Swing Vote

Swing Vote, adică votul care poate balansa o întreagă luptă electorală – filmat în 2008, în regia lui Joshua Michael Stern – îl are în prim plan pe Bud jucat de către Kevin Costner, un tată care încearcă să își crească fiica foarte isteață și agilă Mollie interpretată de Madelinne Carroll, aceasta fiind cea care declanșează intriga unei povești despre alegeri, politică și simț civic.

swing_voteMollie, o persoană cu un simț de răspundere foarte ridicat la cei 8 ani ai săi, încearcă să își convingă tatăl că votul e un drept și trebuie exercitat, pentru că a fost un bun câștigat de predecesorii Americii moderne. Dar în încercarea ei de a-și întâlni tatăl lângă secția de votare intervine concedierea acestuia, ceea ce schimbă cu totul datele poveștii. Ea, încearcă să voteze ilegal în locul lui, dar o pană de curent îi blochează votul și declanșează o eroare în sistem.

De aici începe o întreagă aventură, Bud este căutat de către reprezentanți ai Biroul Electoral Central al SUA, deoarece dat fiind faptul că lupta pentru fotoliul de la Casa Albă era atât de strânsă, votul său neînregistrat va decide cine va fi viitorul președinte. De aici începe concursul celor doi contracandidați pentru votul lui Bud, cu curse de Nascar sau aducând cântărețul preferat al lui Bud în încercarea de a-i câștiga simpatia eroului nostru, ori alte promisiuni electorale, care se fac de obicei în campaniile electorale, dar din păcate puține dintre ele sunt respectate.

Finalul filmului îl prinde pe Bud în mijlocul unei dezbateri electorale cu cei doi contracandidați, pornită de la sutele de scrisori primite cu cereri de la oamenii simpli din SUA, un moment în care el înțelege responsabilitatea votului său și își schimbă total atitudinea. Dintr-un om iresponsabil și total neinteresat de lumea din jurul său devine o persoană care dorește să schimbe ceva în comunitatea sa, pornind de la problema imigranților mexicani care i-au luat locul, mergând până la probleme existențiale ale SUA din ultimul deceniu.

Ca și concluzie Swing Vote este un film care ne arată cât de puternică este alegerea noastră și că trebuie să ne exprimăm ori de câte ori avem ocazia, în orice împrejurare.

 *recenzie de Tudor Dreghiciu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.