Arhive pe etichete: Westworld – Sezonul III

Westworld – cum e seria a III-a?

Semnalam luna trecută apariţia pe HBO a noului sezon (sub-intitulat The New World) din serialul-dramă creat de Jonathan Nolan și Lisa Joy, „Westworld” – nominalizat la Emmy®. N-am apucat să comentez mare lucru după primul episod dar, după primele trei, pot să spun că mi-am făcut o idee. Acțiunea curge după masacrul din Westworld, finalizat odată cu sezonul II, si se mută în Warworld.

HBO a reuşit să scoată câte un sezon al acest fascinante producţii la fiecare 2 ani, iar faptul că nu s-a grăbit ca şi cu Urzeala tronurilor a permis menținerea ștachetei la un nivel înalt. Dacă în sezonul II androizii evadați din Westworld își continuă lupta cu creatorii lor, respectiv angajații Delos, în Samuraiworld (sau Shogunworld), aflăm că acestea sunt doar două din cele 6 lumi (parcuri de distracții) controlate de compania Delos.

După primul masacru, aceștia erau interesați doar de recuperarea proprietății lor intelectuale. Acum DoloresBernard și o gazdă necunoscută, ce primește sarcina să joace rolul lui Charlotte Hale, încep un nou capitol, explorând „lumea reală” dinafara parcului originar. În lumile în care au evadat, ei descoperă foști angajați ai parcului de distracții şi-i fac pe aceştia să se întrebe despre natura propriei realităţi.

Maeve se întâlnește cu diverși cunoscuți pe un nou tărâm, apropiindu-se de Forjă. Pe parcursul a opt episoade a câte o oră, sezonul 3 o găsește pe Dolores pregătită să poarte un război de una singura contra umanității, în timp ce Bernard încearcă cu disperare să o oprească. dar toți descoperă că și lumea reală este la fel de plină de înșelăciune și predeterminare asemeni celei construite în „Westworld”.

Alături de Evan Rachel Wood, Thandie Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright și Tessa Thompson, în noul sezon apare și Vincent Cassel în rolul antagonistului – preluat de la Gustaf Skarsgård) cel care-l interpreta în sezonul II pe Karl Strand și pe Floki în „Vikings”. Și, culmea, pare s-o facă mai bine. Încă nimic despre Roman World şi Medieval World, despre care creatorii serialului lăsaseră câteva indicii în seriile anterioare.

Acestea erau incluse şi în filmul Westworld din 1973, scris şi regizat de romancierul Michael Crichton. Nu avem nici cea mai mică idee dacă vom afla mai multe despre aceste două parcuri sau despre ultimele două locaţii. Comentatorii online încă mai speră că Futureworld, prezentă în sequelul filmului „Westworld”, ar putea fi una dintre ele. Dacă prima serie a fost una fascinantă, misterioasă, cea de-a doua a reușit să clarifice câte ceva despre viitorul roboților.

Seria a III-a promite să fie mai mult decât o continuare, deschizând câteva piste noi. Androizii reușesc să iasă din lumile ficționale, asemeni eroilor din Matrix, descoperind că programatorii umani se auto-plagiază, vezi ieşirile lui Meave din „Warworld” şi apoi din Forjă. Noul sezon mai vine cu o abordare directă a poveştii, chiar dacă nu dispar complet artificiile temporale şi comentariile filozofice cu privire la natura umană / conştiinţă.

În plus, episodul al 3-lea aduce în atenția spectatorului o nouă perspectivă a conflictului dintre lumi: cea socială. Nu doar androizii sunt victime ale sistemului, ci şi personajele din clasele inferioare care, descoperindu-și poziția grație androizilor, se aliază cu ei. Oameni ai muncii din toate țările / lumile reale și ficționale, uniți-vă cu androizii, cum ar veni 🙂

Westworld – Sezonul III

Tocmai am urmărit, în plină infodemie (de la termenul englezesc „infodemic” = o abundență de știri mai mult sau mai puțin exacte, complete, sau cu adevărat de ajutor pentru oameni) primul episod al noului sezon din serialul dramă HBO creat de Jonathan Nolan și Lisa Joy, „Westworld” – nominalizat la Emmy®.

După cum mai mult ca sigur cititorii și urmăritorii blogului colectiv au remarcat, în ultima perioadă recenziile ni s-au redus, din diverse motive cauzate de lipsa de timp. Acum, dacă lumea reală se va opri în loc vreo două luni, vom reveni și noi, treptat, online. Contextul, recunoaștem, este unul bizar, creat de dezvoltarea rețelelor sociale: circulația informației concurează azi circulația reală a virusului SARS-CoV-2.

Poate că filmele ar putea contribui la detensionarea situației sau la ridicarea moralului. Pentru că orașele noastre începe să arate, încet-încet, ca în distopii – ca să nu vorbim de filmele apocaliptice. Ce m-a frapat dintotdeauna la filmele astea, era că viaţa mergea înainte, fără vreun regret pentru lumea dispărută. Protagoniştii, câţi mai supraviețuiesc, nu tânjesc după lumea noastră ca după un Paradisul pierdut. Ba, mai mult, nici nu par să și-o mai amintească.

Lumea așa cum o știm noi nu e pentru ei nici măcar un fel de film istoric ci, dimpotrivă, pare o eroare a creației, o lume paralelă în care poate că pășisem noi sau altcineva, dar nu ei; nu supraviețuitorii. Se pare că noile lumi nu suferă contemplarea, nici contemplativii predispuși să-și piardă vremea cu așa ceva. Revenind la serialul „Westworld”, HBO revine cu un nou sezon mai ambițios, mai entuziast și mai oportun ca oricând.

În urma masacrului din parcul de distracții Westworld, Dolores, Bernard și o gazdă necunoscută, ce ocupă trupul lui Charlotte Hale, încep un nou capitol – în afara parcului – explorând „lumea reală” și propriile destine. Pe parcursul a opt episoade a câte o oră, sezonul 3 o găsește pe Dolores pregătită să poarte un război de una singura contra umanității, în timp ce Bernard încearcă cu disperare să o oprească. Maeve se întâlnește cu diverși cunoscuți pe un nou tărâm, dar toți descoperă că și lumea reală este la fel de plină de înșelăciune și predeterminare asemeni celei construite în Westworld.

Alături de Evan Rachel Wood, Thandie Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright și Tessa Thompson, în noul sezon vor mai apărea Aaron Paul și Vincent Cassel. „Westworld” continuă să ofere palpitante răsturnări de situație, în timp ce ne provoacă să punem întrebări despre natura realității noastre, voința proprie și, mai ales, ce ne anume ne face să fim umani? Întrebări oportune în contextul actual.