Arhive pe etichete: The Way Back

The Big Leap

Marele salt (2013) în regia lui Kristoffer Rus a fost difuzat luna aceasta pe Cinemax. Este un scurt-metraj suedez de comedie, în care Sarah, John și Ben se întâlnesc în vârful unui zgârie-nori. Cu caută ei acolo? Încearcă să se sinucidă din cauza dificultăților financiare. Numai că nici sinuciderile nu sunt mai simple decât problemele financiare, chiar și pentru directoarea de companie Sarah interpretată de Tilly Scott Pedersen.

Mi-a atras atenția Ben (Gustaf Skarsgård), cunoscut de mine pentru Floki din Vikings (care apropos, a debutat luna aceasta cu seria a IV-a, așa că dați și pe History Channel), dar el a mai jucat și în The Way Back, cu Ed Harris, Collin Farrell, Saoirse Ronan, Dragoș Bucur și Alexandru Potocean. Grozavă scena în care Ben Silverski (jucat de polonezul Arkadiusz Jakubik) răspunde la telefon chiar în timpul marelui său salt 🙂

The Way Back (2010)

Un film în regia lui Peter Weir, cu un scenariu adaptat de Keith Clarke după romanul lui Slavomir Rawicz din 1956, în care apar și actorii români Dragoș Bucur și Alexandru Potocean, alături de mai-celebrii Ed Harris, Collin Farrell, Saoirse Ronan sau Jim Sturgess.

Dragoș Bucur primește un rol relevant, jucându-l pe contabilul sârb Zoran, în vreme ce Alexandru Potocean a fost considerat potrivit pentru interpretarea artistului polonez Tomasz. Filmul a prins o nominalizare la Oscar în 2011 și alte câteva premii pentru jurnalul evadării la pas, prin India, din Gulag-ul siberian.