Arhive pe etichete: The Theory of Everything

In memoriam Stephan Hawking ,,The Theory of Everything”

In memoriam Stephan Hawking
Azi,14 martie 2018 s-a ridicat la stele eminentul fizician Stephan Hawking.
,,Sunt sigur că handicapul meu are o legătură cu celebritatea mea. Oamenii sunt fascinați de contrastul între capacitățile mele fizice foarte limitate și natura extrem de vastă a universului pe care îl studiez”, declară omul de știință contemporan ,cel mai celebru din lume.
,,Teoria întregului “ 2014 ( The Theory of Everything) este un film britanic despre prima parte a vieții savantului Stephan Hawking . Filmul este o adaptare pentru ecran făcută de Anthony McCarten a memoriilor primei soții a savantului , Jane Wilde care a împărțit efectiv cu el 25 de ani de căsnicie .Titlul face referire la ceea ce fizicienii numesc teoria întregului care ar uni ipotetic ansamblul regulilor fizicii moderne,în special a Teoriilor gravității (infinit de mari) cu regulile fizicii cuantice(infinit de mici)
 Spoiler!
În 1963, Stephen Hawking (Eddie Redmayne) studiază astrofizica la Universitatea din Cambridge unde o întâlnește pe studenta la litere Jane Wilde (Felicity Jones). Deși excelează la matematici și fizică Stephen nu și-a definitivat subiectul tezei , îngrijorând prietenii și profesorii. După ce asistă la o conferință  a matematicianului Roger Penrose despre găurile negre, el înțelege că acestea ar putea avea un rol în nașterea Universului. Astfel se decide asupra subiectului tezei sale de doctorat care va fi despre timp.In  perioada cercetărilor, mușchii lui Stephen încep să cedeze. În cele din urmă el cade pe scări și se lovește la cap. La spital află că suferă de boala neuronului motor, care în viitor îl va împiedica să vorbească, să înghită, sau să-și miște corpul. Medicii îi transmit că mai are doar doi ani de trăit. Stephen se închide în sine, concentrându-se pe munca sa, în timp ce Jane își exprimă sentimentele sale de dragoste pentru el și chiar dacă starea lui de sănătate se inrăutățește, femeia este decisă să combată boala împreună cu soțul ei .Se căsătoresc și au un copil ,pe Robert .

Această prezentare necesită JavaScript.


Stephen își susține doctoratul, iar teoria legată de formarea Universului cu ajutorul găurilor negre este considerată genială. În timp ce sărbătorea cu Jane și prietenii săi, Stephen își dă seama că nu mai poate merge și începe să folosească un scaun cu rotile.În curând cuplul va avea și o fetiță, pe Lucy. Cariera lui Stephen merge bine ,cu  o teorie despre vizibilitatea găuirlor negre, devenind un fizician recunoscut la nivel mondial. Fiind nevoită să aibă grijă de copii și de un  soț tot mai fragil, Jane nu reușește să lucreze la teza ei de doctorat și devine frustrată; Stephen înțelege că ea are nevoie de ajutor. Jane se alătură corului bisericii, unde îl întâlnește pe văduvul Jonathan (Charlie Cox). Ea și Jonathan devin prieteni apropiați, ea angajându-l ca profesor de pian pentru fiu. Jonathan devine prietenul întregii familii, susținându-l pe Stephen  , pe Jane și se joacă cu copiii.
Când Jane îl naște pe Timothy , mama lui Stephen o întreabă dacă bebelușul nu este al lui Jonathan. Jane este stupefiată; Jonathan a auzit conversația, iar când sunt singuri cei doi își recunosc sentimentul de dragoste reciprocă. Jonathan încearcă să stea departe de familie, dar Stephen îl vizitează pentru a-l convinge că Jane are nevoie de el. Jonathan și Jane iau copiii la camping, în timp ce Stephen este invitat la un concert în Bordeaux, unde se  îmbolnăvește de preumonie. La spital, doctorii sunt nevoiți să-i facă o traheostomie, care îl va lăsa mut. Jane  este de acord cu operația. Stephen învață de la asistenta Elaine (Maxine Peake) să comunice din nou cu ajutorul unei table. El primește un calculator cu sintetizator vocal, pe care îl folosește pentru a scrie o carte, A Brief History of Time,” care devine un best-seller internațional.
Stephen  o anunță pe Jane că a fost invitat în America pentru a accepta un premiu și că o va lua pe Elaine cu el.  În acel moment cei doi cad de acord asupra divorțului. Stephen se indrăgosteste în State de Elaine, iar Jane și Jonathan se reîntâlnesc. La premiere Stephen vede un student în timp ce își scapă stiloul.  În acel moment el își imaginează că se ridică și că i-l poate da înapoi, dar totul este o iluzie. El susține un discurs despre om. Stephen o invită pe Jane să o intalnească pe Regina Elisabeta a II-a, petrecând o zi fericită alături de ea și de copii, la Palatul Buckingham .

Premii

Oscar
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
BAFTA
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
Cel mai bun scenario adaptat
Anthony McCarten
Cel mai bun film al anului
Anthony McCarten, James Marsh, Eric Fellner, Lisa Bruce, Tim Bevan
Screen Actors Guild Awards
Cel mai bun actor
Eddie Redmayne
Golde Globe
Cel mai bun actor într-o dramă
Eddie Redmayne
Cea mai bună muzică
Jóhann Jóhannsson

Viața lui Stephen Hawking a fost un exemplu de superioritate intelectuală și sufletească , de combinație surprinzătoare între rigorile științei și poezia vieții,o minunată istorie a timpului.

Un spirit atât de puternic poate că va călători la infinit , în timp și spațiu!

 

The Danish Girl

Simpaticul englez Eddie Redmayne se întoarce pe lista nominalizaților la premiul Oscar pentru cel mai bun actor cu rolul Einar, un bărbat nesigur pe sexualitatea sa. Deși pare a folosi aceeași rețetă cu rolul Stephen Hawking (cea câștigătoare), acesta este însă unul mai greu, sau poate ușor doar de căzut în ridicol.

Pornind de la un caz real, al artistului Einar Wegener, primul bărbat care a încercat sa devină femeie, Daneza nu apelează la mitul primar al androginului, ci încearcă să pătrundă în intimitatea cuplului; în personalitatea lui, dacă vrem. Se spune (o fac cei cu pretenții de psihologi) că o relație dă naștere unei a treia personalități – care are chiar și un nume: personalitatea de cuplu. Iar în acest cuplu particular de artiști, o Alicia Vikander mai plinuță și mai colorată la față (aproape bolnăvicioasă), interpretează nu suficient de convingător (aceasta poate fi o impresie subiectivă, dat fiind că am văzut-o în prea multe filme în ultima perioadă) rolul Gerdei Gotlieb, o pictoriță în căutarea propriului drum spre succesul de care soțul său se bucura deja, în Danemarca secolului trecut.

Regizorul Tom Hooper (The King’s Speech, Les Miserables) reușește să prezinte în tonuri tulburi atât specificul danez (folosind filtre albastre pentru peisaje) cât și scenele din interior (extraordinară preluarea de către cameră a privirii lui Einar când o admiră pe Ulla, în primele minute ale filmului).

Dincolo de corectitudinea politică pe care o avansează mai mult sau mai puțin subtil (cum zic cei deranjați de faptul că în rol a fost distribuit un cis- și nu un transgender), The Danish Girl se vrea un film cu dublu mesaj, unul provocator (cum că avem prejudecăți și chiar ne temem de ceea ne este străin) și în completare, de respect și acceptare a sexualității celuilalt (ideea că avem o relație viscerală pentru că nu înțelegem).

Chiar dacă nu va lua Oscaruri pentru rolurile protagoniștilor (cea mai reușită interpretare din film fiind Ulla lui Amber Heard), filmul merită un premiu pentru celelalte două categorii la care este nominalizat: decoruri și costume. Aceasta pentru că încearcă (și pe alocuri reușește, chiar dacă nu acolo unde și-a propus) să prezinte în culori frumoase o realitate tristă, a unor operații nereușite și a unui (trans)gen marginalizat – sau cel puțin așa era acum un secol, în ziua de azi fiind subiectul discriminării pozitive.

Cei doi actori principali figurează însă (cu ceva mai multe șanse) pe lista nominalizaților la premiile britanice BAFTA, iar Daneza concurează, alături de Homarul în sos grecesc, la premiul pentru cel mai bun film britanic.

Birdman

La începutul anului, pe când se acordau Globurile de aur și Premiile Academiei, începeam să scriu cronică de film. Apoi am publicat pe catchy.ro, la cererea Mihaelei Cârlan, câteva previziuni pentru Oscar. Ca să pot face pronosticuri a trebuit să văd (într-un timp destul de scurt) mai multe filme. Mi-au plăcut – atunci, pe moment – Benedict Cumberbatch în The imitation game, Steve Carell și Mark Rufallo în The Foxcatcher (Mark nu senzațional ca în Begin Again, dar un rol bun) și J.K. Simmons în Wiplash.

Majoritatea site-urilor de specialitate dădeau ca mari favorite peliculele Birdman și Boyhood. De asemenea, Grand Hotel Budapest, care luase crema la Golden Globes. Mi-a plăcut Boyhood – așa cum îmi place orice Linklater după seria Before Sunrise (1995), Sunset (2004), Midnight (2013) – dar nu l-am putut urmări până la sfârșit, pur și simplu mi s-a părut prea lung.

Un singur film n-am reușit să văd (nu, au fost două cu The Theory of Everything, nu aveam atunci chef de biografii, chit că-mi place Stephen Hawking), de fapt singurul film pe care n-am vrut să-l văd online, adică să-l piratez cumva (chit că nu știu să descarc filme, dar tot o formă de piraterie o consider și vizionarea online, chiar dacă e cvasi-legală) a fost Birdman. Citisem cronica și, din respect pentru ideea filmului, pentru actori, pentru regizor, aș fi preferat să-l văd într-o sală de cinema.

Din cauza jobului, n-am reușit s-o fac în timpul anului așa că l-am văzut abia aseară, pe Cinemax. Aveam ca elemente de comparație: The Humbling după Philip Roth, cu Al Pacino și Clouds of Sils Maria al lui Olivier Assayas cu Juliette Binoche și Kristen Stewart, ambele despre condiția actorului. Și ambele foarte bune în sens clasic (nimic cutremurător, ca să zic așa), astfel că eram convins că va fi o competiție strânsă pentru Oscarul meu pe această temă.

Dacă la Michael Keaton și Ed Norton mă așteptam să scoată roluri bune (în nota lor personală, totuși – himself acting) marea mea surpriză a fost Emma Stone, pe care am ratat-o de la debutul său ca actriță-puștoaică în distribuții comice gen The House Bunny și Paper-Man până la rolurile ceva mai pretențioase din Magic in the Moonlight. Mai bine zis, ochii Emmei Stone, pentru că ochișorii ei albaștri, fardați, exoftalmici sau cum vreți, fac jumătate din magia acestui film. Replica ei acidă de fiică răzgâiată care-l aduce cu picioarele pe pământ pe fostul star cinema Riggan Thomson, dialogurile (specialitatea casei, sexy romantism) cu pseudo-vedeta de cinema și privirea hăbăucă din final au făcut să merite filmul. Păcat de compania selectă că n-a prins măcar o nominalizare.

Subtila diferență între unicitate și singularitate

benedictDe ce am văzut întâi The Imitation Game și abia apoi The Theory of Everything? Pentru că Benedict Cumberbatch.

Spre deosebire de optzeciștii lui CTP, pentru cei din generația mea computerul nu mai e o minune a tehnicii sau vreun mister. El există ca atare – înlocuit eventual de laptopul cu care unii dintre noi avem chiar o relație, în detrimentul relațiilor interumane. Iar asta ne duce la întrebarea fundamentală, care în anii 80 era doar o întrebare, fără a părea amenințătoare: ce se va întâmpla când puterea noastră de analiză (~ de calcul) va fi depășită? Futurologii numesc acel moment din care evoluția noastră cu ajutorul mașinilor va fi dificil de previzionat, singularitate tehnologică. Acolo se îndreaptă drumul deschis de Alan Turing, un personaj pe care filmul premiat ieri dimineață la Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, ni-l propune, ca actor în propriul său test.

De ce să vedem întâi The Imitation Game? Pentru că în timp ce lui Stephen Hawking i-am citit cel puțin o carte (Universul într-o coajă de nucă), despre Alan Turing mai știm prea puțin (dosarul din timpul războiului a fost ținut 50 de ani secret). Și pentru că Benedict Cumberbatch, excentrica figură din serialul Hawking (2004) introduce un personaj unic, în vreme ce Eddie Redmayne, deși a luat un Oscar pentru dificilul său rol, nu a fost nici măcar singular. Se cunoaște apetența juraților de la Oscar (mai ales că, după primul tur al nominalizărilor, doar actorii sunt cei care votează actori) pentru rolurile care presupun transformări fizice spectaculoase, oarecum în detrimentul celor de compoziție – la care, bref, se pricepe deja toată lumea. Enjoy this game!