Arhive pe etichete: istoric

Stremţ 89 – o revoluţie comică

„Unii fumau, alţii beau din damingene, alţii erau serioşi… Revelionu’ l-am făcut cu automatul sub biroul secretarului de partid şi încărcătoarele la cizmă!“

Vă anunţam într-un articol anterior că se apropie Festivalul Filmului de Piatră (25-28 august) din Piatra Neamț, astfel am început să vizionez o serie de producții câstigătoare din anii anteriori.

Pentru că mi-am îndreptat atenţia în ultima perioadă spre documentare, am recenzat Hoţul de biciclete în Bucuresti, câştigător al secţiunii documentar în cadrul Festivalului Filmului de Piatră, ediţia 2011. Astfel am trecut la ediţia următoare care a avut ca şi câştigător documentarul Stremţ 89.

Stremţ 89 este o abordare amuzantă a revoluţiei din 1989, a ieşit exact aşa cum sunt sătenii din localitatea Stremţ, judeţul Alba Iulia. Filmat în patru zile, cu buget zero, oamenii au fost generoşi cu detaliile amuzante despre revoluţia lor. Acestia povestesc cum aşteptau cu sufletul la gură tancuri, terorişti şi libertatea: „Punem mâna pe furci şi topoare şi plecăm la primărie!“

O scurtă fărămă din trecutul nostru, redată în stil specific transilvănean, un scurt-documentar binevenit în cadrul istoric al revoluţiei.

Vizionează scurt-metrajul Stremţ 89