Un biopic al lui Napoleon realizat de un francez s-ar focaliza mai degrabă pe istoria învingătorului, repectiv momentele glorioase ale corsicanului pe grandoarea personajului, în timp ce Napoleon-ul din 2023 al lui Ridley Scott (un englezoi care tocmai și-a descoperit arborele genealogic) este unul în manieră shakespeariană, a tiranului văzut din perspectiva învingătorilor săi, într-un final. Titlul proiectului initial era Bastonul – dar putea să-i spună la fel de bine Napoleon văzut de peste Canal.
Așa cum remarca un amic de-al meu, regizor (nu spui cine, persoană importantă!) falsificarea adevărurilor istorice recunoscute nu e o meteahnă tocmai nouă a lui Ridley Scott (încă din Gladiatorul), chestiune prea puțin scuzabilă prin invocarea artei… Poți țese intrigi și crea evenimente imaginare câte vrei, în jurul persoanajelor și întâmplărilor reale, cu un anumit grad de certitudine istorică, sau introduce alte personaje fictive, dar în niciun caz nu poți modifica istoria majoră doar pentru că tu ești de la Hollywood!
În Gladiatorul – continuă regizorul ardelean – englezul și-a permis „să omoare” doi împărați (Marcus Aurelius și Commodus) cu totul altfel decât au consemnat arhivele istorice, iar exemplele de acest fel abundă în filmele lui și ale altor regizori anglofoni, al căror dispreț pentru istorie e bine-cunoscut. Totuși, Ridley Scott n-a vrut să facă doar un ALT film despre Napoleon și gata. O să sar peste partea în care dau spoilere direct la final: pelicula se încheie cu lista victimelor rezultate în urma marilor bătălii napoleoniene.
Cifrele astea apar mai rar în lucrările apologetice sau, în orice caz, tema victimelor e una pe care nu s-a prea insistat. Știm doar că Beethoven nu i-a mai dedicat Simfonia a III-a după ce s-a proclamat împărat, și cam atât. Epoca lui Napoleon a marcat cel mai mare carnagiu din istoria Europei, până la Primul Război Mondial. În bătălia din 1813, de la Leipzig, au fost implicați 560.000 de soldați, iar în 4 zile pierderile umane s-au ridicat la 133.000. Au trebuit să treacă o sută de ani, pentru bătălia de la Verdun, ca aceste cifre să fie depășite.
Cam atât despre motivație, dacă tot e să-i găsim scuze regizorului britanic. Dincolo de asta, caricatura modernă făcută de Ridley Scott micului caporal rezistă numai și numai jocului fabulos făcut de Joaquin Phoenix, un actor aflat în vârful carierei. Despre colaborarea lor, aici. Apropo de scene inventate, o s-o dezvălui totuși pe cea din Egipt, în care Napoleon contemplă mumia lui Ramses al II-lea.
Peste milenii, faronul se întâlnește cu Napoleon, care, scund de statură, se urcă pe un scaun pentru a-l contempla – dar și sfida, privindu-l în ochi, pe cel care întruchipase, cu câteva mii de ani înainte, idealurile de care era animat și corsicanul. În timp ce-l privește, mumia cade într-o parte (un corp uscat, eviscerat de viață) iar Napoleon-ul lui Ridley Scott se tulbură, semn făcut de regizor că deh, generalul umblă pe nisipuri mișcătoare și nu tot ce crede despre sine ar fi corect. Qed.
După lungmetrajul de 157 de minute pentru sălile de cinema, Ridley Scott pregăteşte un „director’s cut” de peste patru ore pentru Apple TV+. Îl aștept ca pe o desfătare vizuală deși, altfel, urăsc orice film de peste 90 de minute – pentru orele furate din viață.
Filme care merită văzute 