Arhive pe etichete: scenariu Lanta Kalogridis

Altered Carbon (Carbon modificat) 2018

Serialul Altered Carbon are parte de o campanie publicitară agresivă care încearcă să escaladeze audiența serialului  HBO „Game of Thrones” Emoji. Filmul propune o narațiune complexă, cum i se cuvine unui film despre incertul (nostru?) viitor, în care se amestecă anchetă polițistă, lume futuristă, nemurire, violență. Adică, vai de Omenirea care evoluează tehnologic, rămânând încă tributară agresivității și cruzimii, inechității sociale.

Vedem în film cum arată și ce simțim când ne plimbăm pe străzile din Bay City, megapolisul aglomerat de pe planeta Terra sau când privim de sus paradisul domeniului miliardarului), pasiunilor și nemuritorului basic instinct  (de la glume sexiste răsuflate chiar și în prezent,  până la scene intime cu nuditate frontală și / sau din bordel – deci, meseria cea ,,mai” veche nu moare, nici nu prea se transformă).

Sinopsis  
Takeshi Kovacs  este un fost soldat, singurul supraviețuitor al unui grup de războinici de elită  învinși într-o revoltă contra Noii Ordini Mondiale. Spiritul acestuia a fost criogenizat de 250 de ani și readus în funcțiune într-un alt corp datorită manevrelor lui Laurens Bancroft, cel mai bogat om al lumii , pentru a conduce o anchetă polițienească din care să se afle cine l-a ucis pe acesta. Kovacs este un adevărat vestigiu al trecutului , ultimul supraviețuitor al unei civilizații vechi de peste două milenii, care uneori ar fi preferat să rămână mort decât să facă ancheta aceasta obositoare, decât să aibă de-a face cu  tot felul de creaturi și situații și să lupte pentru un maths  (bogătan). 


Kovacs este bântuit chiar de mai multe întrebări (decât mineEmoji) decât de uimitoare răspunsuri, ce s-a întâmplat cu femeia pe care a iubit-o, poate avea încredere în polițista Kristin Ortega și în robotul Poe, hotelier al unei clădiri care poartă numele unei nuvele de E. A. Poe. 

Un serial al cărui  scenariu este semnat  de Lanta Kalogridis,  producător  al filmelor „Shutter Island” și  „Avatar”, care ecranizează  romanul  SF  omonim  al scriitorului   Richard K. Morgan.  Povestea reușește să fie destul de credibilă  prin temele  sale:  obținerea nemuririi spiritului, religia devenită cu totul opțională, comportamentul inteligențelor artificiale, natura tensiunilor dintre cyborgi , clone si roboți.


Serialului i se pot reproșa unele concesii făcute pentru a-și spori rating-ul: scenele repetate de violență, scenele explicite de sex, abundența flashback-urilor  și dialogurile într-un fel de (d)esperanto al viitorului. Aflăm ce sunt the stacks, hard-discuri în care sunt stocate personalitatea și amintirile oamenilor, the  sleeves, corpurile în care se poate face la infinit reîncarnarea, deschizând  ,,portalul”  spre nemurire. Un serial în care ești  greu de ucis pentru că de mici oamenii primesc… un cip în Emoji ceafă care îi ajută să se reîntrupeze în alt corp indiferent dacă au fost  asasinați, accidentați. Condiția este ca  acel cip să nu fie deteriorat dar și să ai bani ca să ți-l permiți! Dacă vrei diverse plăceri, le poți obține cu ajutorul hiper-realitătii, mai tranșante decât orice afrodisiac, steroizi, droguri .

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Se pun în mișcare dileme religioase, etice, psihice legate de  ,,ambalajul” care îți este străin. Temele și prezentarea lor sunt alegeri deliberate ale echipei de cineaști care cam bat șaua despre  SUA  zilelor  noastre  prezentându-ne un viitor bun doar pentru  pentru unii, așa cum este și  acum traiul pe Terra. Un viitor ancorat solid în prezentul nostru. Cum să nu ne întrebăm la ce folosește această creștere exponențială a invențiilor, a trucurilor tehnologice? Sunt ele un hobby necesar în evoluția creierului, un maraton pentru autodepășirea tehnologică a omenirii?  Folosește cuiva această stocare de  date?

Cum de nu sunt conectate creierele în serie? Vor mai exista criterii de apreciere socială legate de inteligență și cultură sau toate datele vor intra intr-un creier comun? Oare așa s-a născut  Creația a toate, precum din masa plasmatică de pe ,,Solaris”? A dispărut rasismul? NU. Scena cam caricaturală de la sindrofia familiei Bancrofteste totuși marcantă, bine cusută cu ață albă: toți bogătanii (math) sunt albi și îmbrăcați în alb, pe când aliații de până acum ai lui Kovacs sunt latino și oameni de culoare. Acțiunea se derulează în 2384, deci  Kovacs a fost conservat in anul 2134!

Dubito…ergo sum: dacă ne gândim la baza  potențialului  genetic toate ,, ambalajele” viitoare ar putea fi de culoareEmoji! A dispărut polarizarea societății care pentru unii e mumă pentru alții ciumă? NU. Mai au oamenii suflet sau le-a rămas doar rațiunea? Sunt stăpâni oamenii pe viață lor? NU. Dacă ești sărac nu devii nemuritor (un copil dintr-o familie modestă este găzduit într-un corp de moșneag). Nu prea se mai știe cine sunt cu adevărat persoanele care interacționează pentru că pierderea identității pe care o bănuim a priori prinde înțelesuri diverse, prizonieratul în corpuri necunoscute, pierderea legăturii intime între minte și corp, camuflarea poziției sociale, căutarea Sinelui …

Este acest viitor o încercare disperată și ratată de a salva ceva? A evoluat Omenirea sau s-a degradat? Pare începutul sfârșitului OMENIRII! Efectele speciale sunt tulburătoare: suntem introduși în atmosfera unui megapolis suprapopulat în care plouă din belșug, plină de creaturi stranii, holograme uriașe,la sol mizerie, în stratosferă castele  gotice, arene , mașini , toate au învins gravitația. O voix off, câteva solo-uri melancolice de saxofon și un tip de viață aparte în văzduh: raiul celor bogați. Actorul americano-suedez  Joel Kinnaman  se dovedește încă o dată  un interpret subtil al scenelor intimiste și un tip convingător în scenele de acțiune.
Takeshi Kovacs  (Will Yun Lee / Joel Kinnaman)