Arhive pe etichete: The Hunt

The Price of Desire (2015): Festivalul Filmului European

Avantajul festivalurilor de film este că aduc nemaivăzute. Festivalul Filmului European din acest an a început la București, în egală măsură cu ”clasice” (The Hunt al lui  Thomas Vinterberg) dar și cu nemaivăzute la noi precum The Price of Desire. Bună ocazie pentru mine să mă instalez vineri într-unul din fotoliile roșii de la Elivira Popescu ca să îl văd pe îndelete.

Întregul film este, de fapt, despre o casă, una dinte primele vile moderniste realizate după planurile designer-ei Eileen Grey, denumită E1027 (vă las să urmăriți filmul pentru a descoperi de ce a fost denumită astfel; vă asigur că numele acestei case nu este numărul din adresă ci reprezintă un amalgam de oameni, orgolii, dragoste și imaginație combinate într-un cod foarte simplu). E vorba despre o casă care influențează destinele oamenilor și nu invers.

O să vă placă imediat imaginea (Stefan von Bjorn) și muzica. Sunt atât de bine făcute încât adesea ai tendința de a înceta să urmărești replicile de pe ecran. Oricum, ar fi un exercițiu bun deoarece, din păcate, la scenariu filmul chiar suferă. Este nerealist, artificial și greoi. Până și atunci când se ceartă personajele vorbesc ca din manualele de arhitectură…

Așadar, dacă reușiți,  încercați să faceți abstracție de replici. Așa cum, la ieșirea de la film, câțiva spectatori comentau: ”foarte frumos făcut dar nu am înțeles nimic din ce spuneau. Așa că am renunțat să mă mai chinui și m-am uitat pur și simplu la imagini. Și casa mi s-a părut chiar urâtă, ție?” Se pare că spectatorii știu mai bine întotdeauna 🙂

Acesta este principalul atu al filmului: că te pune ca spectator în perspectiva unor oameni care, la începutul secolului, regândeau ideea de casă. Este casa o mașină de care omul se folosește? Este un adăpost sau un refugiu? Trebuie ea să se integreze în cadrul în care se află sau, dimpotrivă, să îl domine și să îl sfideze? Este casa o cochilie, o prelungire a omului și, în același timp, un mod al său de a se pune la adăpost? Și în același timp, îi arată pe acești oameni – celebrități ale vremii în design și arhitectură – ei înșiși incapabili de a se bucura de ceea ce creează. Ei înșiși oameni fără cochilii, vulnerabili, expuși, goi.

Un film inegal și, adesea, inconsecvent, cu un regizor, Mary McGuckian (care are cel mai slab scenarist tot în Mary McGuckian), dar cu o poveste profundă și cu o imagine pe alocuri sclipitoare. Le Corbusier este un personaj foarte bine făcut însă doar prin efortul lui Vincent Perez care se vede că este cu o clasă peste tot restul distribuției. Dacă reușiți să faceți abstracție de scenariul inegal și neinspirat, o să descoperiți un film frumos, făcut cu o idee extraordinară (casa cochilie inventată de cei mai vulnerabili oameni) din păcate, nu foarte bine exploatată.

Cum (nu) l-am cunoscut pe Mads Mikkelsen

Mads este un Mikkelsen, adică un actor danez, țară pentru care din păcate, noi ăștia, neduși la prea multe filme, nu prea avem multă cunoștință (excepție notabilă făcând regizorul Lars von Trier, unul din inițiatorii mișcării Dogma 95). Spre rușinea mea de cinefil intârziat, am prins un TIFF (2012, parcă) focusat pe Danemarca, la care n-am văzut decât filme gen Ballrom Dancer, Teddy Bear, care mi-au lăsat impresia că filmele daneze îs un fel de filme românești mai ciudate.

Ca să fie tacâmul complet, n-am văzut nici măcar Oslo 31 August (o metaforă despre singurătate, cică), filmul câștigător al Trofeului Transilvania la acea ediție, regizat de Joachim Trier. De Mads Mikkelsen, danezul cu pricina, am aflat, spre rușinea mea, abia în 2013 – adică exact la un an după ce le lipisem etichete danezilor – cu ocazia A Royal Affair, unde are o interpretare ce m-a dat pe spate – chiar vreau să-l revăd ca să pot face un mic… review (sic!).

mads.jpg

De unde să am eu habar că Mikkelsen devenise cunoscut în lumea largă deja din 2004, pentru rolul Tristan din producția lui Jerry Bruckheimer, King Arthur? Și încă și mai cunoscut, pentru rolul Le Cifre, din Casino Royale (2006)? Așa că am o temă pentru luna aceasta, chit că-s Oscarurile. Fiecare să-și aleagă un film de-al lui despre care să scrie, poate așa ne spălăm păcatele (doar cele cinefile). Lista de recenzat cuprinde următoarele:

Shake It All About (2001)

Open Hearts (2002) – despre care am scris doar o cronică de întâmpinare, deci nu se pune

Wilbur Wants to Kill Himself (2002) – dacă se găsește

The Green Butchers (2003)

King Arthur (2004)

Adam’s Apples (2005), acu-mi dau seama că l-am văzut, de nu vă grăbiți o îl iau și pe ăsta

After the Wedding (2006)

Prague (2006) – parcă este pe MUBI, nu știu pentru câte zile, încă

…..

The Hunt (2012)

Michael Kohlhaas (2013)

…..

Și lista filmelor rămâne deschisă tutoror autorilor vechi și noi! Enjoy 🙂