Arhive pe etichete: Tom à la ferme

Mommy (2014)

Scriam una din primele mele recenzii, acum vreun an și ceva, la Tom at the Farm, cel de-al treilea film al lui Xavier Dolan, prezent anul acesta în competiția de pe Croazetă cu Juste la fin du monde. Între aceste filme, Dolan a mai scris (și regizat, ca de obicei) despre ceea ce știe mai bine, adică relațiile tip love and hate: aici mamă – fiu. În Mommy Anne Dorval joacă rolul Dianei, o mamă singure, care se chinuie cu / are grijă de cu fiul său de 15 ani, Steve (Antoine Olivier Pilon) suferind de ADHD.

mommy2.png

La un moment dat primește un ajutor nesperat în lupta sa de una singură, când o fată abia venită pe strada lor, Kyla (interpretată de Suzanne Clément), se oferă să-i dea o mână de ajutor. Intervenția Kylei ar putea readuce echilibrul care lipsește din viețile tuturor, dar întrebarea este: cine sau ce poate interveni între o mamă și fiul ei?

Filmul a fost selectat în Competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2014, candidând atât pentru Palme d’Or (câștigat de Kys Uykusu) cât și pentru Queer Palm (acordat filmului Carol), câștigând în cele din urmă Premiul juriului (ex-aeqvo cu Adieu au langage a lui Godard).

 

Tom at the farm

Tom à la ferme este un film din 2013 al tânărului regizor și actor canadian Xavier Dolan, cu care a câștigat premiul FIPRESCI la Veneția.  Aujourd`hui c`est comme une partie de moi qui meurt, et puis je n`arrive pas à pleurer. J’ai oublié les synonymes du mot tristesse. Maintenant ce qu`il nous reste à faire, sans toi, c`est te remplacer.  

Câtă nostalgie în această însemnare!

Scrisă la plural – ce qu`il NOUS reste – ceea ce NE rămâne de făcut, ca și cum vorbesc între ele (și scriu) două identități, nu una singură: cea a persoanei, și cea de cuplu. Mi-am amintit despre acest citat din debutul filmului într-o dimineață, trezit pe un moment de nostalgie heterosexuală. De fapt, citatul nu mi-l aminteam aproape deloc. Ce îmi invadase memoria (sau alte simțiri, pentru că Alzheimerul pare deja pe drum), era o difuză senzație de nostalgie…

Iar această senzație era salvată în mintea mea, culmea, cu link spre aceste cuvinte. Am stat o vreme până să-mi amintesc contextul, după care m-am întrebat stupefiat: cum pot să exprime tocmai cei pe invers, și încă atât de frumos, sentimente ce par a fi fost lăsate pe pământ pentru a face posibilă conviețuirea între genuri? Continuarea, aici.