Good Luck to You, Leo Grande (2022)

O comedie/dramă sexuală (sic!) de o oră și 37 de minute, care m-a prins duminică (rula pe HBO, parcă) în timp ce mă-mbrăcam să ies din casă. Ei bine, am rămas pe canapeaua din sufragerie s-o urmăresc până aproape de final și n-am mai ieșit.

Filmul, regizat de Sophie Hyde și scris de Katy Brand, îi are în distribuție pe Emma Thompson și Daryl McCormack. Dupa performanța din Saving Mr. Banks sunt topit după Emma Thompson și urmăresc fermecat orice film în care joacă această…. seducătoare actriță britanică.

Chiar și o producție teatrală de genul acesta, jucată în aproape același decor și cu doar (aproape) două personaje. Povestea se învârte în jurul unei femei trecute de 50 ani, aflată încă în căutarea primului orgasm. Fosta profesoară Nancy încearcă să atingă această performanță apelând la o tânără escortă.

Văduva trecută de 50 de ani tânjește după aventură, apropiere umană, dar și după ceva sex. Când te afli într-un blocaj sentimental, persoana potrivită îți poate descuia unele trăiri sentimentale și îți poți exterioriza cu mai multă ușurință sufletul spre ceea ce te reține. Filmul nu e pentru oricine, dar asta nu înseamnă că e rău, ba dimpotrivă.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.