Serialul ăsta s-ar fi putut numi la fel de bine „Don`t lie for me, Argentina” sau stând strâmb și judecând la chițibușuri. Oricât mi-ar plăcea mie de Tim Roth, și orișicât aș putea înțelege importanța unui serial în cariera unui actor, tot n-am reușit să văd – cu multă bunăvoință – decât vreo 2 episoade din Lie to me.
Mă rog, spectatorii săi n-or fi ei primii naivi ce cad victime propriilor teorii. Limbajul corpului, hai să zicem!, dar microexpresiile sunt interpretabile. Tim Roth, un actor subtil, capabil altfel să stoarcă nuanțe chiar din roluri absurde, se pierde în lecțiile de pseudo-psihologie din acest serial. Ideea că poți ghici intențiile cuiva nu doar din vorbe, ci și din mimică e bună și cât se poate de reală, dar să nu exagerăm…
Toată tărășenia devine evidentă când cei doi protagoniști o angajează pe Ria Torres (Monica Raymund), care pare să aibă un talent înnăscut în detectarea minciunilor. Adică toată teoria cu microexpresiile devine doar un soi de fast-checking. Plus că după vreo câteva episoade dintr-astea o sa-ncepeți să va uitați suspect la persoanele din jur.
Iar aceștia, în consecință, or să creadă că sunteți cam dubioși. Chiar dacă sunt unele ticuri care dau de gol o minciună, trebuie sa fii destul de atent pentru a le observa, iar social-media nu încurajează deloc tendința asta, ci mai degrabă să fii zen. Apoi, în lumea asa trebuie ca abilitățile tale să te mai și ajute să vii cu ceva la fața de masă.
Ori, chițubușurile din acest film te pot ajuta doar în particular. În viața reală nu prea poți face zoom, nici măcar nu prea poți să te uiți insistent, darămite să faci poze și să pui lupa pe mutra interlocutorului. Așa că minciunile pe care, eventual, le poți depista după ce urmărești acest serial, nu pot face altceva decât să-ți strice viața personală.
Până să joace în „Șeriful”, nu credeam să văd ceva mai prost cu Tim Roth. Tipul mi-e așa de simpatic după Legenda pianistului de peste ocean și alte capodopere în care a jucat încât eram în stare să mă uit la orice film în care apărea pe afiș doar pentru mutrele lui. Sau cel puțin așa credeam până să aflu că poate (și el!) minți actoria.
,,Ferma suspiciunilor” (1973) este un film quasi polițist în regia lui Jean Chapot,în care este urmărită o anchetă desfășurată în mediu rural, mai precis un sat de munte din Franța. Este anchetată o crimă și suspecții principali sunt proprietarii fermei aflate mai aproape de locul unde a fost găsit cadavrul.
Investigația este făcută sub conducerea directă a judecătorului de instrucție Pierre Larcher , un orășean get-beget care are de furcă mai ales cu conducătoarea ,,clanului” soție , mamă și bunică foarte reticentă la orice ingerință a vreunei persoane străine în viața și treburile familiei sale. Larcher , un bărbat blând, manierat , dar încăpățânat are o viziune despre viață total diferită de a dârzei fermiere. El este la început iritat de legea a tăcerii care domnește în această comunitate închisă. Totuși, pe măsură ce se desfăsoară investigațiile, ies la iveală secrete ale membrilor acestei familii .Nu doar că devin mai dubioși dar se pare că familia nu este chiar monolitul pe care șefa casei vrea să-l afișeze, ea însăși recurgând la minciună și tăinuire pentru a-și apăra fiii.cu orice preț .
Această prezentare necesită JavaScript.
Calitatea documentară a filmului salvează din modestia scenariului , surprinzând portretul țăranului francez la începutul anilor`70 , modul de viață, cu greutățile sale, izolarea care face ca o comunitate să se bizuie doar pe propriile forțe, deci și pe relațiile mutuale dintre membrii săi. Actorii Simone Signoret și Alain Delon în rolurile principale fac față fiecare în felul său. Delon , foarte grav, pentru a avea o morgă intimidantă , este cam încordat și artificial. Signoret , o ,,mama leone” foarte energică si severă , adevăratul bărbat al casei, e o foarte bună reprezentantă a matriarhatului din zonele aspre ale lumii. Sufletul omului de la munte nu e pur și simplu aspru :pe parcurs este dezvăluită complexitatea psihologică a femeii care înainte de toate rămâne mama care-și apără odraslele chiar și după ce nu mai este orbită de iubire. Muzica filmului scrisă de Jean-Michel Jarre subliniază atmosfera glacială .
Jean Chapot a fost la primul și ultimul său lung-metraj, deoarece la filmări nu a știut cum să se poarte cu vedetele de cinema, fițoase și arogante care l-au înlăturat și regia s-a făcut sub îndrumarea lui Alain Delon și a altor doi colegi de breaslă !
,,Povestiri extraordinare „ este un film bine realizat în 1968 după povestirile ,,Spirits of the Dead” de Edgar Allen Poe. Producția cuprinde trei sketch-uri îndrăznețe realizate de regizori cu nume grele și cu distribuții de top, care ne prezintă răul în ipostaze diferite . Fiecare regizor și-a scris scenariul în colaborare cu alți scenariști .
Roger Vadim (soțul vedetelor care… au cam abuzat de el ( -Brigitte Bardot , la vârsta de 22 de ani ; Annette Stroyberg ; Catherine Deneuve , concubină, , Jane Fonda + încă vreo trei-patru neveste…) , un Pygmalion mereu îndrăgostit de câte o tinerică aflată la început de drum ,,Și (el) Dumnezeu a creat femeia”, începând cu B.B., este regizorul primului sketch :,, Metzengerstein ” un film pentru proaspăta, pe atunci, Jane Fonda (vârsta de 19 ani) care avea nevoie de o altă trambulină de lansare decât numele și relațiile ilustrului ei tată, pe care a fost supărată (aproape o viață) că-și părăsise familia pentru altă femeie decât Frances Ford Seymour, mama Janei și a lui Peter, care s-a sinucis când a aflat că soțul vrea să divorțeze. ,, Metzengerstein: A Tale in Imitation of the German”, a fost prima povestire tipărită a poetului și prozatorului american Edgar Allan Poe. Lucrarea a fost publicată pentru prima dată în 1832, în paginile revistei Saturday Courier din Philadelphia.
Această prezentare necesită JavaScript.
Foarte bogata contesă Frederica (Jane Fonda) , până nu demult cea mai desfrânată și crudă femeie, are un comportament ciudat, dedicându-și timpul și tandrețea unui splendid cal în care ea vede reîncarnarea tânărului și frumosului ei văr Wilhelm Von Berlifitzing (Peter Fonda) care o disprețuise și pe care se răzbunase dând foc grajdurilor acestuia , fapt care a dus la moartea lui, în timp ce încerca să își salveze calul, un armăsar negru .
Filmul înlocuiește baza povestirii, rivalitatea seculară dintre două familii de aristocrați, personajul Frederick, baron de Metzengerstein este înlocuit cu Federica . Un film care ar fi putut fructifica potențialul psihologic , horror /thriller al povestirii poeviene a reușit doar să deturneze tot înțelesul ei, oferindu-ne un poem cam pervers / un poem despre perversitate .
Regizorul Louis Malle, care are o filmografie cam inegală ca valoare, înregistrând deopotrivă opere incitante sau de rutină dar înnoitoare ca limbaj limbaj cinematografic, a rămas totdeauna un adevărat profesionist. Printre cele mai bine cotate filme ale sale se numără ,,Focul fatidic ” și ,,Ascensor pentru eșafod” ambele avându-i protagoniști pe Maurice Ronet și Jean Moreau ,,Suflu la inimă ” ,,Pretty Baby” cu Brooke Shields ,,Atlantic City” cu Burt Lancaster și Susan Sarandon ,,Pasiune fatală ” cu Jeremy Irons și Juliette Binoche. Sketch-ul regizat de Louis Malle se numește ,,William Wilson „, în distribuție Brigitte Bardot și Alain Delon.
Această prezentare necesită JavaScript.
William Wilson, un ofițer austriac despotic este hărțuit de ,,o clonă” a sa care intervine ori de câte ori William se pregătește să comită niște fapte de o cruzime extremă . Acest alter ego poartă același nume, îl urmărește din copilărie , fapt foarte iritant . O fi, oare, constiinta? În Sketch apar relații de dominare, detaliul psihologic și suspansul fin , toate într-un filmuleț cu o intrigă complicată și condensată . Ultima ispravă a lui Wilson va fi partida de cărți pe care o joacă cu frumoasa Giuseppina, în care își dezvăluie public sadismul, dar și necinstea tipică trișorilor .
Federico Fellini nu mai are nevoie de prezentare pentru iubitorii filmelor bune ,,Toby Dammit „, a treia și ultima poveste, este regizată și adaptată după nuvela Never Bet the Devil Your Head scrisă de același Edgar Allan Poe, cu straniul Terence Stamp în rolul titular.
Această prezentare necesită JavaScript.
Fellini transpune acțiunea în lumea modernă în care actorul britanic Toby Dammit vine la Roma pentru un proiect de film, primul western ,,catolic”. La serata mediatică organizată în cinstea lui, Toby , deja cam afumat cu droguri și băutură, nu prea este interesat de bizara ceremonie la care defilează cele mai excentrice personaje. Atenția lui este momopolizată de Ferrari-ul care i-a fost promis drept compensație materială dar și de o apariție stranie a unei fetițe despre care Tobey declară în interviuri că e Diavolul, pe care-l descrie drept simpatic și vesel . Atenție ! Tobey are un nume predestinat ,,Damn`it”! Un splendid poem cinematografic despre vanitatea actorilor și puterea ei distructivă. Filmul on-line cu subtitrare https://oload.stream/embed/3naRlnS6qGU/?autoplay=yes
Filmul ,,Viața lui Pi” este ecranizarea best-seller-ului , cu același titlu , scris de Yann Martel, în regia lui Ang Lee . Acest film- poem , pentru care am doar superlative, îmbină în mod inedit dar fericit suspansul brut și cel gradat cu lirismul sublim . O aventură cinematografică epopeică , împletită cu o călătorie emoțională și spirituală inițiatică, presărată cu hopuri .
Într-o Indie a anului 1977, plină de frământări politice și economice, condusă de Indira Gandhi, familia lui Pi se hotărăște să emigreze în Canada . Urmărim în film aventurile incredibile ale tânărului Piscine Molitor Patel, care supraviețuiește în mod miraculous,timp de 227 de zile unui naufragiu teribil în mijlocul Oceanului, după ce vaporul în care călătorea din India spre Canada alături de familia s-a scufundat. Pi trebuie să învețe să supraviețuiască capriciilor imensului ocean.
*Piscine Molitor Patel își însușeste o spiritualitate bogată pe care o sintetizează în mod strălucitor într-un sistem de credință personală și într-o viață de devoțiune copleșitoare prin profunzime și cu bătaie lungă. Aflat la limita psihică și morală și pentru a supraviețui și a rezista atâta timp unui naufragiu el are nevoie să nu cadă pradă apatiei ,să nu abandoneze nici o formă de rezistență care să-i țină mintea trează. Iată, partenerul său, redutabilul tigru bengalez pe care-l numește Richard Parker , după câteva personaje notorii din istorie, este răul necesar care-i va ține toate simțurile în priză. Și începe o ruletă rusească , jocul de noroc cu potențial mortal. Pi ne dezvăluie prin metafore fascinația și misterele lumii, formulează teorii proprii despre credință, convingeri și natura umană și animală , despre înstinctul de supraviețuire, Această odisee ieșită din comun, pe parcursul căreia Pi își va dezvoltă ingeniozitatea , va face dovada curajului său incredibil care are o bază de cunoaștere solidă a lumii animale, a relațiilor între dominant și celălalt, ceilalți E bine să-ți ții dușmanul aproape, să-l descifrezi și să-l supui , cum altfel, decât luând locul masculului alfa, delimitându-i teritoriul și condiționarea porțiilor de mâncare! Filmul este o poveste profund filozofică despre toleranță și prietenie care ne transportă într-o altă lume concretizată prin imagini onirice ne dau senzația că ne-am trezit după un vis minunat.
Actorul debutant Suraj Sharmaintra a intrat cu naturalețe în pielea personajului (pentru vârsta din timpul naufragiului). Pi se bucură de lucruri simple, precum un vechi manual de supraviețuire, și găsește alinare în frumusețea magică a oceanului : nuanțele multicolore, bioluminescențe ale grandioaselor bancuri de pești zburători, licărirea albastră a talazurilor oceanului și frumusețea unei balene cu cocoașă, care țâșnește spre suprafața oceanului . Dar natura nu este doar fascinantă ci și cruntă : irezistibil de frumoasă și în formele ei cele mai întunecate incredibil de nepăsătoare la suferințele micului Pi.
*Piscine Molitor Patel
Piscina Molitor a fost inaugurată la Paris în 1929 şi a fost încă de atunci admirată pentru decoraţia somptuoasă. Johnny Weissmüller, viitorul Tarzan, de cinci ori medaliat olimpic, a dat aici lecţii de înot înainte de a deveni celebru la Hollywood. Personajul central al filmului ar fi fost botezat astfel de părinții săi.”
Această prezentare necesită JavaScript.
Scenografia este de o frumusețe vizuală copleșitoare: fotografia, alegerea culorilor cadrajele, totul este perfect ales pentru a vrăji spectatorul , câteva scene marine care ne taie respirația , precum imaginea nocturnă cu meduzele, sosirea balenelor, insula mangustelor, tonurile pastelate și atmosfera onirică a panoramelor, momente de o frumusețe rarisimă.
Ne ajută să înțelegem rolul terapeutic al inchipurii, al imaginației, al poveștii, în esentă, într-o situație de criză majoră. Spre deosebire de practicile psihanalizei moderne, care incearcă să dezgroape din subconștient cele mai ascunse gânduri, ”Viata lui Pi” spune simplu că dacă vrei poți trăi într-o (și cu o) poveste: în felul acesta nu-ți pierzi mințile și poți trece mai departe peste o traumă. În același timp, însă, povestea adevărată trebuie spusă, mărturisită, ca o eliberare, povestind despre atrocitățile cărora le fusese martor în primele zile de după naufragiu, despre uciderea mamei sale de către bucătarul francez al vasului cargo, despre înjunghierea apoi a acestuia de către tânărul indian și despre cele 227 de zile de plutire în derivă până la eșuarea pe țărmul Mexicului. Se descifrează, astfel, și episodul cu insula plutitoare, populată de mii de suricate, ospitalieră peste zi, dar ucigasă în timpul nopții: ”Pi” Patel putea rămâne pe această insulă – adică prins complet în fantezia sa – dar s-ar fi pierdut, până la urmă, precum cel al cărui dinte este descoperit învelit în plantă carnivoră și fosforescentă. Așa că este nevoit să plece mai departe, până când reușește să pună piciorul pe pământ ferm. Plânsul care îl zguduie pe ”Pi” Patel la despărtirea pe plajă de tigrul Richard Parker – un alter ego pe parcursul întregii derive-semnifică ieșirea din vis și intrarea în realitate. ”Alege ce poveste vrei să crezi”
Această prezentare necesită JavaScript.
Un moment superb de cinema ,o fabulă epică și fermecătoare de o bogăție nemaiauzită,o poezie de o subtilitate și emoție transcedentale. Scenariul pe cât de abil pe atât de minunat este servit de o scenografie și o tehnică cinematografică la cote înalte pentru a ne îmbarca în vârtejul spectaculos al spiritualității și în ciuda unor scene cam lungi ne transpune în mijlocul decorului în care un adolescent ,,liber”,dar forțat să ia de unul singur decizii
Forța și interesul filmului consta uin faptul că ne invită să credem sau nu povestea,care are două fațete, depinde cum privim ,,realitatea” . Muzica orchestrată de Mychael Danna,incredibilă și sublimă este antrenantă și corespunde ambianței filmului .
O combinatie de filmări reale și imagini de sinteză,o minunată poveste teologică de o putere emoționantă de excepție se deschide cu un generic drăguț cântă în tamila*
Mi s-a părut însă supărător că filmul are atâtea flash-back-uri, deasemenea voice- off făcut când Pi este adult, parcă, sparge ritmul narativ atunci când conversează cu scriitorul Filmul are un sfârșit zdruncinător și un epilog surprinzător .
*Lasse Hallström, un regizor care are un palmares de invidiat, a fost curajos să realizeze acest film după best-seller-ul cu același titlu ,, The Cider House Rules” a lui John Irving , un roman epopeic, care în ciuda numărului mare de pagini nu ne obosește, pe atât de profund și serios tratează un ansamblu de probleme sociale, psihologice, politice : un portret subtil al SUA între anii 1940-1950 , avorturile clandestine, nou-născuții părăsiți în orfelinate, rasismul, dorințele neîmplinite, iubirile interzise. Deși scenariul filmului îi aparține tot lui John Irving, filmul (m-a ) a dezamăgit (mai ales pe cei care au citit cartea) pentru că narațiunea nu este bine orchestrată , toate temele sunt tratate cam superficial, centrul de greutate mutându-se pe relația dintre protagoniști și evoluția celor doi. A rezultat un film , chiar dacă spre mediocru, totuși, emoționant datorită interpreților ,Tobey Maguire și Michael Cain.
*Lasse Hallström (n.1946 ,Stockholm,Suedia) a regizat câteva capodopere, din păcate eu am văzut puține dintre filmele sale, nu chiar toate pe gustul meu : Necazurile lui Gilbert Grape , în care l-am remarcat pe Leonardo Dicaprio (avea cam 18-19 ani), Viața mea de câine, Subiect de conversație , Ciocolată cu dragoste.
Sinopsis
Acțiunea filmului începe în anul 1943, în Statul Maine, la orfelinatul din St. Clouds Personajul central pare să fie medicul Wilbur Larchînvestit cu o dublă misiune,conform unei morale foarte personale : să aducă pe lume copii nedoriți sau/și să practice avorturi. Între timp își alungă blazarea , oboseala, rutina , frământările sufletești drogându-se cu ce are la îndemână *, eterul! El găsește un discipol în persoana lui Homer Wells , un orfan pe care l-a îndrăgit si pe care de-a lungul anilor l-a inițiat în tainele medicinei. Homer este un tânăr inteligent, fin, obedient, politicos care face cam ceea ce fac cei mai mulți copii când devin adulți și când simt că există și altceva, mult mai interesant, dincolo de zidurile casei părintești : cu prima ocazie, Homer părăsește acest loc, pe care îl iubește și unde e iubit de asistentele medicale și de copii, pentru a descoperi complexitatea vieții, munca, prietenia iubirea, trădarea, rasismul, nedreptatea.
*eterul este un lichid clar, incolor și foarte inflamabil, cu punctul de fierbere scăzut și mirosul caracteristic în trecut a fost folosit că anestezic general. Este suficient să spunem că descoperirea anesteziei a făcut posibilă o cu totul nouă eră în chirurgie. Există nenumărate proceduri chirurgicale, care nu ar fi posibilă fără ea. Anestezia a diminuat suferința și salvat viețile a milioane de oameni. Eterul etilic combinat cu alcoolul a fost folosit cu frecvență în secolul al XlX-lea ca un drog pentru divertisment. https://ro.wikipedia.org/wiki/Eter
Michael Caine, a cărui prestație foarte nuanțată i-a adus un Oscar, îl întruchipează pe Dr.Wilbur Larch, un ,,latifundiar” cu puteri depline în rolul unui profesionist care poate și știe să decidă dacă să fie bunul Dumnezeu sau Necuratul, în funcție de împrejurări. Pentru el este un motiv de a se menține la nivelul…de plutire, dorința de a face din Homer un medic (chiar așa,fără acte) care să-i continue munca cu aceeași dăruire pe care bătrânul medic a dovedit-o de-a lungul anilor și împrejurărilor. Dr.Wilbur Larch este stăpânul generos și derizoriu al conacului de o blândă obscuritate, aproape mereu în doliu după câte un suflețel luat de pe această lume, datorită frigului, hranei insuficiente și bolilor . Da, Dr.Wilbur Larch a fost mereu sufletist, un adevărat părinte pentru copiii de vârste foarte diferite , pe care i-a ocrotit cu puținele mijloace materiale de care dispunea . După plecarea lui Homer, bătrânul își pierde orice speranță de a-l mai vedea. El nu știe câte lucruri esențiale i-a transmis învățăcelului său care îl vor ajuta pe acesta să răzbată în viață. Tobey Maguire este în rolul principal jucându-l excepțional pe Homer Wells , orfanul pe care în copilărie nu vrusese nici o familie să – l adopte