Ultimul Matrix este exact ce te așteptai de la a 4-a versiune a unui film, adică o ciorbă reîncălzită, încă bună, dar de gustat doar de către fanii adevărați. În versiunile preliminare ale scenariului, cei doi regizori concepeau Matricea drept „altceva”, un construct mai degrabă mental decât fizic, ca produs al imaginaţiei colective a oamenilor din ea, a creierelor mai mult decât a „conștiinței colective”.
Pornind de la inteligență spre artificialitate, se ajunge la scenariul în care roboţii malefici îi ţin sclavi pe oameni, pentru a se folosi de capacitatea de procesare a miliardelor de creiere umane. Se pare că prin 1999 în studiourile producătorului Warner Bros. s-a ajuns la concluzia că, totuși, această idee ar fi greu de digerat pentru publicul acelor ani, aşa că au propus varianta „bateriilor” – în care oamenii generează doar căldură (tot un fel de energie) pentru androizi.
Dilema clasică a filmului prezintă alternativa a două pastile între care trebuie să alegi: albastră sau roşie. Cu pastila albastră, totul va fi neschimbat: votezi, mergi la slujbă șamd – adică viaţa ta se va derula ca şi până acum. După pastila roşie e dureros, dar ţi se revelează adevărul: viaţa intimă, cea publică, forma de guvernământ, social-media, istoria sau umanitatea ți se vor revela cu alte înțelesuri. Poate vei mai avea o viaţă după aceea, o familie, dar vei fi dintre cei foarte puţini. Riscul tău este distrugerea: eşec social, episod psihic, alcool, o viaţă ratată, posibil de cerşetor pe sub poduri, sinuciderea sau moartea.
Majoritatea oamenilor, inclusiv cei care-și închipuie despre ei cele mai sofisticate şi încântătoare lucruri, aleg prompt pilula albastră. Întotdeauna, în toate variantele de scenariu (preluare parțială de pe blogul soirs). Reluând, deja la 8 ani de la ultima întâlnire cu Neo şi Trinity, punctul pus poveştii părea să nu mai lase loc unei continuări, chestiune promisă îndelung şi de frații (azi surorile) Wachowski. Continuarea aparține însă doar Lanei Wachowski iar motorul principal al RenașteriiMatrix-ului este nostalgia. Totuși, cu toată auto-plagierea și auto-măgulirea din scenele reluate ale primei serii, ni se livrează și discursuri menite să ne chestionăm preocupările şi direcţia.
Cum ar fi faptul că, încontinuu stimulate şi incapabile de relaxare, creierele umane ar fi „mană cerească” pentru maşinile sau inteligențele artificiale programate să recolteze impulsuri nervoase pentru a le transforma în energie. În concluzie, un film doar pentru fanii care mai au încă umor; le urăm vizionare plăcută și să nu uite un lucru: să ia întotdeauna pilula roșie, cea albastră e bună doar la potență.
Filme care merită văzute 