Nu eşti fericită?

Fata din Das melancholische Mädchen (Marie Rathscheck) hoinărește prin oraș în căutarea unui loc unde să doarmă. De la început ne avertizează, în episodul Feminism de vânzare, că-și urăște personajul. Apoi ea întâlnește mame tinere ce-și celebrează statutul, se duce acasă la un abstinent existențialist pentru care sexul este doar o altă piață, sau așteaptă sfârșitul capitalismului într-un bar.

Totul pare mai degrabă un spectacol de teatru filmat, construit în jurul personajului principal, ce încearcă să scrie o carte, dar nu trece dincolo de prima propoziție a celui de-al doilea capitol și nu găsește nimic convenabil printre galerii de artă, studiouri de yoga și paturile unor străini.

În loc să încerce să-și găsească locul, ea începe să-și privească depresia ca pe o problemă politică. Cele 15 întâlniri amuzante ale fetei explorează societatea post-modernă între precaritate și marketing, monogamie și neo-spiritualitate, deziluzie și presiunea de a fi fericit. Filmul de debut al regizoarei Susanne Heinrich este disponibil pe HBOgo.

Foundation – 2021

Serialul ”Foundation”: ”având la bază cele șapte volume cu acelasi titlu din opera lui Isaac Asimov, urmărește aventurile unui grup de exilați în titanica lor încercare de a salva Omenirea de la distrugere și reconstrucția civilizației în urma destrămării Imperiului Galactic. Această poveste a unui imperiu care se schimbă este opera unui om, matematicianul  Hari  Seldon care încearcă să modeleze viitorul.

 „Seria literară științifico-fantastică scrisă de către Isaac Asimov este una dintre cele mai apreciate opere din domeniul științifico-fantastic și a câștigat în 1966 premiul Hugo pentru Cea mai bună serie a tuturor timpurilor, premiu decernat o singură dată în istoria premiilor Hugo ( Numele premiului este un omagiu adus lui Hugo Gernsback, fondatorul celebrei reviste americane de science-fiction, Amazing Stories (1926) premii decernate anual de către The World Science Fiction Society celor mai bune lucrări de science-fiction sau fantasy de limbă engleză .
Matematicianul Hari Seldon, un locuitor al planetei urbane Trantor, care își petrece întreaga existență dezvoltând o ramură a matematicii numită psihoistorie, un concept creat de către Asimov și publicistul acestuia  John W. Campbell (editorul șef al revistei Astounding Science Fiction între 1937 – 1971 unde trilogia va fi fost publicată pentru prima dată). Folosind legile acțiunii maselor, psihoistoria poate prezice viitorul, însă numai la scară largă; la o scară redusă este predispusă erorilor. Psihoistoria funcționează bazându-se pe principiul conform căruia comportamentul unei mase de oameni poate fi previzibil dacă masa respectivă este foarte mare ca număr (cum ar fi populația galaxiei care este de aproximativ un cvadrilion de oameni). Cu cât masa este mai mare ca și număr, cu atât viitorul acesteia este mai previzibil. Folosind această tehnică a psihoistoriei, Seldon prezice căderea Imperiului Galactic, imperiu ce are în componență întreaga Cale Lactee, cădere urmată de o eră întunecată ce va dura treizeci de mii de ani înainte ca un al doilea Imperiu Galactic să se formeze. Pentru a scurta această perioadă de barbarism, Seldon creează două Fundații de dimensiuni relativ mici, la polii opuși ai galaxiei, care să păstreze totalitatea cunoștințelor acumulate până atunci. Fundațiile se numesc și Fundații Enciclopedice. Centrul acțiunii în trilogia inițială este Fundația Enciclopedică aflată pe planeta Terminus  Sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Seria_Funda%C8%9Bia

„Parasite”, 2019

Filmul „Parasite„, o producție sud-coreeană din 2019,  în  regia lui  Bong Joon-ho,  este un amestec de comedie familială și satiră socială – despre inegalități, care critică sistemul în care indivizii sunt determinați să recurgă la măsuri radicale pentru a se descurca în viață. Știți, desigur, că filmul a câștigat  toate premiile care contează, printre care și patru Oscar-uri.

Sinopsis

Toată familia lui  Ki-taek (soția Chung-sook, fiul  Ki-woo și fiica Ki-jung) care locuiește  înghesuită într-un apartament  insalubru de la subsolul Goyang-ului (o suburbie din Seul), se află  în  șomaj,  trăind din expediente și interesându-se îndeaproape de stilul de viață al foarte bogatei familii Park.

Într-o zi, Ki-woo are ocazia să fie recomandat drept profesor  la familia Park. Va fi debutul unui  angrenaj  incontrolabil ce funcționează ca un  mecanism machiavelic, din care nimeni nu va scăpa nevătămat! Scenariul: Bong Joon-ho și Han Jin-won  este foarte fluid, scris excelent – este mai subtil decât pare.

Ritmul virtuoz al filmului, la fel  planurile, alegerea locurilor care ne sugerează imensitatea vilei și o însuflețesc, toate sunt foarte captivante, o utilizare absolut genială a decorurilor (foarte realistă scena inundației!) Chiar dacă sunt utilizate o mulțime de simboluri, ele sunt ușor reperabile și la fel de ușor de descifrat (de ex. scenele cu scările).

Muzica originală este compusă de Jeong Jae-il, dar apar și extrase din Haendel  sau melodia ”In ginocchio da te”Emoji a lui Gianni  Morandi!

 

Gemini Man / Gemini: Conspirația-2019

Filmul „Gemini Man” este regizat de  Ang Lee  și  are în distribuție  pe Will Smith , Clive Owen,  Benedict Wong, Mary Elizabeth Winstead.

Un film de acțiune în sensul bun al cuvântului: scene spectaculoase,  fluide,  totul în ritm HFR (high frame rate) prin care se  proiectează imaginile la o viteză dublă sau mai mare față de ceea ce se vede în cinematografele „normale” și folosește tehnologia de întinerire CGI (imagine generată de computer):duo-ul Will Smith / Will Smith la o diferență de 30 de ani între original și clona sa, între actor  și dublura sa în totalitate virtuală.
Cu un scenariu mediocru, dar o distribuție bună , regia este bine stăpânită , la fel, cascadoriile și efectele speciale care sunt impecabile până la sfârșitul filmului.

Meritul  filmului  sunt problemele etice  pe care le pune: pericolul eugenismului, din care decurge crearea  omului  perfect, sau „doar” a omului  pe măsura cerințelor  sau pericolul creării unei armate de humanoizi, superputernici și lipsiți de orice fel de afectivitate !

În concluzie este un film important în multe privințe care țin de evoluția limbajului cinematografic!

Young Adult (2011)

Un film ce are ca protagonistă pe Charlize Theron în rolul lui Mavis Gary,  o autoare de romane de ficțiune pe care nu le-am înţeles niciodată, pentru că pe vremea mea nu existau sau, dacă putem identifica rădăcini, ele aveau nume mari precum Le grand meaulnes sau The Catcher in the Rye.

Dacă Young Adult e acum un gen, nu doar literar, ci şi cinematografic, asta se datorează unor autori precum Mavis, care se întoarce în orășelul natal din Minnesota ca să reia o relaţie întreruptă. Această mini-dramă adolescentină camuflată într-o comedie amăruie aminteşte de o perioadă a vieţii pe care cei mai mulţi o depăşesc, pentru ca s-o uite mai târziu.

Cu excepţia celor marcaţi de răutăţile perioadei, şi care nu reuşesc să depășească cu adevărat acea fază din viața lor, precum protagonista. Ipocrizia acestui gen de literatură naivă iese la iveală prin contrastul dintre rândurile autoarei, grăbită de editor să predea ultimul capitol din serie, și realitatea vieții personale.

Dacă mai (re)cunoști  persoane blocate psihic în adolescență, filmul ți se va părea bun, altfel povestea nu e nici spectaculoasă, nici cu happy-end. Jocul fragilei Charlize Theron  salvează un film altfel greu de încadrat în gen, firav precum poveștile pentru tineri. Actrița este motivul pentru care acesta nu e doar un alt film marca Reitman, precum Juno, sau Up in the Air. Celălalt personaj care salvează povestea este Matt Freehauf, interpretat de comediantul Patton Oswalt., deși Matt și Mavis nu și-au vorbit în liceu.

Prin contrastul între Mavis şi Beth (Elizabeth Reaser) pelicula oferă şi prilej de reflecţie apropo de fericirea în oraşe mici vs cea din metropole, unde locuitorii primelor reuşesc să evadeze şi să-şi piardă urma. Marele oraş devine păstrătorul amintirii blurate a „reginei balului cea psihopată” despre un trecut căruia, altfel, nu prea ar fi avut de ce să-i păstreze amintiri prea grozave.

Deși apare drept comedie, gen pentru care protagonista a fost nominalizată la Globurile de aur, filmul este mai precis o parodie a literaturii (și filmelor) pentru adolescenţi, o prezentare a degradării ce poate avea loc. Dacă în mod normal, poveștile de acest gen sunt de tip coming of age, scopul fiind de a revela maturizarea personajului, aici avem, cel puțin în viața reală a lui Mavis, o istorie inversă, a infantilizării.