Arhive pe categorii: film european

Cinci ani de filme care merită văzute

Acum 5 ani, în 2015, lansam pe platforma wordpress blogul CeFilmeVăd. Blogul debutează modest în primul an, inițiatorul său publicând câte o recenzie la 2-3 zile. Ia avânt abia în ianuarie 2016, prin atragerea mai multor colaboratori care împărtășeau pasiunea recenziilor de film: Cătălin Pavel care publica sub pseudonimul portasar, Ionuț Benea sub avatarul Piratul cinefil, Adriana-Ortansa Lazar care semnează cu LazOrtansa și Elena Raicu.

În februarie se alătură și Răzvan Nicoară, apoi Oanașimaicum și Laura Gamulea, iar recenziile sunt publicate în ritm de 1-2/zi. Blogul atrage în acel an 31.000 vizitatori unici și începe să fie indexat de motorul de căutare Google, care trimite peste 16.000 de vizitatori. În 2017 recenziile publicate scad de la 583 la 287 prin împrăștierea pe mai multe situri similare (CeFilmeVad.ro, CeFilmeVad.eu) dedicate filmului românesc sau european.

Vizitatorii însă rămân aceiași (chiar în ușoară creștere, la 33.000) în timp ce Google continuă indexarea articolelor, trimițând spre blog un număr aproape dublu de vizitatori, 29.000. Tot în 2017 ni se alătură Cristina Sichet, Simona Cosma şi Cosmin Matei, iar de pagina de facebook cu 2.000 de urmăritori se ocupă Olga Cimpeanu. Blogul este menționat de Observator cultural în lista blogurilor colective din România.

În 2018 numărul de recenzii publicate scade la 157, revenind la una la 2-3 zile, ca în perioada debutului. Publică sporadic şi AnaBarbu. Din 2019 rămân doar patru colaboratori, MariusOliviu, LazOrtansa, Cosmin, Piratul cinefil, iar numărul de recenzii scade la 140, ca şi indexarea lor în motorul de căutare Google, datorită achiziţiei şi apoi renunţării la extensia .blog. În 2020 indexarea îşi revine, ca şi (sperăm) numărul de articole.

În ce măsură se mai poate (auto)susţine un asemenea blog în 2020, în condiţiile în care nici nu-şi mai poate stimula colaboratorii cu bilete la premiere sau festivaluri de film, rămâne de văzut. Noi ne bucurăm că am ajuns până aici, şi că recenziile noastre vor fi ajutat la vizionarea câtorva filme care să fi chiar meritat timpul pierdut. Cât mai contează cultura cinefilă într-o lume în care filmele se văd on-line, pe platforme VOD, iar Netflix-ul atrage tot mai mulți consumatori, rămâne de văzut.

Regele belgienilor

Dacă ați ratat cumva deschiderea TIFF-ului din acest an, HBO vă oferă ocazia de a urmări spumoasa comedie a regizoarei britanice Jessica Woodworth, realizată împreună cu belgianul Peter Brosens. O coproducţie belgiano-olandeză & bulgară realizată în stil mockumentar.

Dincolo de asta, un road-movie care-l prezintă pe regele ficțional al belgienilor (înalt și slab ca fostul nostru rege Mihai) aflat într-o vizită oficială la Istanbul chiar în momentul când ţara sa intră în criză. Regele (interpretat de Peter Van den Begin) trebuie să se întoarcă să-şi salveze regatul, dar o furtună solară îi pune beţe în roate.

r1Gata cu avioanele și cu telefoanele, singurele sale speranțe vin din partea regizorului britanic însărcinat cu filmul de protocol (care făcea în secret un mockumentary) plus trupa de interpreţi bulgari de muzică populară.

Regele reuşeste să treacă graniţa turcă incognito alături de anturajul său, și aşa începe o odisee de-a lungul Balcanilor, în decursul căreia regele descoperă lumea mini-europeană pe care visa să o reprezinte. Şi în final, se descoperă și pe sine. Linkul filmului aici.

 

Pecore in erba, 2015

Pecore in erba („Dragoste arzătoare”) este  primul lung-metraj al cineastului italian  Alberto Caviglia (31 de ani), prezentat la Mostra din Veneția 2015. Acțiunea filmului se derulează la Roma în cartierul Trastevere. Locuitorii de aici tocmai au aflat cu stupoare că un oarecare Leonardo Zuliani a dispărut fără urmă. Dar cine a fost acest tip carismatic care a înnebunit mulțimile atât de derutate și derutante care-l deplâng din motive diverse, uneori antagonice?

Un geniu, un  creator de succes de benzi desenate, un designer vestimentar vizionar, autor al unui best-seller pentru copii, activist pentru drepturile omului? Cu ajutorul experților și celebrităților din toată lumea, filmul  urmărește viața  lui Leonardo ajutându-ne în căutarea și interpretarea noastră a unui diagnostic psiho-social?!

,,Pecore in erba” este un *mocumentar suprarealist care tratează de o manieră satirică problema antisemitismului: un experiment extrem despre prejudecăți datorate ipocriziei și despre manipulările  ieftine  făcute  de mass-media.  Regizorul a recurs la stilul documentar-ironic pentru a da o notă de veridicitate unor întâmplări absurde. Filmul este  o viziune distopică a prezentului.

* pseudo-documentar, parodie

Titlul, care în limba italiană înseamnă  „Oi în iarbă”  este tradus în limba română „Dragoste arzătoare”  de la numele unei truse prin care , în filmoamenii își puteau exhiba public uraTitlul în italiană este anagrama unei expresii  umilitoare și grotești folosite de fasciștii italieni „Ebreo trippone crepa” (evreule gras crapă ) .

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Personajul principal este Leonardo Zuliani (interpretat de: Davide Giordano) un personaj naiv,  inconștient de amploarea consecințelor actelor sale. Viața lui aruncă o lumină clară asupra unui  personaj cheie al timpurilor noastre: antisemitul  (contra evreilor și arabilor) ale cărui idei se radicalizează promovându-l în poziția unui guru carismatic și venerat.  Subiectul atât de delicat este tratat pe tonul unui  umor subversiv în scopul de a crea o viziune originală asupra problemelor fundamentale ale societății noastre.

Alberto Caviglia a reușit să facă  un casting insolit  aducând în film actori, jurnaliști și alte personalități publice cunoscute în Italia pentru a sprijini cumva realismul acestui mocumentar . Filmul are o viziune distopică asupra realității actuale, dar regizorul a afirmat că de fapt așa stau lucrurile și el nu a făcut decât să accentueze, să amplifice această stare dându-i o alură de neverosimilitate, de absurd comic.

Full movie in italiano

L’ombre des femmes (2015)

L’ombre des femmes este un film în regia lui Philippe Garel (cunoscut pentru Les amants réguliers-2005, Le vent de la nuit-1999, Liberté, la nuit-1984) și care are în distribuție actori ca Stanislas Merhar (Pierre), Clotilde Coureau (Manon), Lena Paugam (Elisabeth). Filmul a fost prezentat în 2015 la Festivalul de la Cannes, în deschiderea Quinzaine des Réalisateurs.

Filmul înfățișează povestea lui Pierre, un realizator de filme documentare și Manon, soția sa care îl ajută să filmeze. Pierre o cunoaște pe Elisabeth, o stagiară care îi devine amantă în scurt timp după întâlnirea lor. Elisabeth descoperă că la rândul ei, Manon are un amant.

mv5bmjixoty4mdqzml5bml5banbnxkftztgwntiwmta2nte-_v1_sy1000_cr0014881000_al_

Este un subiect oarecum banal, însă este prezentat într-un mod poetic de către regizor. Pe parcursul filmului, este un narator care redă sentimentele personajelor, niște sentimente furtunoase atunci când vine vorba de trădări din partea celor două personaje.

mv5bmtgwmdc5mjyxm15bml5banbnxkftztgwodiwmta2nte-_v1_sy1000_cr0015021000_al_

Este o dramă care prezintă crizele unui cuplu și care arată până în ce punct se poate ajunge atunci când iubirea este înlocuită de nevoia de a fi alături de o altă persoană, atunci când egoismul și ipocrizia domină într-o relație. Care sunt motivele trădării în dragoste: o dorință trupească sau mai degrabă necesitatea de a fi observat, înțeles, apreciat de celălalt? Mai pot oamenii iubi la fel după o astfel de trădare? Cum este percepută femeia pe de o parte atunci când înșeală și cum este perceput bărbatul atunci când face acest lucru în societatea de astăzi?

Sunt câteva teme de reflecție pe care Garel le propune într-un film alb-negru, artistic, cu dialoguri naturale, cu o poveste ușor de urmărit și interesantă.

Sursă imagini: http://www.imdb.com/

Pierrot le Fou (1965)

Pierrot Nebunul pare a fi cel mai personal proiect al regizorului Jean-Luc Godard, un film realizat într-un moment de criză a relației sale cu muza și soția lui de atunci, Anna Karina.

Personajul central îl joacă de fapt pe Godard, rebelul permanent atât în viață cât și în artă, de unde tema esențială: evadarea dintr-o lume nebună, dominată de prostie, abrutizare, violență, oboseală. Ori, realitatea nu poate fi ignorată decât prin izolarea într-o lume proprie în care până la urmă funcționează aceleași pârghii – pentru că alienarea e în noi și putem schimba ceva doar mințindu-ne: lectura, arta, natura, iubirea devin monotone, nu sunt suficiente, inevitabil avem tangențe cu și ne lovim de ceilalți.

22507164785_b84447fac4_o.png
Ferdinand Griffon (poreclit de o fostă iubită Pierrot), căsătorit cu o femeie bogată și plictisit de mediul monden, găsește momentul să fugă cât mai departe pentru a trăi liber și a se ocupa doar de ce-i place: lectură, artă (reproduceri din albume).

Pe eterne teme iubire și moarte, Godard semnează un film excentric, colorat roșu/albastru, la propriu, și foarte poetic. Dialogurile devenite „cult”, șansonetele aparent improvizate, muzica pasională și tragică a lui Antoine Duhamel și imaginile puternice de la finalul filmului (care au azi o mai puternică rezonanță) duc în cele din urmă la tragedie.

Este unul din filmele lui Godard care oferă maximum de referințe la poezia modernă (multe citate din Rimbaud – „Un anotimp în infern”) și în același timp reflecții asupra picturii, de la Velasquez la Picasso. Unul dintre cele mai romantice filme din panoplia sa, combinat cu aventură, polițist, thriller, scene ludice, scene horror. Filmul este povestit în voice-off întrerupt mereu de dialogul celor doi eroi aflați undeva în alt spațiu/timp .

jean-luc_godard_anna_karina_belmondo_film_pierrot-le-fou-1965.jpg
Poate exista libertate în doi, poate dura iubirea în aceste condiții? Primul road-movie european în care urmărim ba ritmul frenetic al aventurilor, urmăririlor, ba comportamentul haotic al personajelor ,de-a lungul unui itinerariu bezmetic…

Godard folosește diferite tehnici de filmare: decupaje, montaje, telescopie, amestec de imagini-puburi, sloganuri publicitare – mult îndrăgite și regăsite mai târziu la Tarantino, schimbări de ritm; un film derutant, surprinzător, captivant, care nu te poate lăsa indiferent.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

La ieșirea sa în cinematografe, „Pierrot Nebunul” a fost interzis tinerilor sub 18 ani datorită „anarhismului intelectual și moral”.