Arhive pe etichete: Tom Hanks

,,The Circle” (,,Cercul ” sau ,,Puterea de a schimba totul”) 2017

,,The Circle” (,,Cercul ” sau  ,,Puterea de a schimba totul”) este un film S.F. americano –emirate arabe făcut în 2017, cu scenariul si regia lui  James Ponsoldt . Filmul este o adaptare a romanului distopic ,,The Circle” a lui Dave Eggers.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mae Holland (Emma Watson) este o tânără care are o existența destul de ternă lângă părinții ei care se descurcă greu (tatăl are scleroză în plăci), un prieten și iubit  fără ambiții prea mari, un job fără viitor. La recomandarea Annei  (Karen Gillan ),o prietenă bună , Mae are norocul de a primi un post în  Silicon Valley, la mega-compania de tehnologie și media socială, cea mai mare și mai puternică din lume, (deținătoarea  tuturor datelor personale ale cetățenilor : nr.de asigurare, analize medicale, conturi, adrese e-mail, tranzacții ) cu condiții de muncă a priori ideale, cu multiple activități de destindere în campus, un parc circular, piscine, săli de concerte, muzee și bineînțeles edificiile lucrative, cu angajați surâzători și bine plătiți. Deși e aici doar un ,,guppy” (peștișor), o novice, șefii descoperă că are mult potențial, fiind muncitoare, ambițioasă, determinată , inteligentă și încă destul de naivă.  Cofondatorul companiei Eamon Bailey (Tom Hanks) chiar  se sfătuiește cu ea și îi cere să participe  la o experiență revoluționară sub deviza ,, Democrație mondială transparentă  ” montându-și o cameră de filmat miniaturală  Seechange-care să transmită în direct ce face ea și familia ei tot timpul . Curând milioane de internauți  vor urmări faptele și gesturile ei în direct. Acest experiment va afecta limitele vieții intime, ale eticii și ale libertății individuale.  Iată și o propunere venind de la Mae, în momentul ei glorios : Înregistrarea tuturor cetățenilor cu drept de vot, ar fi o altă oportunitate pentru ei , la aplicația Circleaccount , pentru că ,,Sharing is caring”(să împărtășești =să iubești ! ). Când Mae devine purtătorul de cuvânt ale unei noi aplicații  SoulSearche prin care poate fi prins în cel mai scurt timp oricine s-ar ascunde (no, sunt vizați răufăcătorii care vor fi vânați și prinși în direct ) evenimentele scapă de sub control și tânăra se vede obligată să-și reconsidere poziția față de politica firmei. Nu prea cred că poate înfrunta  pe un guru versat și imperiul său, mai ales că în final i se propune să fie ,,avansată” în…anonimat, la fel cum se procedase cu al treilea fondator al  firmei,  Ty Lafayette, (John Boyega  ),  în prezent cam neluat în seamă .

The Circle, are arborat cu mândrie  logo-ul un  « C » roșu în formă de* Pac-Man .
* Pac-Man –În jocul video, jucătorul trebuie să-l facă  Pac-Man, un disc galben, să se miște de-a lungul unui labirint. Scopul este să mănnce toate biluțele încercând în același timp să nu fie prins de fantome/monștri.

Fără a fi un film foarte slab, este , după mine, prea tendențios , prea tezist : de la început este  evident că toate scenele de vis din campus sunt o poleială ordinară  în care să se scufunde fraierii și să se ridice cei care nu au scrupule. O viziune anticompanii foarte de stânga (în dreptul) , mai ceva ca  a a tov .Tăriceanu.  Pericolele transparenței privind viața privată  sunt tratate în bla,bla-uri plictisitoare,o teamă de tăcere ,,Secretele sunt minciuni !” se scandează cor (după modelul sectelor ). Filmul suferă de scene cu caracter repetitiv și de la o idee profundă se îneacă în învățătura până la genunchiul broaștei, prin lipsă de originalitate :de o parte facem  deja parte din societatea orwelliană a supravegherii, din acest viitor al eminențelor cenușii abstracte care îi domină pe toți ceilalți, de altă parte este la ordinea zilei manipularea gustului public pentru poveștile de viață ale altora, oricât de neînsemnate dacă știi să condimentezi cu suspans, atingerea oricărui scop, oricât de minor și exploatarea spiritului de turmă.

Filmul ne cam lasă pe noi să ne întrebăm despre pericolele hipersocializării, dreptul la viață privată sau ce inseamnă încrederea în zilele noastre, cum te comporți când nu știi că ești observat și cum te comporți atunci când conștientizezi că ești filmat, ce ar însemna să ne erijăm în justițiari, să ne vânăm, să ne facem singuri dreptate?

In memoriam

Actorii  Bill Paxton (Vinnie Holland) și Glenne Headly (Bonnie Holland) în rolurile părinților lui Mae, au decedat în anul  2017,  la 61 și respectiv 62 de ani.

BIL

G

R.I.P.!

Chuck Norris versus Comunism

Dacă nu stiaţi, HBO continuă șirul documentarelor care pot fi vizionate fără abonament cu producția Chuck Norris versus comunism, aceasta fiind disponibilă la liber pe HBO GO, timp de o lună. La prima vedere titlul îţi atrage atenţia şi aproape inevitabil a stârnit curiozitate dincolo de ocean. Chiar dacă Chuck Norris n-a răspuns „chemării”, actorul Tom Hanks a picat în plasa titlului și recomandă vizionarea acestui film, scriind pe pagina sa de facebook: Trebuie să vedeţi acest film. Ilustrează perfect puterea pe care o are cinema-ul de a schimba lumea – arătând cât i-a plăcut ideea documentarului. 

Photography by Kev Williams

Filmul spune povestea Irinei Margareta Nistor, traducătoare a pieței negre a casetelor video, cu impact în viaţa românilor. În România anilor ‘80, mii de filme din afara graniţelor au trecut de Cortina Roșie, cinematografia devenind un mediu de refugiu şi libertate pentru oameni. Documentarul Chuck Norris versus Comunism este regizat de Ilinca Călugăreanu și co-produs de HBO Europe. O altă opinie despre documentar găsiți aici.

Gala Globurilor, în reluare

Am visat spre dimineață un coșmar: mă uitam în reluare la Gala Globurilor de Aur și nu auzisem de nici un film, nu recunoșteam nici un actor. Am revăzut momentul de-nceput și m-am liniștit: gala prezentată de Ricky Gervais, deși plină de sketchuri, mi-a confirmat că Asociația presei străine la Hollywood și-a luat rolul în serios.

– Dacă veți câștiga în seara asta, amintiți-vă că nimănui nu-i pasă de premiul ăla cât vă pasă vouă. Să nu fiți lacrimogeni, își continua Gervais monologul.

Dar actrițele (și actorii), începând cu Kate Winslet (care a jucat excelent surprinderea), n-au ținut cont de el și și-au făcut numerele parodiindu-se sau autoitonizându-se. Exceptând derapajul cu Marțianul / film de comedie, care a avut o explicație = Ridley Scott, premiile au fost mai relaxate, având și rolul de a (re)compensa oameni care nu le-au primit (sau le-au primit cu multă vreme în urmă) de-a lungul unei cariere reușite, deși le meritau.

Mă refer la Ennio Morricone, Oscar Isaac, Christian Slater, Jon Hamm și Sylvester Stallone (ambii la al doilea premiu, acesta însă la sfârșitul unei serii/etape). Pentru că au fost cu toții de acord că Globurile reprezintă mai mult decât premii, semnale aruncate peste timp.

Fiecare generație de cinefili, spunea Tom Hanks, imitând / onorând poza lui Denzel, găsește artistul care definește epoca în care trăiesc. Odată cu recunoașterea numelui, e recunoscut și omul cu talentul și capacitatea nu doar de a ne capta atenția, ci și de a o revendica.

Bridge of Spies (2015)

Podul spionilor face parte din lunga listă de filme recente având ca protagoniști spionii cu misiunile lor, serioase sau comice: Spectre, Spy si The Man from U.N.C.L.E. cu abordări regizorale interesante. Tom Hanks se face remarcat printr-o misiune grea dar pe măsura lui, chiar îs curios dacă ochește pentru o nominalizare la Oscar, chiar dacă știm deja că a fost ocolit de Globuri, unde a fost nominalizat pentru rol secundar Mark Rylance.

Atmosfera Războiului Rece luata într-o maniera serioasă parcă nu s-a mai ivit pe marele ecran de ceva vreme și cu siguranță merita o vizita la cinematograf. Expunerea nu este una grandioasa ci mai degrabă o imagine ce aduce trecutul în prezent, asa cum a facut Spielberg și în ultimele sale filme istorice: Lincoln (2012) și ă. Vedem o preocupare față de istoria poporului american ceea ce îl face interesat de o reconstituire istorica cât mai apropiată de perioadele de timp pe care le explorează.

Acest film se bazează în mare parte pe o poveste reală desprinsa din istoria celebrului Razboi Rece și chiar este vorba de o anume „încalzire” a relatiilor diplomatice, prin diferite schimburi secrete între cele doua super-puteri: U.R.S.S. si SUA. Tratează un subiect sensibil politic – spionii descoperiți pe teritoriul american, respectiv sovietic – și efectele lui asupra societății, angrenate fără voia ei în aceasta luptă ideologică.

Intreaga recenzie o gasiti aici.

Saving Mr. Banks

Spre deosebire de acest an, nominalizările la Oscar n-au fost întotdeauna cele mai potrivite. În 2014, Meryl Streep recunoștea într-un interviu:

Greu de vorbi despre el fără a face câteva spoilere. Dar filmul este atât de puternic încât le suportă; totul începe de la o promisiune a lui Walt Disney (interpretat de Tom Hanks) făcută fiicelor sale:

– Când Diane avea vreo 7 ani, treceam pe lângă camera ei; îi citea lui Sharon și amândouă se stricau de râs!

Le-am întrebat:

– Ce-i așa de amuzant?

– Tatiiii, Mary Poppins!

La 20 de ani de la promisiunea făcută Dianei, Walt Disney încă nu reușește s-o înduplece pe autoare să-i cedeze drepurile de ecranizare. Pentru că tipicara englezoaică P.J.Travis are, ca toți cetățenii britanici, un ușor dispreț față de superficialitatea americană. Într-un rol episodic apare și Collin Farrel, adus de flashback-urile autoarei, în timpul călătoriei pe care este nevoită s-o facă în USA. Ea-și amintește de poveștile și sfaturile tatălui:

– Noi doi împărtășim un suflet celtic…

– Lumea asta e doar o iluzie, Ginty fetițo!

– Câtă vreme împărtășim ideea asta, nu ne poate nimeni atinge.

– Dar banii, banii, banii… o să te muște de fund

Dialogurile foarte bine închegate în toate scenele filmului ne poartă prin cotloanele poveștii prezente și prin amintirile Pamelei Travis, aproape fără să ne dăm seama. Cum nu mai reușește să scrie nimic după succesul cu Mary Poppins, banii ajung s-o muște până la urmă de fund, așa cum o avertizase tatăl său. Se lasă convinsă cu greu să accepte contractul cu studiourile Disney, pe care (pune o condiție obligatorie) îl va superviza.

Urmează (în fiecare dimineață) savuroase dialoguri cu șoferul american, interpretat de Paul Giamatti, gen:

– Bună dimineața, doamnă! Este un soare minunat, nu-i așa?

– Hmmm… N-o s-o nimerim cum trebuie, așa-i? Nu trebuie neaparat să fie soare. Ploaia aduce viață!

– Și soarele la fel, zâmbește șoferul

– Taci din gură! i-o închide d-na Travis, trăgând geamul despărțitor

Atitudinea țâfnoasă continuă la prezentarea echipei, pe care o contestă din start:

– Cu siguranță, acesta nu e un film muzical…

Înainte să-l întâlnească pe șef, scenaristul o sfătuiește, inutil:

– Nu suportă să i se spună Mr. Disney. Cu toții ne tutuim aici…

Încăpățânata britanică refuză să-și scoată bățul din fund, dar echipa studioului în frunte cu Disney se înarmase cu multă răbdare:

– Walt, va trebui să-mi spui Walt. Disney era bătrânul!

Apoi își recunoaște poziția și-i cere ajutorul în dezamorsarea situației:

– Sunteți în impasul pe care vi l-ați creat! refuză aceasta să cedeze

– Le-am promis fetelor, Pam, ăsta e adevărul.

– Miss Travis. Nu ne tutuim!

– Filmul ăsta n-o să-i facă doar pe copii fericiți, ci și pe adulți…

– Nu intenționezi să-l faci muzical!

– De ce nu?

– D-le Disney, Mary nu cântă, cântatul e frivol. Nu e necesar pentru o guvernantă. N-o vreau transformată într-un desen trăznit de-al dvs!

Convingerea ei se face pe drum, căci filmul se desfășoară pe trei planuri:

– Nimeni nu merge pe jos, se miră P.J. Travis în mașină

– O plimbare tihnită e un dar! E frumos să te plimbi, nu? o îmbunează șoferul.

– Dacă-ți place așa ceva… recunoaște autoarea cu jumătate de gură.

– Mie, da! îi răspunde netulburat șoferul, iar amintirile tatălui ei revin

În studio luptele continuă, cu scurte perioade de acalmie datorate intervențiilor politicoase ale d-lui Disney, care încearcă să se apropie de autoare. Și astfel, cu ajutorul acestui conflict declarat din start și susținut excelent de Emma Thompson, într-un rol care merita un premiu Oscar, suntem conduși în laboratoarele Disney, participând direct la fiecare etapă de elaborare a filmului Saving Mr. Banks – în căutarea poveștii. Un artificiu pe care altfel, cu greu ne-am fi lăsat convinși să-l facem, și probabil că am fi protestat la fel de acid ca și PJ Travis, dacă nu am fi fost implicați.

Pentru că acesta este secretul, ne învață filmul: implicarea. Odată ce participăm la ceva, nu mai putem ignora prezența noastră acolo, chiar dacă nu suntem întru totul convinși de ceea ce facem. Încetul cu încetul, implicarea ne va dezvălui alte și alte fațete ale activității pe care poate că o dezavuam dinafară. Iar când ajungi să cunoști un lucru cu greu te mai poți abține să nu-l iubești.