The Professor and the Madman

Dacă nu ar fi o poveste adevărată, ar putea părea una aproape neverosimilă.

Pe scurt, în plină epocă londoneză victoriană (reconstituită excelent în film), colegiul academic din Oxford se află în plin efort de conturare a Dicționarului Oxford al Limbii Engleze, iar James Murray (Mel Gibson), un profesor autodidact care abandonase școala la vârsta de 14 ani, se oferă să finalizeze acest proiect temerar,  care va cuprinde toate cuvintele limbii engleze imperiale și coloniale, cu explicații istorice si surse literare.

La scurt timp însă cercetarea ajunge în impas; resursele umane și financiare sunt insuficiente, iar ajutorul vine din partea doctorului William Chester Minor (Sean Penn), un fost ofițer din armata americană, internat într-un ospiciu pentru uciderea unui om în timpul unei crize de paranoia provocată de un vechi traumatism psihic post-conflict.

Cu episoade alternative de schizofrenie și luciditate, dr. Minor se azvârle necondiționat în munca de lectură și de cercetare, până la epuizare: ”Când citesc, nu mă urmărește nimeni. Când citesc, eu sunt vănătorul”. La final, reușește să pună la dispoziția echipei peste 1000 de cuvinte însotite de surse, de citate și explicații istorice.

Între cei doi colaboratori se stabilește o conexiune incredibilă, care le va marca și unuia și celuilalt destinele până la sfârșitul vieții. Genial jocul nebuniei lui Sean Penn, desigur și personajul sau a fost mult mai ofertant decât cel al lui Mel Gibson (uneori aveam senzația că Penn îl eclipsează pe Gibson exact la fel cum Dustin Hoffmann îl eclipsa pe Tom Cruise în Rain Man).

Poate pe alocuri dezlânat și nefinisat, cu dese fracturi în dialog și în coerența scenelor, care te lasă uneori cu senzația că regizorul nu prea știe ce vrea, filmul are, după părerea mea, cel puțin șansa Oscarului pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru Sean Penn.

„ – You think I’m insane?”
„ – Are we not all, to some extent?”

De văzut.