Acum vreo doi ani au fost restaurate nouă filme mute realizate între 1925 și 1929 de inegalabilul cineast Alfred Hitchcock, care sunt dorite de fanii săi dar vizionate mai mult în cadrul unor festivaluri unde, în general, spectatorii sunt cinefili pricepuți! Aceste filme sunt prețioase, în primul rând, pentru că sunt o raritate, sunt foarte…vizuale și ne dezvăluie începuturile „în meserie” ale marelui regizor.
În 26 mai 2018 publicul TIFF va putea viziona la Castelul Bánffy de la Bonțida pelicula ,,Grădina plăcerilor” (1925), primul film oficial al maestrului suspansului , regizorul Alfred Hitchcock , după ce a avut câteva filme neterminate dar și un short și un lung-metraj care s-au pierdut. Filmul mut va fi acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties.
Cu titlul original The Pleasure Garden, filmul pe care îl voi prezenta pe scurt, are prea puține în comun cu mult mai celebrul triptic ,,The Garden of Earthly Delights” a pictorului Hieronymus Bosch (deși alegerea titlului nu-mi pare cu totul întâmplătoare…) și face parte din primele melodrame hitchcockiene, un stil pe care îl va abandona rapid pentru realizări mai robuste în care își va dovedi gustul pentru creațiile horror !
,,Grădina plăcerilor” este adaptarea romanului lui Oliver Sandys și ne poartă în lumea strălucitoare și pestriță a music-hall-ului. Este o dramă în jurul a două cupluri care cunosc trădarea, minciunile, abandonul. Pentru că filmul nu are dialog vorbit, iar decorurile sunt puține, îmi pare că și azi poate impresiona prin puterea sentimentelor!
Chiar dacă filmul e melodramatic și foarte moralist (,,se purtau” la acea vreme astfel de opere artistice), cu acțiunea ușor previzibilă, observăm, totuși, că sunt surprinse destul de complex relațiile între personaje iar acțiunea este bine stăpânită și destul de captivantă. Are și umor (uneori involuntar, datorită mijloacelor rudimentare, de pe atunci, ale scenografiei).
Musai să remarcăm câteva procedee de avangardă: paralelismul divergențelor (evoluția și soarta cuplurilor), punerea în abis (scenele de la început când trupurile fetelor sunt urmărite cu privirea hulpavă, prin lentilele ochelarilor domnilor cam… trecuți. Un voaieurism destul de ludic și cu atât mai pervers și în scena în care fetele se dezbracă înainte de culcare și camera face un du-te vino de la una la cealaltă interpretă.
Actorii chiar joacă bine, într-o gamă largă de trăiri, tandrețe, erotism, disimulare și se prefigurează câteva constante ale filmelor de mai târziu : nelipsita blondă diafană, scara spiralată care provoacă renumitul ,,vertigo”, ambianța tulbure. Remarcăm câteva planuri remarcabile și o idee promițătoare de montaj .