Arhive pe etichete: Zilele Filmului Românesc

The new Kid in Town – with Dogs

Ați ghicit, este regizorul singurului lungmetraj românesc din Competiția de la TIFF, Bogdan Mirică. Dacă acum cinci ani lua premiul Zilelor filmului românesc cu scurtmetrajul Bora Bora, azi vine de la Cannes direct în competiția principală, și are mari șanse s-o câștige.

Asta pentru că filmul său ne conduce cu mână foarte sigură într-un gen mai puțin explorat de Noul val al cinematografiei noastre – un val dezis, de fapt, de filmul de gen. Lui Bogdan Mirică îi plac animalele: după ce un corb (sau o cioară) provoca un mic dezastru în Bora Bora (dar numai la-nceput și la sfârșit), aici un câine latră tot filmul. M-am întrebat la finalul său de ce i-o fi zis Câini, la plural, dar mi-am amintit că-l cheamă Poliția. Pe câine – așa că se explică.

La fel ca și-n scurt-metrajul său de autor, și aici acțiunea se desfășoară tot la țară, de data asta fiind vorba de un sat din Dobrogea, la granița cu Ucraina. Polițiștii sunt și ei prezenți, oferind câteva scene antologice. Distribuția este de excepție, replicile vin calm (unul mocnit), sunetul are un rol important (ca și liniștea) iar povestea curge firesc: deși ai toate indiciile că se va termina prost, nu plictisește și te ține atent, ca apoi să te facă de-a dreptul curios.

Deși filmul este despre violență, dozajul acesteia este atent livrat: întâi o apariție și o dispariție, apoi o vânătoare, o luptă între băieți în timpul căreia apar amenințări voalate, pentru ca la final totul să răbufnească, făcându-te aproape să răsufli ușurat de așteptare. Un rezultat neașteptat pe care-l smulge de la public acest *thriller (anti-)polițist cu accente western!

*Dacă etichetam Un etaj mai jos drept film anti-polițist, după vizionarea Câinilor trebuie să-i retrag eticheta, redenumindu-l (anti-)thriller. Dogs e thriller-ul. Și nu știu care este mai anti-polițist!

A V-a ediție „10 pentru Film”

La TIFF 2016, programul 10 pentru FILM ajunge la de-a cincea ediție. Între 2 și 4 iunie, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri, premiere de film și dezbateri și vor fi introduși regizorilor, producătorilor români şi străini, directorilor de casting şi agenţilor. În cele patru ediții de până acum ale programului au fost promovați 40 de actori de diferite vârste, din toate colțurile țării, care s-au afirmat în teatru, dar nu au avut roluri majore pe marele ecran.

După fiecare ediție, actorii au fost remarcați de regizori și producători, iar unii au fost distribuiți în filme. Printre aceștia: Elena Popa, Maria Obretin, Fülöp Erzsébet, Elena Ivanca, Alina Ilea, Lucian Teodor Rus, Alex Ion. Ca în fiecare an, actorii beneficiază de broșuri dedicate, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist. Următorii zece actori, aleșii acestei ediții, sunt: zece

Alina Petrică (Godot Café-Teatru, În Culise,  Teatrelli – București), Andi Gherghe (Teatrul Ariel din Târgu Mureș), Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț), Cezar Grumăzescu (Teatrul Excelsior București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie), Ciprian Scurtea (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), Cristian Rigman (Teatrul Național din Cluj Napoca), Ioana Florentina Manciu (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova), Nicholas Cațianis (Teatrul Excelsior din București, Teatrul Național I. L. Caragiale), Richard Balint (Teatrul de Stat Oradea), Sânziana Tarța (Teatrul Național din Cluj-Napoca) – felicitări! Mai multe detalii aici.