Flora and Son (2023)

Între două seriale, un film irlandez cu muzică – ceea ce pentru mine este atât un gen,  cât și o rețetă de succes. După filmul mut, cinematograful sonor își datorează mare parte din succes atât replicilor vorbite, și nu scrise ca până atunci și încadrate în chenar, cât muzicii din fundal, care se împletește cu dialogurile și însoțește spectatorul, dând ritmul filmului, alături de tăieturile montajului. Și când muzica este chiar subiect sau se împletește cu firul epic, poate ieși ceva grozav.

Sunt multe filme reușite cu muzică și muzicanți, pot aminti fără să stau pe gânduri Sister Act (1992), August Rush (2008), The Broken Circle Breakdown (2012),  La La Land (2017), A Star is Born (2018) – ca să le enumăr doar pe cele mai cunoscute. Dincolo de titlurile de mai sus, cred că majoritatea actorilor înzestrați cu voce (și asta e o condiție a meseriei) au jucat într-un film de acest gen, iar aici îmi vin în minte Sunetul muzicii cu Julie Andrews sau de mai puțin cunoscutul Begin Again (2013) cu Mark Ruffalo și Keira Knightley.

Revenind la filmul irlandez din titlu, subiecții sunt o familie muzicală, iar predicatul ceva de genul unde dai și unde crapă.  Ca să-și salveze cumva fiul infractor (făcut cu un basist) de la furtișaguri, mama singură Flora recondiționează o chitară, la care ajunge să învețe să cânte singură, băiatul ei fiind pasionat de fapt de hip-hop.

Fundalul poveștii este în același timp amuzant și trist: viața de la periferia Dublinului – noroc cu finalul apoteotic. Recomand cu căldură acest film de weekend, și un pic mai mult decât atât.