Billions – sezon final

Despre câteva sezonane ale serialului Miliarde am mai scris pe aici și pe dincolo, fără să știu în ce măsură va deveni el propagandistic, ori reprezentativ pentru gândirea producătorilor americani. Nici măcar nu aveam habar că va prinde atâtea serii (ultima este cea de a 7-a) pe motive de empatie, pentru că nu mulţi dintre spectatori se pot regăsi în personajele din topul politic şi financiar al New York-ului.

Dar timpul trece repede, și ceea ce a început în 2016 ca un serial produs produs pentru Showtime, inspirat din fapte reale (duelul dintre Preet Bharara, procuror al districtului sudic al New York-ului și Steve Cohen, legendarul manager de fonduri de risc, investitor pe Wall Street), a devenit un soi de avertisment anti-Trump, asemeni dramei pseudo-juridice Lupta perfectă (The Good Fight).

Practic, începând cu sezonul anterior, cel de-al VI-lea, în care miliardarul Mike Prince își dezvăluie intenția de a candida la președinție, seria devine, dintr-o pledoarie pro-miliardari, într-una anti-Trump, cu mesajul cât se poate de străveziu nu-l lăsați să candideze.

În fine, ca element surpriză, anti-eroul Bobby Axelrod (jucat de Damian Lewis) se întoarce, avantajat de situația politică globală (respectiv invazia specială din Ucraina) doar ca să fie chemat să înfrunte suma tuturor relelor: miliardarul care vrea să devină președinte.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.