Arhive pe categorii: comedie

filme de comedie

Sex Education (serial TV)

Serialul ăsta e dovada că orășelul britanic are în continuare multe de oferit. Dacă nu crime, ca altădată în Midsomer, asta nu înseamnă că e lipsit cu desăvârșire de probleme. Nici orașul nici liceul nu sunt măcar numite, tinerii trec cu bicicletele printr-o pădure ca să ajungă la școală, când nu iau busul, dar e clar că nivelul de trai este unul peste marile orașe de la noi.

Dincolo de aspectele astea sociologice, e amuzant s-o vezi pe fosta agentă Dana Scully (Gillian Anderson) ca Jean, o mamă singură, și în același timp sex-therapist.  Chiar fără alte gaguri, doar această găselniță a distribuție ar ajunge să te distreze la maxim, să te facă s-o iei ca pe o evoluție… iar serialul să se învârtă în jurul acestui subiect.

Jean are un fiu adolescent, cu probleme specifice vârstei, iar de aici încolo orice este posibil. Marele merit al serialului britanic este că, spre deosebire de cele americane pe subiecte similare, reușește să gliseze subtil de la comedia picantă, char ireverențioasă, la un adevărat îndrumar al problemelor adolescenţei. Însoțindu-l pe Otis (Asa Butterfield) ajungi să apreciezi mesajul serios al serialului: oricare ţi-ar fi problemele, a vorbi cu cineva despre poate fi primul pas spre rezolvare.

Acest serial a fost una din plăcutele surprize din 2019 iar motivul pentru care scriu despre el acum este că tocmai (vineri) a apărut seria a II, opt episoade aruncate unul după altul pe Netflix. Avantajul aceste platforme e că ai mai multe conturi, și vezi la ce se uită copiii tăi. Iar din această postură, am fost ușor deranjat de tenta tot mai puternică de corectitudine politică din seria a II-a.

Una peste alta, serialul este bun, iar senzația mea este că înlocuiește cu succes orele de educație sexuală, care lipsesc și din programa britanică (sau sunt predate, ca în film, de către amatori), darămite din cea de secol XIX din școala românească. Dar așa cum bine arată serialul, dintr-o eroare, orele de educație sexuală nu înseamnă să spui sau să arăți absolut totul despre sex, ci să-i faci pe adolescenți să se deschidă spre adevăratele probleme sentimentale.

Așa că, dacă le faceți copiiilor dvs / adolescenți abonament la Netflix, s-ar putea să aflați de unde îți iau ei educația sexuală, în lipsa discuțiilor deschise cu părinții / profesorii / colegii. Oricum, pare ceva mai ok decât Fluturii din stomacul Irinei Binder.

Topul comediilor din 2019

Dacă mă uit în urmă la ce am vizionat în 2019, am doar două lucruri de subliniat: comedii și seriale. Tot ce a fost memorabil s-au desprins din aceste două categorii. Chiar dacă pare prea puțin variat, vizionările au reușit să umple golul lăsate de celelalte categorii, desigur finalul de an îmi va da oportunitatea să dau peste multe alte filme bune care foarte probabil le-am ratat.

Să ne rezumăm la ce se poate râde în acest anu sau cel puțin zâmbi:

Yesterday (2019)

Posibil să fie mai puțin cunoscut dar am fost surprins cât de bun este filmul, posibil că interacțiunea cu istoria, momentele comice cu cele emoționale i-au dat o nuanță romanțată, mai ales că în principal este vorba despre muzică.  Il gasiti pe DVD la Provideo.ro

Once Upon a Time in Hollywood (2019)

Da, Tarantino se înscrie aici la comedie pe anul acesta, prin ultimul său film veți vedea că își duce dialogul în această direcție mai mult decât de obicei. Ce îi Hollywood-ul? Entertaining până la capăt. Cum să îl descrii cel mai bine de la fața locului? Printr-un dialog spumos chiar dacă pare de multe ori serios e plin de umor.

Brittany Runs a Marathon (2019)

O comedie cu accente puternice de dramă, mai exact suferința de a-ți depăsi limitele într-o societate care îți distruge echilibrul personal. O continuă fugă de a excela și de nu fi looser în nici-o situație, de-a dreptul epuizant.

Plus One (2019)

Posibil comedia romantică a anului, mai exact filmul perfect de văzut împreună cu partenerul sau partenera. Un film bun care nu îți insultă inteligența ci chiar explorează anumite aspecte importante la o relație, desigur cu mult umor.

Always be my Maybe (2019)

A doua opțiune pentru cupluri, puțin mai siropos, dar drăguț, asa pentru o seară relaxată.

Late Night (2019)

Acest film e o comedie care te face să te simți, acel feel good movie, chiar îți lasă o senzație plăcută după vizionare. Cu așa o descriere cine stie ce credeți că am văzut.

Booksmart (2019)

Cea mai bună comedie cu adolescenți de anul acesta, după cum zice titlul filmului, comedie ca la carte fără să se folosească de clasicele “formule” ale filmelor de acest gen.

Good Boys (2019)

Iar cea mai “infantilă” comedie e cu “băieții buni”, care la o vârstă departe de adolescență fac tot felul de prostii, genul de stupizenii care sunt comice dacă sunt bine puse în scenă.

Long Shot (2019)

Seth Rogen și Charlize Theron sunt cuplul “awkward” dar cu multe faze comice, dar să vă asteptați la un umor caracteristic actorului că pe actriță nu cred că ați mai văzut-o în genul de situații cinematografice. Deci, foarte probabil să nu fiți pe aceiași lungime de undă cu “fumătorul”.

articol scris pe site-ul La unison

Viață privată (2018)

Ce se întâmplă când Richard (Paul Giamatti) încearcă cu tot dinadinsul să aibă un copil cu Rachel (Kathryn Hahn)? Iese un film între două genuri (depinde cum te situezi, dacă ții/empatizezi cu ei sau nu), între comedie și drama unui cuplu căsătorit, ușor trecut de prima tinerețe. Private life a fost prezentat în premieră acum doi ani la festivalul Sundace, pentru că da, este un film nișat, de festival.

Ca să facem puțin spoiler, cei doi parteneri se opun realității nefavorabile (fertilizări în vitro eșuate), văzând în piedicile ivite la tot pasul simple borne de evitat şi, din ocol în ocol, uită chiar ei să mai trăiască. Cam la asta se rezumă prima oră din film, partea cât de cât comică, urmată de povestea dramatică a modului în care este afectată viața cuplului atunci când visul lor de a deveni părinți nu funcționează…

Obsedați să dea viață unei alte ființe, cei doi protagoniști pică în plasa pliantelor clinicii de fertilizare, care le propune variante statistic câștigătoare, dar care îi pun în fața unor tot mai mari dileme morale. Totuși, să poți privi cu auto-ironie la problemele majore ale propriei existențe, să parcurgi una după alta stări de confuzie, naivitate, limitări și deformări este, în sine, o probă de umanitate. Una dezarmantă și fermecătoare, și asta datorită sensibilității actriței și a inteligenței și maturității actorului. Cu toate dificultățile de a rămâne însărcinată, protagonista este obligată să stea și să asculte în timp ce un grup de medici discută despre organele sale genitale.

Pentru cei trecuți prin experiențe cât de cât similare, filmul probabil că are o valoare deosebită, în timp ce spectatorii neinteresați de subiect îl vor privi ca pe o ciudățenie, dar finalul dulce-amărui și duioșia reconfortantă a povestii ne vor reda încrederea în generozitatea lumii.

De remarcat scenele din New York ale cuplului cu vizitatorii săi care se simt ca trăind acolo, alături de ei, ca într-o reclamă pentru „cretini” – după cum remarcă nepoata „vitregă” – oameni bând capuccino în mansardă, cu laptopuri și căței alături, cu părul încâlcit… feeria aia, știți voi.  Este ceea ce a reușit de fapt regizoarea și scenarista Tamara Jenkins, să intre în intimitatea cuplului new-yorkez care decide să adopte copii, pentru a ajunge să i se inspecta casa și, desigur, sfârșind prind a fi etichetat de inspectoare.

 

The Laundromat (2019)

Nici nu știu cum să clasific acest film din 2019 regizat de Steven Soderbergh, după un scenariu de Scott Z. Burns, plin de monologuri. E și comedie și dramă și investigație, abordând într-o notă umoristică celebrul caz Panama Papers de acum câțiva ani, în stilul deschis de The Big Short – personajele au replici între ele, dar și momente când se adresează direct publicului.

Lipsește din cadru doar camera de filmat, caz în care am avea un mockumentary, pentru că nu toți cei care joacă în film, printre care Gary Oldman, Antonio Banderas, Jeffrey Wright, David Schwimmer, Matthias Schoenaerts, James Cromwell și Sharon Stone, sunt doar actori – unii par implicați și în producție.

Firmele off-shore sunt prezentate, ca și în cărțile lui Kiyosaki, drept secretul murdar al celor bogați. Cum reușesc atâția milionari (de ordinul milioanelor de oameni, și ei) să rămână bogați? e întrebarea-cheie a filmului. Investigând o fraudă, o văduvă (Meryl Streep) ajunge, urmărind toate indiciile, în paradisul fiscal Panama, unde doi avocați (unul dintre ei, personificat de Banderas, a lucrat pentru ONU) exploatează sistemul financiar mondial.

Am folosit acest termen pentru că actorii nu interpretează personaje ci exemplifică un caz. Dau chip unor persoane discrete, cel puțin până când Panama Papers au fost făcute publice. Există o viață secretă a banilor, ne spun cei doi în introducere. Din 2008 însă, s-au schimbat multe, iar „eroii acțiunii” ajung până în China, care a depășit în zilele noastre Germania, devenind cel mai mare exportator al lumii.

Jurgen Mossack şi Ramon Fonseca – avocaţii aflaţi în centrul scandalului – au depus la o curte de justiţie din Connecticut o cerere în care susţin că au fost defăimaţi de acest film. Ei au cerut interzicerea distribuirii producţiei regizate de Steven Soderberg pe platforma Netflix. Dar, potrivit The Hollywood Reporter,  o judecătoare a refuzat să blocheze lansarea filmului „The Laundromat” – producţia Netflix bazată pe scandalul Panama Papers.

Judecătoarea Janet Bond Arterton a respins solicitarea şi a transferat cazul în California. Ea a considerat reclamaţia ca fiind frivolă şi cu scopul de a cenzura exprimarea creativă:„Filmul lui Steven Soderbergh spune o poveste importantă despre exploatarea oamenilor nevinovaţi şi folosirea abuzivă a sistemului financiar”.

În opinia ei, curtea din Connecticut nu are jurisdicţie în această problemă. Lungmetrajul Marea spălare de bani a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Veneţia de anul acesta şi a fost prezentat într-un număr limitat de cinematografe pe 27 septembrie. Este disponibil pe platforma Netflix.

Vacanță criminală

Ca să mai anim puțin treaba pe CeFilmeVăd, mi-am propus să schimb macazul și să mai scriu și despre filme proaste, chit că subtitlul nostru este filme care merită văzute, și se presupune c-ar trebui să scriem doar despre filme bune. Dar cum e frig, iarnă și prea multe filme proaste pe Netflix, hai să vedem cum e cu Murder Mystery.

Nu ştiu de ce despre unele comedii se spune c-ar fi trase de păr – eu sunt mai chel așa, de după adolescență, și nu agreez orice fel de umor.  Poate pentru că filmul ăsta, regizat de Kyle Newacheck și scris de James Vanderbilt, începe într-un coafor? Sau fiindcă joacă Adam Sandler, un actor care mi se pare vărul mai nereușit al lui Alexandru Papadopol.

Numai că în timp ce Papadopol  este un nume românesc, Sandler joacă cu Jennifer Aniston în rol de nevastă care, ca-n orice cuplu căsătorit, face și treaba soțului, când tipul este prins cu anchetarea unei crime, sau alte probleme de serviciu. Acuma în toată povestea asta depinde și cu ce scopuri te duci la film: să vrăjești o gagică, din escapism, din snobism sau, cum recunosc unii, tot mai puțini, cinstit – oamenii se mai duc la filme și numai ca să „se” râdă.

Deci, să fie clar, doar pentru două categorii de cinefili recomand filmul ăsta: celor care vor pur și simplu să se râdă + celor care vor să viseze cu ochii deschiși la o vacanță pe iaht. Bine, ar mai fi și coafezele blonde care seamănă doar cu Jennifer Aniston, care nu vor să spună direct soților chestii pe care ar trebui să le știe singuri. După mica introducere matrimonială, filmul are nevoie de fix 10 minute ca să aducă în prim-plan un milionar, moment care declanșează (dacă putem spune așa, oarecum pleonastic, tot ca să ne râdem) și intriga.

Poate așa se explică faptul că această comedie cu subtonuri polițiste a doborât recordul pentru cel mai vizionat film Netflix din primul weekend de la lansare: peste 30 milioane de conturi (sic!). În concluzie, filmele nu trebuie să fie prea bune pentru a se uita lumea la ele. Less is more, nu știați?