Adevărul despre aventura lui Harry Quebert (2018) este o mini-serie americană de televiziune bazată pe romanul omonim din 2014 al lui Joël Dicker. Compusă din 10 episoade, regizate de Jean-Jacques Annaud, mini-seria a avut premiera pe canalul Epix în 2018.
Am dat peste acest titlu întâmplător, căutând să revăd ceva despre serialul canadian The Affair, și am ajuns la el prin coincidență de nume. Primul episod m-a prins, deși nu am gustat ceea ce părea, la început, o combinație între Twin Peaks și The Affair, ambele seriale fiind despre amoruri interzise și drame de familie din mici localități.
Nici romanul nu cred că mi-ar fi plăcut, ca tată de fete, Lolita nefiind tocmai printre lecturile mele preferate. Adică, oricât ar fi de buni autorul / scriitura, nu pot achiesa la așa ceva. Dincolo de tabu-urile mele, subiectul poate fi bun sau rău, în funcție de ceea ce caută cititorul în lectură. Un element care atrage atenția asupra poveștii (și care unora li se poate părea interesant, dar altora nu) este că înainte de fiecare episod, avem parte de câte o scenă în care Quebert îi dă mai tânărului Marcus sfaturi despre scris.
Faptul în sine nu este controversat, urmărind un mister care are ca protagoniști (cel puțin) doi scriitori, dar faptul că aceste sfaturi sunt omniprezente pare să invite la comparație cu desfășurarea reală a poveștii. Urmărim rezolvarea unei crime, sau este vorba mai mult de un exercițiu stilistic? Este scrisul un mod de viață, mai important decât viața autorului, sau decât viețile personajelor?
Sigur, spectatorul are de a face cu un meta-text și cu o meta-poveste, astfel că este nevoit să reflecteze asupra posibilității ca Dicker să fi dus o luptă similară apropo de faima literară, înainte de a publica Adevărul despre Afacerea Harry Quebert. Părțile despre scris ca meșteșug și ca vocație sunt de fapt destul de interesante, dar nu pentru un cinefil. Cât despre amorul interzis, de remarcat că povestea nu intră într-o zonă lascivă (sau, mă rog, în primele 5 episoade ale mini-seriei nu intră, chiar deloc), deși subiectul într-acolo părea să se îndrepte. Dar Dicker nu este Nabokov iar filmul (ca și romanul) rămâne unul polițist, în principal.
Filme care merită văzute 