Frații Luc și Jean-Pierre Dardenne ne pun cu această mostră de cinéma-vérité greu de încadrat în gen, între thriller social și luptă (reală) pentru supraviețuire (vezi, sic! Marțianul sau The Revenant) în fața unei probleme morale, ce avea să fie exploatată din altă perspectivă în 2015 de către Stéphane Brizé (și pentru care Vincent Lindon avea să ia premiul pentru cel mai bun actor). Meritul filmului belgian era că aducea în atenție o problemă acută, pe când al francezului avea să piardă în fața altei amenințări resimțită ca primordială, un an mai târziu – problema emigranților din Dheepan.
Așadar, prin ce diferă dilema lui Marillon Cotillard de cea a lui Vincent Lindon, ca să-i punem într-un dialog cinefil? Poate, prin perspectiva femeii / bărbatului vis-a-vis de problematica locului de muncă. Se știe că femeile sunt angajați mai fideli decât bărbații; firi pragmatice, se atașează totuși – paradoxal – de propriul loc de muncă, iar o eventuală concediere este o dramă personală. Bărbatul este dispus să lupte pentru locul său de muncă ori pentru o primă, apelând la rolul tradițional de susținător al familiei; în vreme ce pentru femeie nu contează atât jobul în sine (despre care are îndoieli că i-ar mai putea face față, ținând cont de problemele sale de sănătate) cât excluziunea socială pe care votul colegilor săi o aduce.
Problema mea vis-a-vis de acest film, ca și cinefil – you know, I’m not a (movie) critic, I blog a lot – este cum de aruncă CNC cu banii în pseudo-filme gen Aferim! sau De ce eu? Te pomenești că problema șomajului n-a ajuns încă la noi, sau cinematografia română așteaptă oportunitatea copy-paste-ului altui (nou) val?
Filme care merită văzute 