Arhive pe categorii: distopie SF

Westworld – cum e seria a III-a?

Semnalam luna trecută apariţia pe HBO a noului sezon (sub-intitulat The New World) din serialul-dramă creat de Jonathan Nolan și Lisa Joy, „Westworld” – nominalizat la Emmy®. N-am apucat să comentez mare lucru după primul episod dar, după primele trei, pot să spun că mi-am făcut o idee. Acțiunea curge după masacrul din Westworld, finalizat odată cu sezonul II, si se mută în Warworld.

HBO a reuşit să scoată câte un sezon al acest fascinante producţii la fiecare 2 ani, iar faptul că nu s-a grăbit ca şi cu Urzeala tronurilor a permis menținerea ștachetei la un nivel înalt. Dacă în sezonul II androizii evadați din Westworld își continuă lupta cu creatorii lor, respectiv angajații Delos, în Samuraiworld (sau Shogunworld), aflăm că acestea sunt doar două din cele 6 lumi (parcuri de distracții) controlate de compania Delos.

După primul masacru, aceștia erau interesați doar de recuperarea proprietății lor intelectuale. Acum DoloresBernard și o gazdă necunoscută, ce primește sarcina să joace rolul lui Charlotte Hale, încep un nou capitol, explorând „lumea reală” dinafara parcului originar. În lumile în care au evadat, ei descoperă foști angajați ai parcului de distracții şi-i fac pe aceştia să se întrebe despre natura propriei realităţi.

Maeve se întâlnește cu diverși cunoscuți pe un nou tărâm, apropiindu-se de Forjă. Pe parcursul a opt episoade a câte o oră, sezonul 3 o găsește pe Dolores pregătită să poarte un război de una singura contra umanității, în timp ce Bernard încearcă cu disperare să o oprească. dar toți descoperă că și lumea reală este la fel de plină de înșelăciune și predeterminare asemeni celei construite în „Westworld”.

Alături de Evan Rachel Wood, Thandie Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright și Tessa Thompson, în noul sezon apare și Vincent Cassel în rolul antagonistului – preluat de la Gustaf Skarsgård) cel care-l interpreta în sezonul II pe Karl Strand și pe Floki în „Vikings”. Și, culmea, pare s-o facă mai bine. Încă nimic despre Roman World şi Medieval World, despre care creatorii serialului lăsaseră câteva indicii în seriile anterioare.

Acestea erau incluse şi în filmul Westworld din 1973, scris şi regizat de romancierul Michael Crichton. Nu avem nici cea mai mică idee dacă vom afla mai multe despre aceste două parcuri sau despre ultimele două locaţii. Comentatorii online încă mai speră că Futureworld, prezentă în sequelul filmului „Westworld”, ar putea fi una dintre ele. Dacă prima serie a fost una fascinantă, misterioasă, cea de-a doua a reușit să clarifice câte ceva despre viitorul roboților.

Seria a III-a promite să fie mai mult decât o continuare, deschizând câteva piste noi. Androizii reușesc să iasă din lumile ficționale, asemeni eroilor din Matrix, descoperind că programatorii umani se auto-plagiază, vezi ieşirile lui Meave din „Warworld” şi apoi din Forjă. Noul sezon mai vine cu o abordare directă a poveştii, chiar dacă nu dispar complet artificiile temporale şi comentariile filozofice cu privire la natura umană / conştiinţă.

În plus, episodul al 3-lea aduce în atenția spectatorului o nouă perspectivă a conflictului dintre lumi: cea socială. Nu doar androizii sunt victime ale sistemului, ci şi personajele din clasele inferioare care, descoperindu-și poziția grație androizilor, se aliază cu ei. Oameni ai muncii din toate țările / lumile reale și ficționale, uniți-vă cu androizii, cum ar veni 🙂

Years and Years

Alegorie-avertisment a unui viitor plauzibil, Years and Years proiectează în următorii ani, cu disperare (dar și cu speranță!), o continuare logic-pesimistă a situației globale curente și face niște pronosticuri destul de sumbre, plecând de la ipoteza că omenirea n-a învățat mai nimic din greșelile trecutului. Ba, din contră, le repetă până la autodistrugere.

Lumea se mișcă într-o direcție greșită, precum Titanicul înainte de scufundare, și nimeni nu vede aisbergul din față. Pentru că l-a topit încălzirea globală, ca pe virușii din ghetari. Am descoperit serialul căutând distopice britanice în stilul Black Mirror, şi l-am urmărit pentru Emma Thompson, actriţa care interpretează politicianul populist Vivienne Rook.

Years and Years este un serial-TV dramă britanic, o producție comună a BBC și HBO. A fost difuzat pe BBC One în Marea Britanie începând 14 mai 2019 și pe HBO la 24 iunie 2019, pe ultimul fiind disponibil și cu traducere în limba română. Fiecare episod parcurge unul sau doi ani, începând cu 2019, din perspectiva unei familii (Lyons) din Manchester.

Trecând repede peste evenimente, participăm la viața Lyons-ilor de-a lungul următorilor 15 ani, combinând drama de familie cu satira (ascensiunea politicienei intrerpetată de Emma Thompson care ajunge din comicul lider al mișcării 4 Stars prim-ministru), un soi de echivalent socio-politic al serialului Black Mirror.  Rock este o versiune feminină, mai coerentă şi ironică (dar la fel de ambiţioasă şi lipsită de scrupule) a lui Donald Trump.

De asemenea, serialul britanic are câteva ironii şi despre premierul lor Boris Johnson, celălalt clovn incompetent ajuns în vârful unei democraţii puternice. Years and Years explorează atât psihologia politicianului incompetent şi imprevizibil, dar gata să scurtcircuiteze discursul politic cu declaraţii aiuritoare, cât şi modul cum această abordare îi poate deruta şi fascina pe cei care-i votează.

Ultimele episoade ale miniseriei sunt şi un semnal de alarmă cu privire la erodarea democraţiei. Interesantă explicația bunicii la ultima și tradiționala cină de familie, la întrebarea: cum am ajuns aici? Dar pentru a ajunge acolo, vă recomand mai întâi să urmăriți mini-seria, pentru că merită văzută.

Snowpiercer – Expresul zăpezii

Ca de obicei, am văzut înaintea Oscarurilor mai multe din filmele nominalizate, care nu m-au impresionat cine știe ce. Faptul că Parasites, filmul regizorului coreean Bong Joon Ho, a luat marile premii, n-a făcut decât să-mi confirme supoziţiile că a fost un an slab. Apoi, m-a făcut să-i revăd cinematografia, începând, desigur, cu cel mai celebru – Snowpiercer (2013).

La prima vizionare a Expresului zăpezii îţi sar în ochi aluziile la România, care se datorează probabil actorului român din film (Vlad Ivanov, care joacă într-o companie celebră: Tilda Swinton, John Hurt, Chris Evans, Ed Harris). Totul începe cu o glumă apropo de gafa Monicăi Columbeanu cu poşeta pusă în cap, ca să continue apoi cu răpirea copiiilor folosiţi ca „piese de schimb” pentru trenul expres care se rotește în jurul pământului.

Dacă vă amintiţi, a fost un mare scandal în România, pe vremea când prim ministru era Adrian Năstase, legat de copii dați spre înfiere internațională care erau de fapt folosiți la traficul de organe. Snowpiercer adună mai multe astfel de mici elemente ale unei dictaturi, într-o distopie dacă nu foarte minuțios construită, impresionantă totuşi ca parabolă, prin imaginarea consecințelor concrete pe care încălzirea globală le poate avea asupra viitorului apropiat.

Puțin spoiler, pentru cei încă neconvinși să vadă filmul: un experiment destinat să micșoreze efectele încălzirii globale aruncă Terra într-o epocă de gheață și ucide aproape toate ființele vii. Singurii supraviețuitori umani sunt călătorii din Snowpiercer, un tren gigantic pus în mișcare de un motor revoluționar. La bord este proclamat un strict sistem de clase sociale, cu elita spre capătul din față al trenului, iar cei săraci în capătul opus. În anul 2031, cei defavorizați se pregătesc de revoluție. În tabăra conducătorilor, actorul român Vlad Ivanov interpretează convingător un antagonist – securist al viitorului.

serialFilmul este adaptarea romanului grafic Le Transperceneige al francezului Jean-Marc Rochette. Realizarea cinematografică te bântuie prin câteva scene, precum lupta cu topoare, şi dă o uşoară senzaţie de deja-vu prin reluarea unor teme tipice despre viitorul distopic: instaurarea unei societăţi totalitare şi rescrierea trecutului (ca în „1984”), revolta săracilor şi combaterea ei de către autorităţi (ca în „Demolition Man”), şamd.

De remarcat că urmează și un serial după acest film, ce va fi difuzat începând cu 31 mai pe canalul TNT. Printre actori,  Jennifer Connelly, Daveed Diggs și Mickey Sumner, detalii aici.

Westworld – Sezonul III

Tocmai am urmărit, în plină infodemie (de la termenul englezesc „infodemic” = o abundență de știri mai mult sau mai puțin exacte, complete, sau cu adevărat de ajutor pentru oameni) primul episod al noului sezon din serialul dramă HBO creat de Jonathan Nolan și Lisa Joy, „Westworld” – nominalizat la Emmy®.

După cum mai mult ca sigur cititorii și urmăritorii blogului colectiv au remarcat, în ultima perioadă recenziile ni s-au redus, din diverse motive cauzate de lipsa de timp. Acum, dacă lumea reală se va opri în loc vreo două luni, vom reveni și noi, treptat, online. Contextul, recunoaștem, este unul bizar, creat de dezvoltarea rețelelor sociale: circulația informației concurează azi circulația reală a virusului SARS-CoV-2.

Poate că filmele ar putea contribui la detensionarea situației sau la ridicarea moralului. Pentru că orașele noastre începe să arate, încet-încet, ca în distopii – ca să nu vorbim de filmele apocaliptice. Ce m-a frapat dintotdeauna la filmele astea, era că viaţa mergea înainte, fără vreun regret pentru lumea dispărută. Protagoniştii, câţi mai supraviețuiesc, nu tânjesc după lumea noastră ca după un Paradisul pierdut. Ba, mai mult, nici nu par să și-o mai amintească.

Lumea așa cum o știm noi nu e pentru ei nici măcar un fel de film istoric ci, dimpotrivă, pare o eroare a creației, o lume paralelă în care poate că pășisem noi sau altcineva, dar nu ei; nu supraviețuitorii. Se pare că noile lumi nu suferă contemplarea, nici contemplativii predispuși să-și piardă vremea cu așa ceva. Revenind la serialul „Westworld”, HBO revine cu un nou sezon mai ambițios, mai entuziast și mai oportun ca oricând.

În urma masacrului din parcul de distracții Westworld, Dolores, Bernard și o gazdă necunoscută, ce ocupă trupul lui Charlotte Hale, încep un nou capitol – în afara parcului – explorând „lumea reală” și propriile destine. Pe parcursul a opt episoade a câte o oră, sezonul 3 o găsește pe Dolores pregătită să poarte un război de una singura contra umanității, în timp ce Bernard încearcă cu disperare să o oprească. Maeve se întâlnește cu diverși cunoscuți pe un nou tărâm, dar toți descoperă că și lumea reală este la fel de plină de înșelăciune și predeterminare asemeni celei construite în Westworld.

Alături de Evan Rachel Wood, Thandie Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright și Tessa Thompson, în noul sezon vor mai apărea Aaron Paul și Vincent Cassel. „Westworld” continuă să ofere palpitante răsturnări de situație, în timp ce ne provoacă să punem întrebări despre natura realității noastre, voința proprie și, mai ales, ce ne anume ne face să fim umani? Întrebări oportune în contextul actual.

Radius (2017)

Un film după o idee care s-a mai ecranizat, dar nu chiar așa subtil ca aici. Regia este semnată de Caroline Labrèche și Steeve Léonard după un scenariu scris tot de ei. Știu cel puțin trei filme bazate pe intriga asta (accidentul care schimbă totul), cu concluzii diferite: Final destination de la I (2000) și până la VI (nu poți fenta moartea) în care niște tineri observă după un accident că toți din jurul lui mor, apoi asta s-a mai făcut în Identity (2003) și în altele.

Despre actori: e un film făcut „din ochi” de Charlotte Sullivan, ca și de moaca suedeză a lui Diego Klattenhoff. Pe o anumită rază (Radius-ul din titlu) se întâmplă chestii. Un pic de spoiler, necesar: la un moment dat, după ce-a exterminat involuntar destule vietăți, protagonistul dă de-o tipă care nu moare, ba din contră. Și atunci toată povestea este ambalată SF-ist, dintr-un film de serie B trecând într-un gen mai pretențios.

O idee prăpăstioasă (adică total neștiințifică) devine o chestie futuristă despre ce naiba s-a întâmplat (blestem extraterestru? radiație satanică?) și mai ales despre cum să nu-i lichidezi pe toți cei din jur. Și iese ceva verry entertaining, fără mari profunzimi, fără scheme, twisturi și goblenuri emoționale. Un film numai bun pentru o noapte lungă la cabană, ca să nu mai auzi lătrat de câini și acoperișul scârțâind de la atâta zăpadă.