Obi Wan-Kenobi

Barul interplanetar – un mic Univers scăpat printre degete de către achizitorii francizei Star Wars, a permis „bătrânilor” rătăciți prin studiourile Lucas Film să dea naștere, din câteva fire narative secundare, la (până acum) trei seriale din ce în ce mai bune. Mandalorian-ul, Bobba Fett și acum Obi Wan-Kenobi sunt creata pe baza a trei personaje sau fire rămase inițial în afara poveștii principale, cu care s-au intersectat la un moment dat, după care au ieșit din scenă.

Noroc că „bătrânii” amintiți și ideile lor despre firele secundare n-au părăsit și studiourile, rămânând undeva la o masă, în micile și exoticele baruri interplanetare din care câte un protagonist al francizei își recruta echipa sau personalul auxiliar. După primele episoade, Obi Wan-Kenobi are și plusuri dar și minusuri față de Mandalorian, să zicem. Dintre plusuri, să amintim personajul (făcut de Ewan MacGregor) mai carismatic, chiar dacă mai puțin misterios decât mandalorianul. Apoi, să sperăm că nu se va termina tot așa de brusc precum serialele amintite.

Dintre minusuri, maestrul și antrenorul Jedi pare nițel cam ruginit și prudent spre fricos (se dă la o parte din fața trooperilor), acțiunea la fel, și cel puțin până acum nu reușeste să aducă acea atmosferă deosebită a universului Star Wars. Oricum, odată cu intrarea în scenă a micilor protagoniști, serialul promite și merită urmărit. Din luna iunie fanii Disney+ din România se pot înregistra pe www.disneyplus.com pentru a beneficia de oferta exclusivă de lansare, care nu e deloc ieftină: 239,90 lei pentru abonamentul anual.

Cei care accesează oferta se pot bucura de 12 luni de Disney+ la prețul pentru 8 luni, raportat la costul abonamentului lunar. Oferta de lansare este disponibilă până pe 13 iunie la miezul noptii, înainte de lansarea Disney+ și poate fi activată până în data de 26 iunie 2022. Serviciul de streaming se va lansa oficial în România pe 14 iunie. Prețul standard al abonamentului lunar va fi de 29,99 de lei, iar cel al abonamentului anual de 299,90 de lei.

The Matrix Ressurection

Ultimul Matrix este exact ce te așteptai de la a 4-a versiune a unui film, adică o ciorbă reîncălzită, încă bună, dar de gustat doar de către fanii adevărați. În versiunile preliminare ale scenariului, cei doi regizori concepeau Matricea drept „altceva”, un construct mai degrabă mental decât fizic, ca produs al imaginaţiei colective a oamenilor din ea, a creierelor mai mult decât a „conștiinței colective”.

Pornind de la inteligență spre artificialitate, se ajunge la scenariul în care roboţii malefici îi ţin sclavi pe oameni, pentru a se folosi de capacitatea de procesare a miliardelor de creiere umane. Se pare că prin 1999 în studiourile producătorului Warner Bros. s-a ajuns la concluzia că, totuși, această idee ar fi  greu de digerat pentru publicul acelor ani, aşa că au propus varianta „bateriilor” – în care oamenii generează doar căldură (tot un fel de energie) pentru androizi.

Dilema clasică a filmului prezintă alternativa a două pastile între care trebuie să alegi: albastră sau roşie. Cu pastila albastră, totul va fi neschimbat: votezi, mergi la slujbă șamd – adică viaţa ta se va derula ca şi până acum. După pastila roşie e dureros, dar ţi se revelează adevărul: viaţa intimă, cea publică, forma de guvernământ, social-media, istoria sau umanitatea ți se vor revela cu alte înțelesuri. Poate vei mai avea o viaţă după aceea, o familie, dar vei fi dintre cei foarte puţini. Riscul tău este distrugerea: eşec social, episod psihic, alcool, o viaţă ratată, posibil de cerşetor pe sub poduri, sinuciderea sau moartea.

Majoritatea oamenilor, inclusiv cei care-și închipuie despre ei cele mai sofisticate şi încântătoare lucruri, aleg prompt pilula albastră. Întotdeauna, în toate variantele de scenariu (preluare parțială de pe blogul soirs). Reluând, deja la 8 ani de la ultima întâlnire cu Neo şi Trinity, punctul pus poveştii părea să nu mai lase loc unei continuări, chestiune promisă îndelung şi de frații (azi surorile) Wachowski. Continuarea aparține însă doar Lanei Wachowski iar motorul principal al RenașteriiMatrix-ului este nostalgia. Totuși, cu toată auto-plagierea și auto-măgulirea din scenele reluate ale primei serii, ni se livrează și discursuri menite să ne chestionăm preocupările şi direcţia.

Cum ar fi faptul că, încontinuu stimulate şi incapabile de relaxare, creierele umane ar fi „mană cerească” pentru maşinile sau inteligențele artificiale programate să recolteze impulsuri nervoase pentru a le transforma în energie. În concluzie, un film doar pentru fanii care mai au încă umor; le urăm vizionare plăcută și să nu uite un lucru: să ia întotdeauna pilula roșie, cea albastră e bună doar la potență.

Cartea lui Boba Fett

The Book of Boba Fett, cel mai nou serial de televiziune american creat de LucasFilm pentru serviciul de streaming Disney+, face parte din franciza „Războiul Stelelor”, și este un spin-off derivat din apreciatul serial The Mandalorian.

Acțiunea are loc pe Tatooine, o planetă fictivă din universul StarWars, și numele unui oraș real din Tunisia, locul unde se desfășoară numeroase scene din seria de filme a universului ficțional. Tatooine apare în toate filmele „Războiul stelelor”, mai puțin în „Episodul V: Imperiul contraatacă”, unde este menționată, totuși, la sfârșitul filmului.

Personajul principal este vânătorul de recompense Boba Fett (Temuera Morrison) din seria The Mandalorian și alte filme din universul „Star Wars”, ajuns acum un fel de Lord al Crimei în locul temutului Bib Fortuna, reprezentantul caraghiosului Jabba the Hutt. Tatooine este dintre cele mai iconice (dacă putem spune așa) planete din universul Războiul stelelor, fiind planeta-mamă a lui Anakin și Luke Skywalker.

Planeta deșertică are 3 luni și 2 sori și este populată de o serie de vietăți amuzante; corturile în care locuiesc băștinașii din deșert au aparența unor piramide, iar orașul Mos Espa aduce cu unul roman, sau cel puțin din antichitate. Pentru că serialul abia azi s-a lansat, mă rezum la aceste detalii care, după mine, îi dau farmec – dar și ca să nu fac spoiler.

Acest spin-off, ca și serialul anului trecut – The Mandalorian – pare să fi fost creat de scenariștii liniilor secundare din universul Star Wars, pentru că recunoști barurile cu fauna lor, cam la fel de colorată indiferent de spațiul cosmic. La prima vedere Boba Fett este o combinație de mafiot cu șeriful din filmele cu Vestul sălbatic, unul care asigură protecția târgului și „afacerilor”.

Ca o analogie forțată, cei din deșert sunt asemeni indienilor, iar mandalorienii iau locul pistolarilor. De fapt, Every Galaxy has an Underworld este și sloganul serialului, unul foarte nimerit. După primul episod îi prevăd un mare succes, mai ales că totul se petrece pe două planuri, unul oniric, protagonistul Boba Fett revenindu-și după imersia într-un rezervor bacta.

Dune (2021)

Cum în afară de distopii și filme apocaliptice ori despre pandemie n-am avut dispoziție de altceva, cele câteva SF-uri apărute în ultima perioadă m-au scos nițel din rutină. Așa că le-am urmărit cu plăcere – chiar dacă nu aveam cine știe ce așteptări. Mai mult decât o poveste la modă (acum, cu interesul brusc pentru ecologie), Dune e ceva ce ține, pentru mine, de lecturile copilăriei / începutului adolescenței. Dacă la Fundația mi s-a părut deranjante devierile de la trilogie, operate în scenariu, Dune mi s-a părut o simplă ecranizare. Un film care-ți spune ceva doar pentru că evocă saga creată de Frank Herbert.

Pentru cineva care n-a citit romanele din seria Dune, filmul cred că e lipsit de farmec, dezamăgitor chiar – pentru că „acțiunea” se sfârșește chiar pe când era pe cale să înceapă. Un teaser, mai degrabă, mai puțin un film.  Dezamăgitor mai ales fiindcă regizorul Denis Villeneuve a avut la dispoziție o grămadă (hai să zicem o constelație) de staruril: Timothée Chalamet (Paul Atreides), Rebecca Ferguson (Jessica Atreides), Oscar Isaac (Ducele Leto Atreides), Jason Momoa (Duncan Idaho), Stellan Skarsgård (Baronul Vladimir Harkonnen), Josh Brolin (Gurney Halleck), Javier Bardem (Stilgar) și Charlotte Rampling (cucernica maică Bene Gesserit) – ca să amintesc personajele principale.

O distribuție destul de reușită, exceptând – să zicem – alegerea lui Stephen Henderson pentru rolul mentatului Thufir Hawat; pariez că și dvs vi l-ați imaginat altfel. Vizual prima parte a trilogiei (sau ce va fi) cinematografice nu arată rău însă atmosfera lipsește, ca atare nu impresionează. Frank Herbert a încheiat seria Dune cu volumul VI – Chapterhouse: Dune. Tot ce a mai lăsat sub formă de manuscris este schița de 30 de pagini a unei posibile continuări, scrisă probabil înainte să închidă ciclul. În Canonicatul Dunei sistam la o revenire, iar totul revine la starea inițială: Arakis e din nou desert, mirodenia devine iar un lux și politica a Galaxiei revine la situația de dinainte de preluarea puterii de către Paul și Leto Atreides. 

Două decenii după publicarea ultimei serii originale, folosind ca pretext schița amintită, fiul lui Herbert, Brian Herbert, l-a contactat pe Kevin J. Anderson împreună cu care a publicat două continuări – Hunters of Dune (2006) și Sandworms of Dune (2007). Aceste „continuări” și romane intercalate nu au fost traduse încă în limba română. Prima ecranizare a romanului Dune a fost realizată de David Lynch și lansată în 1984, la aproape 20 de ani de la publicarea cărții. Deși Herbert a spus că profunzimea și simbolismul sagăi par să-i fi intimidat pe mulți realizatori de filme, a fost mulțumit de aceasta, declarând: „Au prins esența. Începe la fel ca Dune și îmi aud dialogurile pe tot parcursul lui. Și-au luat unele libertăți de interpretare, dar vei ieși știind că ai văzut Dune”.

După 6 episoade…

…Foundation în viziunea regizorului David S. Goyer devine oarecum previzibilă, chiar plictisitoare. Singura sa inovație (față de trilogia lui Asimov), care-i trădează originea de scenarist – reprezentarea împăratului ca o triadă de clone – pare că și-a cam epuizat resursele. Și, din păcate, schimbă focus-ul de la ceea ce se întâmplă pe Terminus la intrigile de palat.

Or, chiar dacă un film în general – fie că e de lung-metraj, serial sau mini-serie (cum s-ar fi potrivit mai degrabă Fundației) – are nevoie de un antagonist puternic, aici treaba nu prea este în spiritul cărții după care s-a adaptat serialul. Personajele lui Asimov funcționau în raport cu marele plan al lui Seldon, iar conflictul se baza pe lupta între totalitarism ideologic și individualism.

Singurul motiv pentru care-l mai urmăresc e un soi de nostalgie, amestecată cu oareșce check-out de memorie (să văd în ce măsură seamănă cu ce-mi mai amintesc din cărți) și cam atât; așteptări vizavi de realizările artistice am spre zero. Toate schimbările astea de ritm, dinspre Trantor spre Palat (și civilizațiile spre care se plimbă ori cu care puterea este în conflict) nu fac decât să încerce o spoială de realitate, aparența mai multor vieți și voințe din Galaxie.

Prea puțin SF însă, prea multă propagandă și minime calități artistice pentru o producție nu lipsită de buget. Culmea că Robyn, fiica lui Asimov, se află printre producătorii executivi angajați de Apple TV după ce a achiziționat drepturile de ecranizare împreună cu casa de producție Skydance – așa că schingiuirea operei literare se întâmplă cu acceptul și implicarea familiei. Acum sunt curios doar ce se va întâmpla de la episodul 11 încolo, fiindcă am aflat că primele 10 episoade se vor concentra asupra trilogiei inițiale (citește = vor răstălmăci). Dar asta peste o lună jumate.