se pare fals (prin problemele de corectitudine politică pe care le pune în scenă), ceea ce se întâmplă mare parte din timp.

Reuşeşte să compenseze spectaculos prin cele 11 piese memorabile, dintre care cel puțin două sunt hituri. Ca dovadă, după lansarea în cinematografe, Hugh Jackman pleacă în turneu cu coloana sonoră. Nu se știe dacă revine la soție precum protagonistul Barnum – care este atât de roz portretizat, încât putea fi jucat și de o acadea – dar pariez că va avea succes și mai mare ca pe ecran.

Cât despre corectitudinea afişată, mă întreb în ce măsură cei de azi ar considera divertismentul ușor, inofensiv, de sine stătător, dacă ar ști că a Barnum și-a trimis „agenții” în colonii să răpească și să constrângă bărbați, femei și copii aborigeni, pentru a-i exhiba drept „ciudățenii umane”. Dar să urmărim critica: Peter Bradshaw scrie  în The Guardian despre Omul spectacol că „nu este un film care să spargă șabloanele sau să testeze noi bariere, dar șarmul real al lui Jackman te va captiva”.

Geoffrey Macnab de la The Independent afirmă că „vivacitatea momentelor muzicale nu poate ascunde natura banală a poveștii”. Totuşi, în ciuda naraţiunii cusute cu aţă albă, The Greatest Showman este un film plăcut de urmărit în familie, la mall, mai ales în penuria actuală de producţii cât de cât acceptabile. Aceasta a fost probabil şi miza producătorilor / a scenariştilor, care au virat biopicul, de la jumătatea lui, spre o moralizatoare poveste de familie.

Rămâne ca spectatorul capabil să facă abstracţie de asta să se bucure de piesele interpretate de Zac Efron, Michelle Williams, Zendaya și Rebecca Ferguson. Pentru mine, ultima a fost revelaţia filmului, prin chimia cu sa cu Jackman. Și, dincolo de toate criticile, cum The Greatest Showman a strâns încasări de 435 millioane de dolari, nu e o surpriză că se lucrează la un sequel, The Greatest Showman 2, cu apariție preconizată după luna martie 2020.

Rebelul din lanul de secară

Un film pseudo-biografic din care poți afla, eventual, cum a devenit J. D. Sallinger o voce și Holden Caulfield un personaj. Cam atât despre „beneficiile” acestei producții cinematografice plasate în New York-ul de la jumătatea secolului 20, bazată pe biografia lui Kenneth Slawenski – „JD Salinger: A Life”.

reb1Minusul ar fi, din start, lăsând la o parte problemele strict cinematografice, amestecul între viața și opera unui autor, mai ales când vine vorba de Sallinger, un autor excentric ce a distrus regulile și a redefinit literatura americană. Riscul este de a banaliza opera, interpretând-o prin filtrul câtorva experiențe personale ale autorului.

Filmul pretinde astfel că te poartă într-o călătorie în mintea legendarului autor, la momentul în care se construia „The Catcher in the Rye”, dar… nici relația lui J.D. cu Oona O’Neill, nici experiențele sale din cel de-al Doilea Război Mondial și nici măcar despre apropierea sa de budism nu știm dacă au influențat decisiv procesul de redactare a capodoperei „De veghe în lanul de secară”.

Sigur că există anumite experiențe modelatoare, dar Salinger rămâne unul din cei mai puțin cunoscuți, mai controversați și mai enigmatici autori ai timpurilor noastre, iar a-i lega opera de câteva momente este cel puțin forțat. Paradoxal, printre puținele episoade plauzibile din acest biopic sunt cele legate de universitate și relația lui Sallinger cu Burnett, poate și datorită jocului bun pe care-l face interpretul acestui personaj.

Kevin Spacey probabil că nici nu realiza la momentul filmării că e unul din ultimele sale roluri pe marele ecran. După ce J.D. reușește să-și publice capodopera „De veghe în lanul de secară”, faima și notorietatea dobândite peste noapte îl determină să se retragă din viața publică pentru tot restul vieții sale.

Ce încearcă să facă Danny Strong în acest film este să aducă în atenție personalitatea un autor nostalgic după inocența pierdută, în absența operei.  Regizorul pare mai puțin interesat de ceea ce a scris Salinger decât de ceea ce l-a determinat să scrie ceea ce a scris. El presupune că publicul filmului a citit deja The Catcher in the Rye, și se mulțumește să facă o mică schimbare în titlu, ratând însă oportunitatea de se raporta la operă, nu la autor.

The Old Man and the Gun

O caldă comedie polițistă pe stil clasic, cu imagine clasică, și acțiune mutată în urmă cu patru decenii, într-o vară, undeva prin Texas. Un tip clasic se plimbă cu un pistol după el, iar un polițist (Cassey Affleck) ce tocmai a-mplinit patruzeci de ani se chinuie să-l prindă. Clișeu clasic.

Atâta doar că se bazează pe povestea adevărată a lui Forrest Tucker (Robert Redford), de la spectaculoasa evadare de la San Quentin, la vârsta de 70 de ani, până la și mai spectaculosul său șir de jafuri, fără precedent, care a încântat publicul, derutând complet oficialitățile vremii.

De remarcat jocul actorilor, care sporește credibilitatea unei vechi povești. După un prim jaf bancar demonstrativ, așa ca să ne dăm seama cu ce se ocupă protagonistul, miza filmului crește cu un al doilea jaf care are loc chiar în prezența polițistului, aflat întâmplător acolo cu copiii.

Prin comportamentul de gentleman (jefuiește bănci înarmat mai degrabă cu farmecul personal), spărgătorul texan la costum amintește de Banditul Whisky, cel mai cunoscut spărgător de bănci din Europa de Est, și totodată unul din filmele bune lansate în 2017.

Nu știu dacă acest film marchează momentul retragerii lui Robert Redford, dar ar fi o frumoasă ieșire de pe scenele marelui ecran pentru actorul american.

Green Book 2018

,Green Book” este o comedie dramatică realizată în anul 2018 de către regizorul  Peter Farrelly , cu un scenariu  scris de același Farrelly  împreună  cu Brian Hayes Currie și Nick Vallelonga, fiul din realitate a lui Tony Vallelonga, scenariu inspirat după realitate,din interviurile luate lui Tony Vallelonga și Don Shirley  și din corespondența dintre  ultimul și soția sa. 
Titlul  filmului este luat după ,,The Negro Motorist Green Book” , un ghid  scris de Victor Hugo Green, la mijlocul secolului  XX.  pentru călătorii afro-americani, din care aceștia  aflau în care moteluri și restaurante  erau acceptați  (pentru a se evita astfel  provocările și tulburările interrasiale)

 

 

Acțiunea filmului are loc în anii 1960, în Statele Unite unde mișcările pentru drepturi civice au început să aibă ecou, dar  segregația rasială este încă puternică, în ciuda promulgării Legii drepturilor civile din 1964 care garanta protecția afro-americanilor  în exercitarea dreptului lor de vot, încuraja integrarea în școli și interzicerea segregării rasiale .

În acest context este urmărit turneul din zona Deep South (formată din cele șapte state care inițial au constituit Confederația , adică sudiștii :Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Georgia, Louisiana, și Texas ) pe care îl va efectua în 1962, celebrul pianist de muzică clasică și de jazz,  artistul de culoare , dr. Don Shirley.

Această prezentare necesită JavaScript.

Tony Lip (născut  Frank Anthony Vallelonga), actor și scriitor ocazional, va fi persoana pe care Shirley o angajează  să-i fie șofer și bodyguard pe parcursul turneului  dincolo de Linia Mason-Dixon (denumită după astronomul englez Charles Mason și  geodezul englez Jeremiah Dixon , alcătuiește o graniță tradițională între Statele din Nord și Statele din Sud din SUA ).

 Născut în Bronx, Tony era uns cu toate unsorile, fusese și agent de pază prin diverse localuri și l-ar fi protejat pe Shirley de umilințe. Cei doi bărbați se vor confrunta cu tot ce ascunde mai urât sufletul omenesc, dar se vor întrema datorită generozității lor și a simțului umorului . Ei vor depăși împreună prejudecăți , descoperind un umanism comun. Această aventură adevărată care se anunțase dură, de două luni, din obligație,  a dat naștere,  pe viață, unei prietenii neobișnuite. 

Lungmetrajul „Green Book”, cu Viggo Mortensen, regizat de Peter Farrelly, a fost desemnat cel mai bun film al anului 2018 de prestigioasa asociație newyorkeză Național Board of Review (NBR), informează Variety, potrivit Mediafax.