Arhive pe etichete: Vincent Perez

The Price of Desire (2015): a shell that no longer protects anything

The advantage of film festivals is that they bring movies unseen before. This year, the European Film Festival began in Bucharest with both „classics” (The Hunt of Thomas Vinterberg) and brand new movies for our screen, such as The Price of Desire. This turned into a good opportunity for me to install in one of the red armchairs in „Elvira Popescu” cinema and watch The Price of Desire leisurely.

The entire movie is actually about a house, one of the first modernist villas made after the plans of designer Eileen Gray, house called E1027 (I will let you see the movie to discover why it’s called that way; I assure you the name of this house is not the number on its address, but a blend of people, egos, love and imagination, all combined in a very simple code). It’s about a house that influences the people’s destinies and not the other way around.

You will instantly like the image (Stefan von Bjorn) and the music. They are so good that you often feel tempted to stop reading the lines on the screen. And that would be a useful exercise as unfortunately the script represents the weak point of this film. It’s unrealistic, artificial and slow. Even when the characters are fighting, they talk like in the architecture manuals…

So, if you can, try to ignore the lines. Just like few spectators were commenting outside the cinema: „very well made, but I couldn’t understand anything from what they were saying… So I stopped reading and just watched the images. And the house really seemed ugly, what do you think?” It looks like the audience always knows best! This is the main strength of the film: it puts you, as a spectator, in the perspective of the people which at the beginning of the century were reinventing  the idea of house.

Is the house  a car that man uses? Is it a shelter and a refuge? The house must fit the environment that it’s in or, on the contrary, should the house dominate and defy it? Is the house a shell, an extension of man and, at the same time, the way a man takes cover in a shelter? The house also reveals these characters, well-known figures of their time in design and architecture as being incapable to enjoy the result of their creation. They appear vulnerable without shells, exposed, empty. „The Price of Desire” is an uneven movie and often inconsistent, with a director, Mary McGuckian, which has the weakest script writer in Mary McGuckian, but with a profound story and an image sometimes brilliant.

Le Corbusier is a well performed character, but only due to the effort of Vincent Perez, who is visibly one class above the rest of the cast. If you succeed to ignore the uneven and uninspired script, you will discover a beautiful movie with an extraordinary idea (shell house invented by the most vulnerable people), an idea which unfortunately has not been properly exploited.

The Price of Desire (2015): Festivalul Filmului European

Avantajul festivalurilor de film este că aduc nemaivăzute. Festivalul Filmului European din acest an a început la București, în egală măsură cu ”clasice” (The Hunt al lui  Thomas Vinterberg) dar și cu nemaivăzute la noi precum The Price of Desire. Bună ocazie pentru mine să mă instalez vineri într-unul din fotoliile roșii de la Elivira Popescu ca să îl văd pe îndelete.

Întregul film este, de fapt, despre o casă, una dinte primele vile moderniste realizate după planurile designer-ei Eileen Grey, denumită E1027 (vă las să urmăriți filmul pentru a descoperi de ce a fost denumită astfel; vă asigur că numele acestei case nu este numărul din adresă ci reprezintă un amalgam de oameni, orgolii, dragoste și imaginație combinate într-un cod foarte simplu). E vorba despre o casă care influențează destinele oamenilor și nu invers.

O să vă placă imediat imaginea (Stefan von Bjorn) și muzica. Sunt atât de bine făcute încât adesea ai tendința de a înceta să urmărești replicile de pe ecran. Oricum, ar fi un exercițiu bun deoarece, din păcate, la scenariu filmul chiar suferă. Este nerealist, artificial și greoi. Până și atunci când se ceartă personajele vorbesc ca din manualele de arhitectură…

Așadar, dacă reușiți,  încercați să faceți abstracție de replici. Așa cum, la ieșirea de la film, câțiva spectatori comentau: ”foarte frumos făcut dar nu am înțeles nimic din ce spuneau. Așa că am renunțat să mă mai chinui și m-am uitat pur și simplu la imagini. Și casa mi s-a părut chiar urâtă, ție?” Se pare că spectatorii știu mai bine întotdeauna 🙂

Acesta este principalul atu al filmului: că te pune ca spectator în perspectiva unor oameni care, la începutul secolului, regândeau ideea de casă. Este casa o mașină de care omul se folosește? Este un adăpost sau un refugiu? Trebuie ea să se integreze în cadrul în care se află sau, dimpotrivă, să îl domine și să îl sfideze? Este casa o cochilie, o prelungire a omului și, în același timp, un mod al său de a se pune la adăpost? Și în același timp, îi arată pe acești oameni – celebrități ale vremii în design și arhitectură – ei înșiși incapabili de a se bucura de ceea ce creează. Ei înșiși oameni fără cochilii, vulnerabili, expuși, goi.

Un film inegal și, adesea, inconsecvent, cu un regizor, Mary McGuckian (care are cel mai slab scenarist tot în Mary McGuckian), dar cu o poveste profundă și cu o imagine pe alocuri sclipitoare. Le Corbusier este un personaj foarte bine făcut însă doar prin efortul lui Vincent Perez care se vede că este cu o clasă peste tot restul distribuției. Dacă reușiți să faceți abstracție de scenariul inegal și neinspirat, o să descoperiți un film frumos, făcut cu o idee extraordinară (casa cochilie inventată de cei mai vulnerabili oameni) din păcate, nu foarte bine exploatată.