Sequel-ul Vikingilor, un fir narativ secundar, inspirat doar (fără alte legături) de seria creată de Michael Hirst, a ajuns anul acesta la cel de-al doilea sezon. Întâmplările din Vikings: Valhalla, un serial creat de Jeb Stuart, au loc la 100 de ani după povestea lui Ragnar, adică pe la începutul secolului al XI-lea.
Seria se concentrează pe aventurile altor personaje din istoriografia nordică: legendarul explorator Leif Erikson (Sam Corlett) și sora sa Freydis Eriksdotter (Frida Gustavsson), îndrăgostită de ambițiosul prinț nordic Harald Sigurdsson (jucat de Leo Suter). Aventurile lor se vor suprapune cu istoria regelui normand William Cuceritorul.
Ca părere personală, sezonul II mi s-a părut mai bun ca primul și, o veste bună, s-a anunțat deja și sezonul al treilea. Față de Vikingii originali, aici povestea este mult mai cursivă și mai relaxantă – avem și mai puține personaje. De asemenea, schimbările de decor sunt mai rare, avem două-trei grupuri vikinge și o singură tabără engleză, a cărei poveste evoluează lent. – în curs de completare –