Arhive pe categorii: film european

Triunghiul tristeții (2022)

Acesta e filmul care a luat Palme d`Or la Cannes anul ăsta, în regia suedezului Ruben Östlund. Îi mai văzusem The Square și Force Majeure, ultimul nu cred c-am reușit să-l urmăresc până la capăt. Triangle of Sadness e cam lung, suedezul își permite să facă o introducere lentă a personajelor.

Citește în continuare Triunghiul tristeții (2022)

Kárhozat (1988)

Damnation este pentru regizorul Béla Tarr filmul care a marcat începerea, la mijlocul anilor 1980, colaborării sale cu scriitorul Laszlo Krasznahoraki, ale cărui lucrari vor sta și la baza următoarelor sale opere – Satan’s Tango (Satantango, 1994) si Werckmeister Harmonies (Werckmeister harmoniak, 2000).

d3„Damnare” marchează, de asemenea, definitivarea stilului vizual pentru care va fi cunoscut de aici înainte: o abordare fotografică specifică în alb / negru și secvențe lungi, în care obiectivul nu înaintează și nu se apropie de lumea și de ființele surprinse în cadru. Privind doar, nu putem aprofunda, ci – eventual – trece de la o scenă la alta, pare să susțină Tarr prin asta. Mișcarea predilectă a camerei de filmat dirijate de Gábor Medvigy este o glisare lentă de la stînga la dreapta și invers, completată eventual de bateri în retragere. Iar scopul său pare nu atât să vadă, cât să nu fie văzută – și, eventual, să nu disturbe personajele.

Locul de desfășurare al așa-zisei „acțiuni” este micul orășel maghiar, mai mult sat, cu personaje suspendate într-un mediu incert, între mic-burghez și proletar. Toți par să-și petreacă viața în baruri, când nu muncesc, pentru că altfel n-au altceva de făcut decât să privească (și să asculte) ploaia sau funicularul ducând cărbune. Livrarea vizuală a intrigii – sau a elementelor sale – pare mai importantă decât intriga în sine.

d0

Surpriza spectatorului este când protagoniștii încep să vorbească într-un mod poetic și abstract total improbabil, exprimând gânduri și sentimente pe care nu te-ai aștepta să le auzi în așa mediu social. Pe acest fundal incert și sordid, în care ai impresia că eroul îşi bea viaţa la biliard, se desfăşoară o imposibilă poveste de iubire – mai degrabă un triunghi (sau dreptunghi?) amoros pigmentat cu dialoguri scurte, dar pline de conţinut.

Cât despre final, homo homini lupus pare o vorbă frumoasă. De (re)văzut această dramă din anii `80, în așteptarea unui Palme d`Or de la Cannes despre care propriul regizor spunea, parafrazându-l pe Haneke, că atunci când vezi în ce hal a ajuns lumea asta, nu mai poți face dramă. Doar farsa o mai poate explica.

Cinci ani de filme care merită văzute

Acum 5 ani, în 2015, lansam pe platforma wordpress blogul CeFilmeVăd. Blogul debutează modest în primul an, inițiatorul său publicând câte o recenzie la 2-3 zile. Ia avânt abia în ianuarie 2016, prin atragerea mai multor colaboratori care împărtășeau pasiunea recenziilor de film: Cătălin Pavel care publica sub pseudonimul portasar, Ionuț Benea sub avatarul Piratul cinefil, Adriana-Ortansa Lazar care semnează cu LazOrtansa și Elena Raicu.

În februarie se alătură și Răzvan Nicoară, apoi Oanașimaicum și Laura Gamulea, iar recenziile sunt publicate în ritm de 1-2/zi. Blogul atrage în acel an 31.000 vizitatori unici și începe să fie indexat de motorul de căutare Google, care trimite peste 16.000 de vizitatori. În 2017 recenziile publicate scad de la 583 la 287 prin împrăștierea pe mai multe situri similare (CeFilmeVad.ro, CeFilmeVad.eu) dedicate filmului românesc sau european.

Vizitatorii însă rămân aceiași (chiar în ușoară creștere, la 33.000) în timp ce Google continuă indexarea articolelor, trimițând spre blog un număr aproape dublu de vizitatori, 29.000. Tot în 2017 ni se alătură Cristina Sichet, Simona Cosma şi Cosmin Matei, iar de pagina de facebook cu 2.000 de urmăritori se ocupă Olga Cimpeanu. Blogul este menționat de Observator cultural în lista blogurilor colective din România.

În 2018 numărul de recenzii publicate scade la 157, revenind la una la 2-3 zile, ca în perioada debutului. Publică sporadic şi AnaBarbu. Din 2019 rămân doar patru colaboratori, MariusOliviu, LazOrtansa, Cosmin, Piratul cinefil, iar numărul de recenzii scade la 140, ca şi indexarea lor în motorul de căutare Google, datorită achiziţiei şi apoi renunţării la extensia .blog. În 2020 indexarea îşi revine, ca şi (sperăm) numărul de articole.

În ce măsură se mai poate (auto)susţine un asemenea blog în 2020, în condiţiile în care nici nu-şi mai poate stimula colaboratorii cu bilete la premiere sau festivaluri de film, rămâne de văzut. Noi ne bucurăm că am ajuns până aici, şi că recenziile noastre vor fi ajutat la vizionarea câtorva filme care să fi chiar meritat timpul pierdut. Cât mai contează cultura cinefilă într-o lume în care filmele se văd on-line, pe platforme VOD, iar Netflix-ul atrage tot mai mulți consumatori, rămâne de văzut.

Regele belgienilor

Dacă ați ratat cumva deschiderea TIFF-ului din acest an, HBO vă oferă ocazia de a urmări spumoasa comedie a regizoarei britanice Jessica Woodworth, realizată împreună cu belgianul Peter Brosens. O coproducţie belgiano-olandeză & bulgară realizată în stil mockumentar.

Dincolo de asta, un road-movie care-l prezintă pe regele ficțional al belgienilor (înalt și slab ca fostul nostru rege Mihai) aflat într-o vizită oficială la Istanbul chiar în momentul când ţara sa intră în criză. Regele (interpretat de Peter Van den Begin) trebuie să se întoarcă să-şi salveze regatul, dar o furtună solară îi pune beţe în roate.

r1Gata cu avioanele și cu telefoanele, singurele sale speranțe vin din partea regizorului britanic însărcinat cu filmul de protocol (care făcea în secret un mockumentary) plus trupa de interpreţi bulgari de muzică populară.

Regele reuşeste să treacă graniţa turcă incognito alături de anturajul său, și aşa începe o odisee de-a lungul Balcanilor, în decursul căreia regele descoperă lumea mini-europeană pe care visa să o reprezinte. Şi în final, se descoperă și pe sine. Linkul filmului aici.

 

Pecore in erba, 2015

Pecore in erba („Dragoste arzătoare”) este  primul lung-metraj al cineastului italian  Alberto Caviglia (31 de ani), prezentat la Mostra din Veneția 2015. Acțiunea filmului se derulează la Roma în cartierul Trastevere. Locuitorii de aici tocmai au aflat cu stupoare că un oarecare Leonardo Zuliani a dispărut fără urmă. Dar cine a fost acest tip carismatic care a înnebunit mulțimile atât de derutate și derutante care-l deplâng din motive diverse, uneori antagonice?

Un geniu, un  creator de succes de benzi desenate, un designer vestimentar vizionar, autor al unui best-seller pentru copii, activist pentru drepturile omului? Cu ajutorul experților și celebrităților din toată lumea, filmul  urmărește viața  lui Leonardo ajutându-ne în căutarea și interpretarea noastră a unui diagnostic psiho-social?!

,,Pecore in erba” este un *mocumentar suprarealist care tratează de o manieră satirică problema antisemitismului: un experiment extrem despre prejudecăți datorate ipocriziei și despre manipulările  ieftine  făcute  de mass-media.  Regizorul a recurs la stilul documentar-ironic pentru a da o notă de veridicitate unor întâmplări absurde. Filmul este  o viziune distopică a prezentului.

* pseudo-documentar, parodie

Titlul, care în limba italiană înseamnă  „Oi în iarbă”  este tradus în limba română „Dragoste arzătoare”  de la numele unei truse prin care , în filmoamenii își puteau exhiba public uraTitlul în italiană este anagrama unei expresii  umilitoare și grotești folosite de fasciștii italieni „Ebreo trippone crepa” (evreule gras crapă ) .

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Personajul principal este Leonardo Zuliani (interpretat de: Davide Giordano) un personaj naiv,  inconștient de amploarea consecințelor actelor sale. Viața lui aruncă o lumină clară asupra unui  personaj cheie al timpurilor noastre: antisemitul  (contra evreilor și arabilor) ale cărui idei se radicalizează promovându-l în poziția unui guru carismatic și venerat.  Subiectul atât de delicat este tratat pe tonul unui  umor subversiv în scopul de a crea o viziune originală asupra problemelor fundamentale ale societății noastre.

Alberto Caviglia a reușit să facă  un casting insolit  aducând în film actori, jurnaliști și alte personalități publice cunoscute în Italia pentru a sprijini cumva realismul acestui mocumentar . Filmul are o viziune distopică asupra realității actuale, dar regizorul a afirmat că de fapt așa stau lucrurile și el nu a făcut decât să accentueze, să amplifice această stare dându-i o alură de neverosimilitate, de absurd comic.

Full movie in italiano