Beef (serial, 2023)

Beef este o comedie cel puțin neserioasă, o miniserie americană de dramedie neagră (altfel nu pot să-i zic), creată de regizorul coreean Lee Sung Jin pentru Netflix. Steven Yeun și Ali Wong îi joacă pe Danny Cho și Amy Lau, inițial doi necunoscuți, până să se intersecteze în trafic.

Ei bine, toată seria urmărește consecințele acestui incident. Implicarea celor doi într-un confilct care duce la extrem izbucnirea lor de furie rutieră îi va duce în cele din urmă…. dar cred că ajunge atâta spoiler. O să mai spun doar că seria pune în contrast viața unei antreprenoare de succes cu cea a unui mic antreprenor, un tip morocănos și lipsit de noroc. 

Indiferent de miza afacerii pe care o conduce fiecare din cei doi protagoniști, conflictul dintre ei reușește să le dea peste cap viețile și relațiile, în acest serial despre criza vârstei de mijloc. Am semnalat acest serial aici. Deși a avut premiera recent, la începutul lunii, este considerat deja una dintre cele mai de succes producții Netflix ale anului, iar fanii speră că va avea și un al doilea sezon.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.