Arhive pe etichete: Shogun 2024

Shogun (serial TV, 2024)

Prin 2018, televiziunea FX, parte din rețeaua americană FX Networks (la rândul ei deținută de gigantul Disney) anunța începerea filmărilor la un nou serial adaptat după cunoscutul roman al lui James Clavell. Apoi a venit pandemia, filmările au fost amânate și serialul a apărut abia acum, într-o marți din 2024. Poate fi urmărit în streaming la noi pe platforma Disney+, dacă nu aveți prea mari așteptări.

Deși producătorii spun că romanul publicat în 1975 a fost „steaua lor călăuzitoare”, noul serial e departe de ecranizarea făcută în 1980. Cu Anjin-san jucat de Richard Chamberlain și Toranaga interpretat de legenda cinematografiei japoneze Toshiro Mifune, mini-seria Paramount s-a bucurat de un succes uriaș în SUA. În noul serial FX, doar personajele japoneze par bine alese (sau nu ne dăm noi seama din cauza diferențelor culturale).

sho3

Și noul serial a intrat direct în topul audiențelor, la două zile după difuzarea primelor episoade, deși aduce mai mult c-o bandă desenată ori c-un joc pe calculator. Spiritul cărții e mai mult decât fugitiv întrupat, adesea schematic – scenariștii ignorând momente și teme esențiale, preluând aspecte minore. Chiar și intriga e simplificată la maxim, pentru atenția scurtă a generației actuale, cu peisaje colorate și puține cuvinte.

Shogun-ul era, printre altele, un mic manual de inițiere în limba și civilizația japoneză a Evului Mediu. Pilotul englez din serial pare să fi prins complicatul grai nipon aproape instant, cucerind-o rapid pe Mariko, interpreta samurailor. Rachel Kondo și Justin Marks s-ar fi descurcat să facă 10 episoade și pentru Tik-tok, cred, așa că am înghițit gălușca și am zis mersi că pot să-mi amintesc romanul prin omisiunile lor