Arhive pe etichete: Star Wars

Rocky VII: Creed (2015)

Lansat sfârșitul lui 2015, Creed devine rapid unul dintre cele mai bine primite filme de către critică. Pentru performanța de a fi readus pe ecrane (și de a o certifica prin prezența sa) lupta boxerului care-și face un nume în ring, Sylvester Stallone este recompensat la început de ianuarie 2016 cu un Glob de Aur. Insistența sa pentru Rocky Balboa se datorează faptului că el a cunoscut succesul târziu, după 30 de ani – tocmai cu acest rol.

Această narațiune tipic holywoodiană este recuperată pentru prima dată în istoria francizei Rocky de către un alt regizor decât Stallone: este vorba de foarte tânărul Ryan Coogler, care mai lucrase cu Michael B. Jordan (interpretul „micuțului” Creed) la Fruitvale Station (2013). Cu toate aceste schimbări, filmul își merită locul în serie, putând fi numit pe drept Rocky VII: chiar dacă legenda Rocky Balboa nu mai urcă în ring, el îndrumă (completează) tânărul boxer care va urca spre înălțimi, preluând ștafeta.

creed3Povestea americană standard (eroul defavorizat, înzestrat cu talent și multă ambiție) primește câteva grefe (tot clișee, și ele) precum discursul rasial și un personaj feminin înțepăcios-atrăgător care face credibile cele câteva scene romantice. Dincolo de toate acestea, se remarcă modul în care tânărul regizor recuperează și reinterpretează elementele francizei într-o formulă atractivă pentru spectatorul nefamiliarizat cu seria Rocky, și în subsidiar, într-o notă nostalgică – ce denotă respect față de filmul original.

creed2Tocmai această combinație oarecum reverențioasă (întâlnită și la Star Wars Episode VII – The Force Awakens, în care Harrison Ford are o apariție similară, de predare simbolică a ștafetei către generația următoare) face posibilă extragerea unui fir credibil din ghemul narativ adunat până acum. Creed unul dintre puținele filme noi în care elementele de teenage movie nu zgârie ochii spectatorului din afara focus-grupului. Iar povestea aceea credibilă de viață pentru care nu ne mai săturăm de filme îi aparține tot lui, anti-eroului convertit într-un respectabil membru al comunității: Rocky face (însoțit de Adonis) încă un drum spre înălțimi, spre locul cu multe trepte care-i încununa sprinturile din tinerețe (Muzeul de Artă din Philadelphia). Pas cu pas.

Creed reușește să adune pe parcurs emoții, pentru a le face să explodeze în meciul final, în buna tradiție a seriei Rocky. În paralel cu interpretul principal, care vrea să dovedească cum că n-a fost o greșeală (I want to prove I’m not a mistake), filmul are ambiția de a demonstra că nu e doar un sequel făcut de dragul sequelurilor. Recenzie completă aici.

Care sunt ingredientele unui film de succes?

Industria filmelor generează zeci de miliarde de dolari anual.

Avatar, Titanic, Star Wars: The Force Awakens, Jurassic World, The Avengers 1 și 2, Furious 7, Frozen și Iron Man 3 au produs împreună mai mult de 18 miliarde de dolari. De ce aduc în discuție acest număr întâmplător? Pentru că reprezintă 10% din produsul intern brut (PIB) al României.

9 filme au produs mai mult decât 10% din toți banii care circulă în această țară!

O astfel de realizare mi se pare mai mult decât fascinantă. Aceasta dovedește că cinematograful nu excelează doar când vine vorba de trăiri și emoții, ci și când vine vorba de bani.

avataraud.jpg

Astăzi, mi-am propus să înțeleg cum funcționează tot acest proces de producție și distribuire al unei pelicule. Mai exact, vreau să văd de ce angajații studiourilor din Hollywood iau deciziile pe care le iau.

Vreau să văd ce filme generează bani și de ce, dar am să împărtășesc toate informațiile pe care le strâng cu voi.

În cadrul acestui studiu, am să iau în considerare cele mai profitabile 10 filme din istorie (cu încasările ajustate după inflație). Sursa mea de încredere este bătrâna Wikipedia, deci dacă sunteți interesați să aflați care sunt aceste filme, trebuie doar să dați un click exact aici.

107f00da-e358-4c22-87f4-a3e58ae0c809.jpg

Am să încerc să privesc situația din cât mai multe perspective posibile și să fiu cât mai obiectiv, dar cred că este momentul să trecem la treabă:

Contează părerea publicului?

Cred că aceasta este cea mai interesantă parte. Se speculează de mult că celor de la Hollywood le pasă doar de banii noștri, nu și de părerile noastre. Acum este momentul să aflăm asta.

Am intrat pe IMDb.com, site-ul care le dă tuturor cinefililor oportunitatea de a da filmelor note pe o scară de la unu la zece și am strâns informațiile necesare.

Aici este graficul care a rezultat:

Captură de ecran din 2016.07.24 la 22.35.30.png

Deci răspunsul este DA, părerea publicului contează. Fiecare film din această listă are cel puțin 7.7/10 pe IMDb. Adică toate aceste filme sunt considerate bune sau chiar foarte bune de fani.

Asta arată că de-a lungul celor 121 de ani de existență a cinematografului, oamenii au fost mereu mai înteresați de filmele bune. Mai ales în trecut, vorbele contau foarte mult. Pe vremea când trailerele și internetul nu existau, te duceai la un film doar pentru că vecinul tău ți-a spus că i-a plăcut, și era destul de bine pe atunci!


În schimb, dacă ne uităm la filmele din 2015 care au făcut mulți bani, situația este diferită.

Am adunat din nou rezultatele sub forma unui grafic, și am obținut asta:

Captură de ecran din 2016.07.24 la 22.50.02.png

În acest grafic avem doar 3 filme cu note peste 7.7/10. Celelalte sunt sub această linie, cu Minions la doar 6.4/10!

Asta demonstrează că părerea publicului contează din ce în ce mai puțin pentru cei de la Hollywood. Aceștia își vor doar banii, motiv pentru care recurg la tehnici leneșe (dar eficiente) pentru a-i obține.

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.05.04.png

Contează părerea criticilor?

Acum că am stabilit că părerea publicului contează, dar este într-un mare declin, cred că este momentul să aflăm ce crede Hollywoodul despre ce spun criticii de film.

Pentru asta, am să strâng informații de pe cel mai cunoscut astfel de site: RottenTomatoes.com

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.18.50.png

Surprinzător, observăm mai multă indulgență din partea criticilor! Și da, părerile lor par să conteze!

Este normal să fie așa. Criticii de film sunt considerați niște experți și au văzut mai multe filme decât noi, deci este firesc ca opiniile lor să conteze, nu?


Acum, să vedem ce note au oferit criticii celor mai profitabile filme din 2015:

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.39.27.png

Aici nu se stă chiar rău, dar nu este nici prea bine. Minimul este atins tot de Minions cu un rușinos 5.6/10. Cu toate acestea, când vine vorba de medie, constatăm din nou o scădere semnificativă (peste 10%).

Cu trecerea timpului, oamenii au la dispoziție tot mai multe „surse de cunoștință” și preferă să se informeze independent decât să urmeze păreri documentate.
O astfel de mentalitate este previzibilă în contextul social actual. Poate că denotă o oarecare aroganță și reprezintă o judecată greșită (fapt dovedit și de notele de pe IMDB), însă eu o văd ca pe o consecință subînțeleasă.

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.54.10.png


Contează genul filmului?

Probabil că ați observat că în ultimii ani s-au făcut tot mai multe filme cu supereroi. Acest lucru se datorează faptului că au făcut încasări tot mai mari.
Astfel de dragoste pentru un anumit gen de film se poate observa și în trecut. Pe atunci, oamenii aveau westernurile! Și nu doar americanii le iubeau. Chiar și românii umpleau sălile de cinema când erau aduse în țară. Nu doar că le plăcea acțiunea lor, ci mergeau să le vadă și pentru marile vedete care apăreau în ele.

Cu toate acestea, nu avem vreun western sau vreun film cu supereroi în lista celor mai profitabile filme ale tuturor timpurilor.

Captură de ecran din 2016.07.25 la 00.14.20.png

După cum se vede, cele mai iubite genuri sunt SF-ul și drama.

Presupun că SF-ul conduce datorită dorinței (sau poate necesității) de a evada din realitatea aceasta crudă din când în când.
Pe de altă parte, drama este adorată pentru abilitatea sa de a pune publicul în situații realiste și de a-ți da oportunitatea să simți emoțiile altcuiva.

Mă surprinde faptul că nu avem niciun film „pur” de acțiune pe aici.

Acum, să vedem care era situația în 2015:

Captură de ecran din 2016.07.25 la 00.32.55.png

Vă prezint mai sus chiar ceea ce sperăm să nu văd:

O imensă lipsă de diversitate.

SF-ul domină cu un surprinzător 50%, urmat de acțiune cu 30% și animație cu 20%.

Avem filmele pentru copii (animație), filmele pentru adulți (acțiune) și filmele pentru toată familia (SF). Preferințele publicului devin din ce în ce mai simple și dovedesc o nevoie tot mai mare de evadare din realitate.
Oare devine lumea tot mai tristă? Nu cred că vom putea să știm adevăratul răspuns curând, însă filmele pe care le văd aceștia mă fac să cred că da.


Contează originalitatea?

Trăim într-o eră în care francizele sunt extrem de populare. Aproape zilnic se anunță câte o continuare de film sau câte un remake, dar vor oamenii să vadă așa ceva sau preferă ceva original?

Dacă vorbim de filmele mai vechi, atunci este clar că oamenii preferă originalitatea. 10 din cele 10 filme pe care le-am luat în considerare sunt originale, însă când vine vorba de 2015, situația stă complet diferit.

Captură de ecran din 2016.07.25 la 00.48.08.png

Doar 20% din cele mai profitabile filme din 2015 sunt originale. Adică două filme originale în primele 10 din clasament!

Celelalte 8 filme sunt continuări ale altor filme. Culmea este că unul dintre cele două filme originale este inspirat dintr-o carte, deci practic există un singur film original. Acel film este Inside Out.

Ironic este faptul că acest film original (Inside Out) este și cel mai iubit dintre toate. Are 8.3/10 de la public și 9.8/10 de la critici, ceea ce îl plasează pe primul loc în listă.
Cu toate acestea, lumea continuă să încurajeze filmele neoriginale cu proprii lor bani.

Captură de ecran din 2016.07.25 la 01.41.19.png


Contează durata filmului?

Se spune că juriul Premiilor Oscar favorizează mereu filmele lungi, deci cred că ar fi interesant să aflăm dacă și publicul de rând are astfel de preferințe. Să începem cu filmele mai vechi:

Captură de ecran din 2016.07.25 la 01.13.30.png

60% dintre filme au o durată de peste două ore și jumătate. Cel mai lung dintre ele este Gone with the Wind, la 4 ore fără 2 minute, urmat de The Ten Commandments la 3 ore și 40 de minute.
Singurul film cu o durată mai scurtă de 90 de minute este Snow White and the Seven Dwarfs: un film de animație dedicat copiilor care nu au răbdare să se uite la un simplu ecran pentru prea mult timp.

Acum să vedem statisticile din 2015:

Captură de ecran din 2016.07.25 la 01.19.32.png

Nu avem vreun film mai lung de 2 ore și 30 de minute sau vreunul mai scurt de o oră și jumătate.

Durata medie a filmelor populare a scăzut cu mai bine de 30 de minute. Publicul are din ce în ce mai puțină răbdare, dar caută tot mai multă satisfacție de moment.


Concluzia

Chiar dacă ar fi foarte multe lucruri de spus despre ce se întâmplă în momentul de față cu industria cinematografică, prefer să îl las pe fiecare să tragă singur concluziile. Eu am pus la dispoziție aceste statistici sumare și sper că fiecare va învăța câte ceva din ele (pentru că sunt foarte multe de învățat).

96964620.jpg

În caz că ți-a plăcut acest articol și dorești să vezi chestii similare în viitor, tot ce trebuie să faci este să îl distribui pe niște rețele de socializare. În cazul în care este primit bine, s-ar putea să pregătesc o continuare în care analizez și alte aspecte ale unui film de succes. Îți mulțumesc!


Oblivion (2013)

Dacă ești ca mine, cel mai probabil îți dai ochii peste cap când auzi despre Tom Cruise, dar l-ai văzut vreodată pe Morgan Freeman intr-un rol nasol?

Și toate trailerele alea care promit mult, dar nu reușesc să livreze, ba eventual conțin toate momentele care merită din film? Ei bine, Oblivion nu se încadrează în nici una din categoriile astea două, e un SF spectaculos, dar parcă prea cheesy pe alocuri.

Undeva la granița dintre Solaris, The Fifth Element, Star Wars si Tron, stă epopeea lui Jack (Tom Cruise), a cărui misiune e să salveze pământul, dronă după dronă.

Mecanicul de drone ajunge să joace (cum altfel) un rol extrem de important pentru tot pământul, chiar dacă e, literalmente, unul dintre zecile de ”oameni de serviciu spațiali”.

obli.jpg

Amintirile pe care le are dintr-un timp pe care noi îl trăim și el doar îl visează ajung să îi descifreze la un moment dat toată existența. 

Citește restul recenziei în engleză pe blogul meu, aici.

Star Wars: forța s-a trezit și-a luat-o la fugă

Despre evenimentul cinematografic al sfârșitului de an – episodul VII din Star Wars: The Force Awakens – am scris doar o cronică subiectivă, la cald (date fiind condițiile în care am văzut filmul), așa că mă simt obligat să fac măcar una de întâmpinare, cu impresiile rămase în urma vizionării.

Înainte s-apară filmul, se pornise – de prin octombrie – un maraton pe AXN, ocazie cu care-am apucat să revăd câteva din episoadele vechi. Până într-o seară când am dat de-un desen animat și m-am frecat la ochi: ce-am ratat? Adică, e vreunul din cele 6 episoade din Saga, să-mi fi scăpat? M-am dumirit rapid că nu-i vorba de asta, dar suspiciunea că se-ntâmplă ceva ciudat de la preluarea companiei Lucas Film de către Disney a rămas.

În ciuda micilor inadvertențe tehnologice, gen aparatele de sudură de sub avion scăpărând scântei prin tabăra rebelilor și alte fierătanii de old-boys (o șarjă mai lipsea și eram în zorii industriei), filmul arată bine în 3d. Cadrele largi ale peisajelor te fac într-adevăr să te pierzi și tu acolo, sau să aluneci pe dunele de nisip. Am regăsit farmecul vechii povești și fascinația lumii create de George Lucas. Din câte am citit, pentru a spori valoarea companiei, Lucas terminase și scenariul episodului VII, livrat la pacher cu tranzacția. Probabil că o parte din farmecul regăsit de mine se datorează pasajelot preluate de-acolo.

Însă Disney n-a folosit (întreg) scenariul lui Lucas, iar ideea lor a fost să rezolve legătura între vechea serie și cea care va urma prin bani. Așa că i-au dat un sac lui Harrison Ford (23 milioane de euro, de 76 de ori mai mult decât celorlalți actori) pe care l-au numit veriga de legătură, după care l-au aruncat de pe pod 🙂 Iar pe puștii cei noi, Daisy Ridley si John Boyega i-au pus să fugă ca-n The Maze Runner, cam la asta rezumându-se concepția filmului – trebuie să te țină cu sufletul la gură + să empatizezi cu personajul = să empatizăm cu sufletul la gură. Pe băiat l-au ales după cum gâfâie, cred, dar fata (Rey) are potențial și în jurul ei vor gravita următoarele episoade. Sper să mai fim în stare să le urmărim, adică să nu (simțim că) ne zboară prin față la anul (2017), când este anunțat deja episodul VIII.

 

May the force be with you, not with us

Noroc c-am fost la episodul VII din Star Wars ca să aflu ce-i nou în situația Forței – știți că au loc tot felul de schimbări subtile pe care le simt doar inițiații; noi ceilalți trebuie să ne uităm la filme ori la știri ca să le aflăm. Acuma, ce vă recomand eu călduros, ca să puteți savura clișeele filmului în toată splendoarea e să luați un moldovean sau un ardelean cu voi la film. Sau să întârziați un pic la el, ca mine – am ajuns la reclame.

Tigrul, forța și ardelenii

Dacă n-aș fi întârziat, ne-am fi ales un loc mai în spate, fiindcă la cinema Florin Piersic ecranul este imens iar sunetul foarte bun (am sesizat erorile de limbaj din Aferim, la care am fost cu fiica-mea, chiar și de pe ultimul rând). Și dac-am fi stat în spate, aș fi pierdut comentariile ardeleanului venit cu copilul la film, comentarii după care am ieșit din sală cu ochii în lacrimi. Mi-am uitat și ochelarii ăia 3d pe scaun, din cauza asta, de-a trebuit să mă-ntorc după ei.

Apropos de 3d, filmul arată bine – e chiar interesant așa, mai ales scenele largi sunt impresionante. Ce distonează în film, și m-a distrat teribil, e pregătirea rebelilor de atac: chiar dacă suntem într-un film SF, ei îs tot cu aparatele de sudură sub avion și-n 2015. Până și chinezii au deja tehnologie mai avansată 🙂 Acuma, toate ca toate dacă n-ar fi fost comentariile ardeleanului de pe rândul din spate, lateral dreapta, la prima apariție a Reyei:

– Leia, măi! Ia, uite-o pe Leia!

Am vrut să mă-ntorc la el să-l fac țăran, să se simtă, să mai tacă din gură. Noroc că nu-l vedeam, și mi-era cumva de copil. Ce vină avea el că tac-su-i de la țară? M-a bufnit însă râsul la prima apariție a lui Chewbacca:

– Leul, mă. Ni-l-ai, tigrul, ce blană are!

Abia atunci am realizat că tipul e și puțin retard. Când apăru în sfârșit și Leia, era în extaz – nu se mai putea opri, de parc-o-ntâlnise pe vecină-sa Aglaia:

– Leeeeia, mă. Asta-i Leia, ce-o mai îmbătrânit, săraca!

Citisem eu pe Times New Roman comentariul, scris tot de ardeleni, intitulat: Nu trage, dom’ Chewbacca, sunt eu Skywalkerică! care anula toate episoadele turnate de Lucas film, aducându-le cu picioarele pe pământ românesc. Dar că o să râd cu-atâta năduf la clișeele Disney turmentate de-un ardelean cu accent de Florin Piersic, la asta nu m-aș fi așteptat.

O Forță stafidită bântuie Galaxia și daco-românia

Am stat o vreme să mă dezmeticesc, după ce s-au aprins luminile. Bun filmul, chiar mai bun decât mă așteptam, iar eu ardeam de nerăbdare să-l văd pe retardul care-mi stricase vizionarea. Când mă-ntorc, ce să vezi? Nici măcar nu era cu fii-su. Erau doi cârlani, unul mai gras, îmbrăcat în negru, altul mai slab, îmbrăcat în alb. Se luau de-o domnișoară drăguță:

– Dumneavoastră sunteți Leia din film?

Așa că dragilor, eu m-am lămurit, filmul are dreptate: cineva ne bate. F O R Ț A asta e peste tot în natură, la servici, prin sălile de cinema. Și este copleșitoare: se cheamă P R O S T I A și este imbatabilă. Cu raze laser sau fără, frate!