Arhive pe etichete: Urzeala tronurilor

Isteria GoT la jumătatea ultimului sezon

Cinefilul român a dezvoltat vizavi de acest serial cele mai diverse reacții și variante de fanatism: admirativ, anticipativ și spoilăristic – inclusiv trezirea la ora 4 a.m. pentru a vedea episoadele în momentul difuzării lor în SUA! S-a ajuns în extremis chiar la sinceritatea, disprețul sau snobismul unora care spun că ei nu se uită la televizor în general… și că în special față la aiureala asta de serial cu dragoni, femei frumoase și multe crime n-au chiar nicio curiozitate.

Dar până și cei care spun că nu se uită la serial o vor face mai devreme sau mai târziu, pentru că, asemenea cărții lui George R.R. Martin – pe care, câtă vreme exista element de comparație, a dovedit că o și întrece – este genul de producție care încalcă toate canoanele genului epic, cu personaje care dispar exact atunci când te aștepți mai puțin și situații neobișnuite.

Fantezia „Urzeala tronurilor” își trage seva din adevărul vieții (inclusiv din lupta pentru putere), iar puterea sa nu stă atât în reușitele sau eșecurile personajelor cât a înțelesurilor ce reies de aici. Nu întâmplător cel mai popular personaj este un pitic isteț și dacă privim cu atenție, observăm că niciun personaj nu e cu totul alb sau negru, sută la sută pozitiv sau negativ.

Singura idee clară e că nimeni nu e cu totul în siguranță. Prin asta reflectă, într-un fel, serialul viața reală. Ești viu până când mori – nu anticipezi moartea în viața reală, după cum nu o anticipezi nici în serial. Cât despre cel de-al patrulea episod din sezonul 8 al Urzelii Tronurilor, acesta își propune să rezolve probleme politice din cele șapte regate printr-un ultim război.

Daenerys pe tronul din Dragonstone

Odată cu apariţia unui nou teaser trailer la sezonul 7 din Game of Thrones am aflat detalii pe care alţii le stiau de mult timp. Avem în prim plan 3 conducători ce se vor înfrunta: Jon Snow în Nord, Cersey în Sud şi în mod surprinzător o găsim pe Daenerys pe tronul din Dragonstone.

Această veste este una care merge departe în trecut: Dragonstone este locul unde la un moment dat  s-a refugiat membrii casei Targaryen, mai mult de atât aici s-a născut Daenerys. Strategic vorbind este un loc foarte bun de unde să pornesti ofensiva pentru cucerirea întregului ţinut Westeros.

Dragonstone fiind o fortăreaţă mică pe un vulcan este un loc propice pentru a-şi antrena cei 3 dragoni, cum au făcut în trecut şi familia sa. Stim bine că iarna este în toi iar războiul cel mare suflă în ceafa celor 3 conducători; ce loc mai bun de adăpostit decât un vulcan activ?

Ultimele noutăți Game of Thrones

Pentru că am supărat câțiva fani ai fantasy-seriei imaginate de Geroge R.R.Martin și create de David Benioff și Dan Weiss, Urzeala tronurilor, vin cu  ultimele știri de la HBO:

Oficialul Michael Lombardo a anunțat că serialul vedetă al postului – „Game of Thrones” – va depăși cartea și ca număr de sezoane. Dacă saga lui Geroge R.R.Martin Cântec de gheață și foc, planificată inițial ca trilogie (la fel ca Stăpânul inelelor –autorul recunoscând influența operelor lui J.R.R. Tolkien) a fost extinsă la 4, 6, iar în final la 7 volume, din care cinci publicate, iar două (The Winds of Winter și A Dream of Spring) în fază de proiect – seria HBO va avea „cel puțin” 8 sezoane.

Exceptând primele trei volume din saga, apărute la doi ani distanță între ele, la următoarele 4 distanța a crescut la 5 ani, cu toate eforturile autorului: ”there’s a lot written, hundreds of pages, dozens of chapters”, adăugând (în ianuarie) că mai sunt “months away” până la final, “and that’s if the writing goes well.” Și continua, în postarea de pe blog: “Believe me, it gave me no pleasure to type those words. You’re disappointed, and you’re not alone.

My editors and publishers are disappointed, HBO is disappointed, my agents and foreign publishers and translators are disappointed…  no one could be more disappointed than me. But the book’s not done. Nor is it likely to be finished tomorrow, or next week. If truth be told, sometimes the writing goes well and sometimes it doesn’t, and that was true for me even when I was in my 20s.

Cam așa stă treaba cu scrisul peste tot: uneori merge, alteori nu, iar  scriitorul de factură clasică mai și trăiește, doarme, se plimbă prin parc, își plătește facturile și merge la întâlniri cu cititorii… va fi interesant de urmărit pe ce drum va merge el, unul care va detalia acțiunile serialului sau altul, diferit de acesta. La debutul colaborării cu HBO, George R. R. Martin declara că se gândește și la o adaptare cinematografică a seriei Cântec de gheață și foc sau/și a seriei de romane „Tales of Dunk and Egg”.

Producătorii serialului HBO, care hotărâseră inițial să filmeze doar șapte sezoane (egale ca număr cu volumele din saga) vorbesc acum de cel puțin opt, și anunță că ultimul episod al seriei VI (care va fi difuzat pe data de 26 iunie) va fi unul supradimensionat, cu o durată de 69 de minute (cât un film de lung-metraj de odinioară). Așa că în perioada optimilor de finală ale CE de fotbal, dacă n-o să avem emoții, știm la ce ne uităm 🙂 Până atunci, Doamne-ajută-I lui nea Imi să găsească formula pe ultima sută de metri!

Urzeala tronurilor, (ante-pen)ultima serie

Game of Thrones nu este primul serial moșit pentru ecranul TV. Ce-l deosebește însă de precedentele drama-series sunt beneficiarul (este cel mai mare succes al rețelei pay-TV HBO) și castingul neobișnuit pentru acest gen: cea de-a III-a serie ajungea deja la peste 250 de actori.

Odată cu a VI-a și (pen)ultima serie, Urzeala a surprins și prin viteza cu care a luat-o înaintea autorului. Dacă primele două (lansate în 2010 și 2011) respectau fidel ordinea volumelor din saga lui George R.R.Martin, Cântec de gheață și foc (A Game of Thrones, respectiv Încleștarea regilor), începând cu seria a III-a David Benioff, cel numit creatorul serialului (alături de D.B.Weiss) decidea să nu mai urmeze cu precizie seria și volumul. Anticipa deja această mișcare (încă de acum 5 ani) rezultatul din 2016, și faptul că mijloacele tehnice ale studiourilor vor depăși (sau depășiseră deja de atunci) posibilitățile literaturii? Teoretic, o carte pare mai ușor de „produs”, scrierea sa neimplicând mijloacele materiale și eforturile umane pe care le necesită un film.

Însă o (mare) calitate a cinematografiei este munca în echipă. Iar dacă filmele lansate direct pe TV grăbesc dispariția cinematografelor, scenariștii lor amenință să facă din scriitorul de factură clasică o specie pe cale de dispariție. Odată personajele livrate scenariștilor, acest corpus de scriere colectivă este capabil să dezvolte acțiunea chiar în lipsa celui care le-a dat viață, cu riscul de a crea golemi = personaje moarte, care se mișcă, dar nu au suflet.

game-of-thrones-season-6

David Benioff și D.B.Weiss par a ști ce fac, ori cel puțin se desfășoară fără s-arate că se tem de acest risc. Ei și-au asumat scrierea primelor și ultimelor episoade din serie, doar la episodul 2.Home, comentat de Piratul cinefil și la ultimele apărute până acum (6.Blood of My Blood și 7.The Broken Man), lăsându-i pe Dave Hill și respectiv, pe Bryan Cogman, să dezvolte liniile secundare ale narațiunii. Pe ultimele le-am urmărit în timp ce scriam rapoarte de activitate. Și senzația a fost că acest gen de film (și stil narativ) e destinat anume persoanelor cu ADHD, care nu se pot concentra mai mult de 5-10 minute pe un subiect.

 

Game of Thrones – un joc al minții?

Revenim asupra serialului Game of Thrones a cărui concept medievalo-fantasy ne prinde tot mai mult în mrejele sale. Cred că e important de subliniat că atracția asupra acestui univers se datorează în mare parte maestrului George R.R. Martin, iar cei de la HBO (în special adaptarea scenariștilor David Benioff și D.B.Weiss) au transpus operele acestuia la modul ideal.

Un duo scriitoricesc ce aprinde imaginația cinefililor care urmăresc acest serial, fiind prinși într-un joc al minții, prin dinamica pe care am observat-o de-a lungul celor 5 sezoane. Acest joc al minții este transpus prin alternarea dualității anumitor personaje: de la imaginea diabolică (care te face să urăști respectivul personaj) la o imagine atenuată înspre bine (ce-ți provoacă empatie față de el). Desigur, acest joc merge și înspre extreme: un personaj anume devine maleficul absolut (blamat de toată lumea) iar un altul devine eroul.

game-thrones-season-6

Când se face abuz față de acest gen de manipulare, după cum a văzut în startul sezonului 6, e cu greu să nu observi acest întreg proces, care întotdeauna atrage atenția. Observăm că în primele două episoade aproape toate familiile își reglează conturile în stil medievalo mafioso, mai mult de atât simțim că este un fel de restart pentru viitoare confruntări și mai sângeroase.

Din tot ce am învățat, faptele odioase sunt răsplătite cu aceeași monedă, un ultim exemplu fiind Bolton care și-a primit datoria de la Nunta cea Roșie, deci ne așteptăm la un sezon sângeros, precum deschiderea siciliană varianta Tarantino (pardon, Taimanov). Piesele de șah sunt așezate în poziție de luptă, iar o parte a pionilor au fost sacrificați deja fără milă, așa că așteptăm cu nerăbdare să fim surprinși de viitoarele combinații puse în joc.