Arhive pe categorii: aventuri

Westworld sezonul 3 – la final

Curioasă relaţia dintre pandemie şi ficţiune, şi ce şansă pentru leneşii sau ipohondrii lumii auto-izolarea asta! Când vor mai avea ei (sau noi, pentru că recunosc că fac parte din ultima categorie) ocazia să facă / să facem bine, făcând ceea ce ştim cel mai bine, adică să nu facem nimic. Când se va mai acorda o medalie pentru asta, când vei mai putea tu spune că ai salvat omenirea, stând pur şi simplu… acasă?

Două atitudini am distins două în această perioadă: cei care urmăreau şi sheruiau toate ştirile, nescăpându-le niciuna, aşa macabre cum erau, pigmentate cu întâmplări penibile din tot mai (acum) scumpa noastră ţărişoară. Şi apoi, cei care s-au închis nu doar într-o bulă, ca mine, ci şi-n aburul propriei minţi, încercând poate să şi-o păstreze intactă; tot un fel de igienă, necesară, şi asta.

Cei cu click doar pe ştirile pozitive, grădinărit care pot, ocupaţii manuale în general (cei activi), cărţi sau filme care-i extrag din realitate (cei interiorizați). Ei bine, şi aici voiam s-ajung, mă aşteptam să fie mai mulţi cei care să fi-ncercam să evadeze din realitate în ficţiune prin film. Toată lumea se lăuda cu Netflix, Netflix, dar culmea, am auzit pe prea puţini să recomande un film bun.

Cât despre mine, urmărind sezonul 3 din Westworld mi-am dat seama că n-am reținut mai nimic din acțiunea sezonului 2 (atâta doar că Maeve şi-a descoperit vocea) și am revăzut rapid câteva episoade. Nimic nou pe frontul de West; le văzusem pe toate și, mulțumit de explicațiile multor mistere deschise în primul sezon, n-am mai urmărit firul.

De altfel, prea puține schimbări la trecerea din parcul crimelor simulate în Vestul sălbatic, la parcul crimelor din lumea Shogunului. Însă odată ce androizii evadează în lumea reală, schimbările sunt majore: vechiul antagonist (jucat de Ed Harris) e scos din acvariul său și pus să se confrunte cu noul antagonist interpretat de Vincent Casell.

Despre background-ul noului om negru (îmbrăcat mai mult în alb) aflăm treptat: este un francez (ce surpriză!) al cărui oraș natal mai există doar în mintea sa; el a cumpărat în trecut de la compania Delos un pachet de date, iar acum o preia ostil. Personajul se vrea complex, și se dezvăluie încet, episod cu episod.

Aşa încât trebuie să treacă o săptămână ca să aflăm câte ceva în plus, despre copilăria lui, apoi despre frate, despre cum super-computerul Rehoboam vinde informații… neștiute nici măcar de către serviciile de informații din țările sud-americane… Apoi, ce e o divergență: un loc unde viitorul plănuit cu grijă se sfârșește; ceva precum pandemia asta de COVID.

Istoria umanităţii fusese improvizată, ne spune caracterul său, Engerraund Serac . Acum, graţie super-computerului, sau mai precis inteligenţei artificiale create de către fratele său, lumea este programata cu ani înainte. Dacă până acum serialul miza pe relația între androizi și creatorii lor, cu accent pe subordonarea primilor, s-a ajuns într-un punct de analiza a altei relații, dintre androizii creați de oameni și oamenii condiţionaţi de IA.

Putere și glorie (serial TV)

Un serial istoric bazat pe viețile romanțate ale unor personaje reale, protagonist fiind Ertuğrul (Engin Altan Düzyatan), tată lui Osman I – fiul mai mic va deveni fondatorul Imperiului otoman. Serialul, bine realizat şi gradat, ca majoritatea serialelor turceşti, despre care a mai scris pe-aici Adriana-Ortansa, a fost filmat în Riva, un sat din Beykoz (Turcia) și a avut premiera pe TRT 1 în Turcia pe 10 decembrie 2014, cele 6 sezoane fiind difuzate până pe 29 mai 2019.

Genul serialului este ficțiune și aventuri istorice, iar creatorul său este Mehmet Bozdağ, un soi de Michael Hirst al turcilor. Rezultatul nu e unul rău deloc dar, vai, este interminabil, doar primele 2 sezoane adunând 180 de episoade a câte 45 de minute fiecare, în timp ce pe restul am renunţat să le mai număr. Personal, nu am prea gustat melodramatica poveste de dragoste a tukmenului Ertuğrul cu Halime (prințesa fugară a selgiucizilor), nu știu de ce, dar serialele turcești pe acest subiect nu mă atrag. Rămâne însă de văzut partea istorică cu caracterele sale puternice, universal valabile.

ibn1Primul sezon, dedicat pre-istoriei tribale otomane (ca să zic așa) merită urmărit, în special, pentru aparițiile episodice ale filozofului Ibn Arabi. Am urmărit așadar luptele interne ale tribului Kayi și, de asemenea, primele lupte ale lui Ertuğrul cu templierii, undeva la începutul secolului al XIII-lea, tresărind doar la aparițiile celui considerat unul din cei mai mari mistici musulmani.

Al doilea sezon tratează lupta tribului Kayı împotriva mongolilor la mijlocul secolului al XIII-lea, în timp ce pe parcursul celui de-al treilea, turkmenii instalaţi la Söğüt vor lupta împotriva Imperiului Bizantin, sub ordinele lui Ertuğrul Bey. Abia cu cel de-al patrulea sezon se intră în subiectul principal, respectiv începutul ascensiunii Imperiului Otoman.  Numele serialului, Putere și glorie (Diriliș: Ertuğrul), vine de la ideea că un singur om poate schimba soarta întregii lumi.

Este disponibil pe Netflix și nerecomandat minorilor sub 13 ani.  Alte menţiuni, apropo de situaţia actuală: deşi intenţia propagandistică şi demonizarea adversarului este evidentă, de reţinut războiul epidemiologic ce precede războiul real. Serialul arată cum, înainte de a porni cruciada, templierii încearcă să bage zâzanie în lumea arabă şi nu ezită să provoace ciuma, inclusiv în tribul Kayı. Later edit: în final, pentru amuzament, citiți ce fain se pupă serialul cu acest articol despre Mihai Viteazul (1971) – al treilea film românesc ca audienţă din toate timpurile!

Cold Pursuit (2019)

Cel mai recent film cu Liam Neeson, Cold Pursuit este un remake după Kraftidioten – un film norvegian din 2014 cu Stellan Skarsgård, care a rulat și la TIFF. Numele vedetei irlandeze pe afiș ar fi garanția succesului financiar după o rețetă deja probată.

Asta cel puțin pentru cei care nu l-au văzut. Dar ce te faci cu ceilalți, îi anunți sau îi lași să afle abia pe parcurs? Îi avertizezi prin faptul că lași regia pe mâna aceluiași Hans Petter Moland, iar în rest, te adresezi doar pieței americane, așa că muți acțiunea aici. Majoritatea americanilor abia dacă știu să localizeze Norvegia pe hartă, darămite să-i mai vadă și filmele.

Partitura nu îi pune probleme lui Liam Neeson, care merge pe calea sigură bătută în seria Taken. Până și trailerul filmului seamănă izbitor cu cel al norvegianului original. Ce se pierde este umorul negru, în remake rămânând unul sec, mult mai ușor digerabil. Laura Dern are aproape tot filmul un rol decorativ, cu excepția unei scene în care umblă desculță prin zăpadă. În rest, puteau băga un nume oarecare, tot la fel juca.

Culmea că rețeta de succes poate fi și un dezavantaj: celor (puțini) care au văzut Kraftidioten li se pare mai slab ca acela, în timp ce altora (ceva mai mulți) care l-au admirat pe Liam Neeson în Taken, li se pare un tătic răzbunător ușor mai slab ca dincolo. Cea mai bună găselniță e cea a tribului de indieni, care înlocuiesc mafia sârbească din Europa. Ei sunt cei care salvează filmul, mai ales pe final.

Apoi, e interesant de văzut cum se pierd urmele: pentru Kraftidioten (2014) e creditat scenaristul Kim Fupz Aakeson, după o idee de Finn Gjerdrum, în timp ce la filmul american apar scenariștii Frank Baldwin (screenplay by) și Kim Fupz Aakeson (based on the movie ‘Kraftidioten’ writen by). Singura reverență la filmul original este faptul că numele personajelor (împreună cu haioasele nick-name-uri) apar pe ecran în ordinea dispariției – in order of disappearance.

 

Viaţa lui Pi / Life of Pi

Filmul ,,Viața lui Pi” este ecranizarea  best-seller-ului , cu același titlu , scris de Yann Martel, în regia lui Ang Lee . Acest film- poem , pentru  care am  doar superlative,   îmbină  în  mod  inedit  dar  fericit suspansul  brut și  cel gradat cu lirismul sublim . O aventură cinematografică epopeică , împletită cu o călătorie emoțională și spirituală inițiatică, presărată cu hopuri .

Într-o Indie a anului 1977, plină de frământări politice și economice, condusă de Indira Gandhi,  familia lui  Pi se hotărăște să emigreze în Canada . Urmărim în film  aventurile incredibile  ale tânărului Piscine Molitor Patel, care  supraviețuiește în mod miraculous,timp de 227 de zile unui naufragiu teribil  în mijlocul Oceanului, după ce vaporul în care călătorea din  India  spre Canada alături de familia  s-a scufundat.  Pi trebuie să învețe să supraviețuiască capriciilor imensului ocean.
*Piscine Molitor Patel  își însușeste o spiritualitate bogată pe care o sintetizează în mod strălucitor într-un sistem de credință personală și într-o viață de devoțiune copleșitoare prin profunzime și cu bătaie lungă. Aflat la limita psihică și morală  și pentru  a supraviețui  și a rezista atâta timp unui naufragiu  el are nevoie să nu cadă pradă apatiei ,să nu abandoneze nici o formă de rezistență care să-i țină mintea trează.  Iată, partenerul său, redutabilul tigru bengalez pe care-l numește Richard Parker , după câteva personaje notorii din istorie, este răul necesar care-i va ține toate simțurile în priză. Și   începe o ruletă rusească , jocul de noroc cu potențial mortal. Pi  ne dezvăluie prin metafore  fascinația și  misterele lumii,  formulează teorii proprii despre credință, convingeri și natura umană  și animală , despre înstinctul de supraviețuire,  Această odisee ieșită din comun, pe  parcursul căreia Pi  își va dezvoltă  ingeniozitatea , va face dovada  curajului său incredibil  care are o bază de cunoaștere solidă a lumii animale, a relațiilor între dominant și celălalt, ceilalți   E bine să-ți ții dușmanul aproape, să-l descifrezi și să-l supui , cum altfel,  decât luând  locul masculului alfa, delimitându-i teritoriul și  condiționarea  porțiilor de mâncare! Filmul este o poveste profund filozofică despre toleranță și prietenie care ne transportă  într-o altă lume concretizată prin  imagini onirice ne dau senzația că ne-am trezit după un vis minunat.
Actorul debutant Suraj Sharmaintra  a intrat cu naturalețe în pielea personajului (pentru vârsta din timpul naufragiului).  Pi se bucură de lucruri simple, precum un vechi manual de supraviețuire, și găsește alinare  în frumusețea magică a oceanului : nuanțele multicolore, bioluminescențe ale grandioaselor   bancuri de pești zburători, licărirea albastră a talazurilor oceanului și frumusețea unei balene cu cocoașă, care țâșnește spre suprafața oceanului . Dar natura nu este doar  fascinantă  ci și cruntă : irezistibil de frumoasă și în formele ei cele mai întunecate incredibil de nepăsătoare la suferințele micului Pi.
*Piscine Molitor Patel
Piscina Molitor a fost inaugurată la Paris  în 1929 şi a fost încă de atunci admirată pentru decoraţia somptuoasă. Johnny Weissmüller, viitorul Tarzan, de cinci ori medaliat olimpic, a dat aici lecţii de înot înainte de a deveni celebru la Hollywood. Personajul central al filmului ar fi fost botezat astfel de părinții săi.”

Această prezentare necesită JavaScript.

Scenografia  este de o frumusețe vizuală copleșitoare: fotografia, alegerea culorilor cadrajele, totul este perfect ales pentru a vrăji spectatorul , câteva scene marine care ne taie respirația , precum imaginea nocturnă cu meduzele, sosirea balenelor, insula mangustelor, tonurile pastelate și atmosfera onirică a panoramelor, momente de o frumusețe rarisimă.
 

Ne ajută să  înțelegem  rolul terapeutic al inchipurii, al imaginației, al poveștii, în esentă, într-o situație de criză majoră. Spre deosebire de practicile psihanalizei moderne, care incearcă să dezgroape din subconștient cele mai ascunse gânduri,  ”Viata lui Pi” spune simplu că dacă vrei poți trăi într-o (și cu o) poveste: în felul acesta nu-ți pierzi mințile și poți trece mai departe peste o traumă. În același timp, însă, povestea adevărată trebuie spusă, mărturisită, ca o eliberare, povestind despre atrocitățile cărora le fusese martor în primele zile de după naufragiu, despre uciderea mamei sale de către bucătarul francez al vasului cargo, despre înjunghierea apoi a acestuia de către tânărul indian și despre cele 227 de zile de plutire în derivă până la eșuarea pe  țărmul Mexicului. Se descifrează, astfel,  și episodul cu insula plutitoare, populată de mii de suricate, ospitalieră peste zi, dar ucigasă în timpul nopții: ”Pi” Patel putea rămâne pe această insulă – adică prins complet în fantezia sa – dar s-ar fi pierdut, până la urmă, precum cel al cărui dinte este descoperit învelit în plantă carnivoră și fosforescentă. Așa că este nevoit să plece mai departe, până când reușește să pună piciorul pe pământ ferm. Plânsul care îl zguduie pe ”Pi” Patel la despărtirea pe plajă de tigrul Richard Parker – un alter ego pe parcursul întregii derive-semnifică ieșirea din vis și intrarea în realitate. ”Alege ce poveste vrei să crezi”

Această prezentare necesită JavaScript.

Un moment superb de cinema ,o fabulă epică și fermecătoare de o bogăție nemaiauzită,o poezie de o subtilitate și emoție transcedentale.   Scenariul pe cât de abil pe atât de minunat este servit de o scenografie și o tehnică cinematografică la cote înalte pentru a ne îmbarca în vârtejul spectaculos al spiritualității și  în ciuda unor scene cam lungi   ne transpune  în mijlocul decorului în care un adolescent ,,liber”,dar forțat  să ia de unul singur  decizii
Forța și interesul filmului consta uin faptul că ne invită să credem sau nu povestea,care are două fațete, depinde cum privim ,,realitatea” . Muzica orchestrată de Mychael Danna,incredibilă și sublimă  este antrenantă și corespunde ambianței filmului   .

O combinatie de filmări reale și imagini de sinteză,o minunată poveste teologică de o putere emoționantă de excepție se deschide cu un generic drăguț cântă în tamila*

Mi s-a părut însă  supărător  că filmul are atâtea flash-back-uri, deasemenea voice-  off făcut când Pi este adult, parcă, sparge ritmul narativ atunci când conversează cu scriitorul  Filmul are un  sfârșit zdruncinător și un epilog  surprinzător .

The Sisters brothers-2018

,,The Sisters brothers” este o comedie neagră bazată pe romanul cu același nume scris de Patrick Dewitt,în 2011.
Filmul marchează debutul  american al regizorului francez Jacques Audiard, recunoscut pentru filme  ca  ..A Prophet”, ,, Rust and Bone” și ,,Dheepan”, câștigător Palme d’Or la Cannes, în 2015. ,,The Sisters brothers” a primit zilele acestea Leul de Argint la Festivalul de la Veneția .
Deși acțiunea filmului „The Sisters brothers” se petrece în Oregon, Statele Unite ale Americii, filmările s-au făcut, în special, în Spania, câteva săptămâni  în  România  și în Franța.
Am citit undeva un fel de aforism  ,,Există western-urile și …celelalte filme”.  Și da,  westernul a apărut  odată cu  cinemaul  în 1895, inspirându-se din literatura și picturile americane care au imortalizat cucerirea Vestului Sălbatic. De-abia  pe la mijlocul  sec.XX  acest gen a atins  apogeul  la Hollywood, fiind reinventat  după 1960  de regizori europeni.

Un  western francez?  Nu e deloc o premieră.  Franța și-a făcut pionieratul european  între anii 1909 – 1914 . Folco de Baroncelli,  și colaboratorii săi  au  realizat  peste 20  de western-uri,  desigur cu subiecte standard: indieni și cowboys atacând trenuri. Personajele , mai ales șefi sioux și văcari, erau prezențe mai mult decât pitorești. Locul pentru filmări era în Camargue sau Delta Ronului , o regiune  din sudul  Franței, cu mlaștini,  pășuni, pǎduri, dune de nisip  și  sǎrǎturi  populate cu tauri , cu  frumoșii săi  cai  albi, o rasă endemică prezentă aici din antichitate. Zona încă nu fusese protejată prin lege.

Câteva titluri la întâmplare The Big Trail (1931  ); Fort Dolorès,1939 a continuat cu alte pelicule de gen Le Soleil rouge (1971 ) Another Man, Another Chance 1977;   Don’t Touch the White Woman! ; The Homesman, 2014 Let the Corpses Tan, 2017.

Regăsim în  filmul  ,,The Sisters brothers”   o paletă de emoții : surpriză, compasiune, stupefacție, tristețe, râs, empatie, curiozitate, nerăbdare și nu în ultimul rând optimism (mi-aduce aminte de ,,Tragedia optimistă” Emoji a comunistului Vsevolod Vișnevski ! ).
Această  frescă istorică care concurează cu renumele western-urilor americane are o ușoară tușă… à la française  dar și  amprenta autorului care ne prezintă o societate în zorii marilor transformări care lovesc din plin protagoniștii. Datorită avântului  industriei, a emigrației în general, dar și al exodului rural, satele  se transformă vertiginos în așezări urbane.
Jacques Audiard a reușit cu filmul său un mare western…american, sumbru și violent, aducându-și aportul la înnobilarea genului prin intimitatea tematicilor .
„The Sisters Brothers” subliniază  lipsa de comunicareînclinația genetică a Omenirii spre violență, prezintă  dualismul  la nivelul comportamentului , al perceperii justiției,  tradiționalismul cvasi- arhaic al unor personaje versus  tendința spre modernism  al altor personaje. Filmul este un subgen nou care ar putea fi calificat drept  western neo-clasic.
Explorările cinematografice ale lui Jacques Audiard sunt exemplul perfect și demonstrația conceptului  kantian  despre o „insociabilă sociabilitate” a indivizilor, concept  care confruntă  două  idealuri: al  omului instinctiv  care duce o existență  marginală în care se bucură de o libertate absolută, cum e cazul  fraților Eli și  Charlie Sisters  și al cosmopolitului  umanist, civilizat,  care are  drumul trasat , dar mai rectiliniu cum sunt ,,prospectorul” de aur si chimistul  Hermann Kermit Warm, un tip idealist  și urmăritorul său,  detectivul John  Morris Ambele arhetipuri sunt într-o simbioză care formează cele două fațete ale naturii umane și, prin extrapolare, definesc paradoxul relațiilor strânse între natură și civilizație. Este  un film intens,  l-aș numi , chiar,  filozofic, cu reflecții  mai puternice decât par, despre  banalitatea răului, violența  oarbă  si  arbitrară  .
Scenariul este specific road-movie -ului pe teren ostil, în care călătoria este mai importantă decât căutarea/găsirea. Fiecare etapă permite personajelor o aprofundare a relațiilor dintre ele.

Această prezentare necesită JavaScript.

În  rolurile principale  Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix,  John C. Reilly,Riz Ahmed  Rutger Hauer

.