Arhive pe etichete: Patrick Ekeng

Cristi Puiu despre profilul României

Când am făcut paralela între filmul Moartea d-lui Lăzărescu și filmul morții d-lui Ekeng, mă întrebam dacă viața bate filmul, ca alaltăseară, sau fondul nostru național – sau cum numim acest fundal pe care se derulează evenimentele vieții de zi cu zi – este dintr-un film fără happy-end?

Răspunsul îl spicuiesc dintr-un interviu luat de Mihai Constantin lui Cristi Puiu imediat după Aurora (2012), pe care îl puteți urmări complet (l-am transcris parțial, cu acordul autorului interviului) pe ArtindexTV :

MC:- […] dacă sunteți conștient de puterea pe care o aveți în a creiona portretul României în ochii foarte multor oameni?

CP:- […] Nu știu dacă reușesc, de fapt, să restitui portretul, profilul României. Nici nu este un obiectiv pe care mi l-am fixat […]. Singurul interes pe care-l am în realitate este de a restitui ceea ce se întâmplă în mintea unui om, mecanica asta fină pe care n-o putem prinde altfel. Cred că cinematografia are această putere, pentru că orice alt portret ai face, rămân cuvinte […], cinemaul nu descrie, ci prin natura sa, pune obiectivul pe ce se vede. Cred că acest așa-zis profil este un efect secundar, deoarece pentru mine România va fi mereu back-ground-ul, fondul pe care gesturile și evenimentele se vor proiecta, dar ceea ce mă interesează în realitate este omul.

MC:- Și procesul acesta prin care se deschide mecanica intelectuală a cuiva – înghesuit, să spunem, de destin – este unui universal, asta intenționați de fapt? […]

CP:- Aicea, cum să spun, oameni mai deștepți ca mine au găsit formule mai potrivite și, mă rog, după lungi cercetări, cred că […] și sunt și în știință și cinematografie destule chestionări pe subiectul ăsta […] există niște condiționări culturale și istorice evidente, de care nu se poate face abstracție, nu? Dacă îmi imaginez că […] pescuiesc un bebeluș din Franța – Paris și-l aduc în Bucureștiul prezent, acel copil nu va fi francez și nu face altceva decât să poarte moștenirea unui spațiu care nu este al lui și va deveni român get-beget, nu? Și atunci […] se pune întrebarea în ce măsură tu ca cineast ajungi să restitui – dacă reușești să restitui, habar nu am – mecanica asta fină și extrem de sofisticată a raportării individului la lume […], la celălalt și… până la urmă tot ce spun de fapt nu funcționează altfel decât în perimetrul ipotezelor de lucru.

CP: – Nu știu ce se-ntâmplă! Eu habar n-am ce se-ntâmplă… ca și acum, cu Aurora, sigur că mă interesează în cel fel un om ajunge să omoare, e o întrebare pe care mi-am pus-o, da? Nu știu! Și nu am știut la-nceput, nu știu nici acum; am făcut o documentare de doi ani de zile și NU știu. Dar ceea ce cred că am reușit, cumva, a fost să restitui cât de cât tot ce înseamnă aspectul exterior al chestiunii: ceea ce se vede. Nu știu ce se întâmplă în mintea unui om…

puiu

Dar imaginea sistemului medical am avut-o acolo, în film. După tragedia #Colectiv, s-a iscat un scandal monstru cu niște banale avize ISU, pe stadioanele patriei, dar ceea ce era mai important și la îndemâna (sic!) omului lipsea cu desăvârșire: o ambulanță cât de cât dotată, nu un dric. Se vor cere acum noi proceduri, poate clinici pe stadioane, dar își va pune vreo minte responsabilă problema: care sunt condițiile de desfășurare a unui spectacol (fie sportiv, fie el artistic – ca și cel din clubul Colectiv), în deplină siguranță?

Moartea domnului Ekeng

Abia ce s-a încheiat discuția despre  15 ani de realism cinematografic (ale cărei ecouri mai reverberau, pe-aici), că presa sportivă deschide ancheta antisepticelor din spitalele românești.

Din nefericire, totul se leagă de-o manieră înfiorătoare: tot vreo 15 ani au trecut de la moartea unui alt tânăr fotbalist de la Dinamo, azi legendă a peluzei (Cătălin Hâldan, „veșnicul” căpitan) când un caz similar ne-a trecut, fulgerător, prin fața ochilor. Iar de data aceasta n-a fost vorba nici de un jamais-vu, ori de un film românesc, ci de un fotbalist străin pe nume Patrick Ekeng.

Tânărul de 26 de ani a decedat seară, după 7 minute jucate într-un meci de fotbal. E multă violență și prostie în fotbalul românesc, știm: într-un meci anterior, un alt străin de-al lui Dinamo, Eddy-Harlem Gnohere – poreclit Bizonul pentru fizicul său – căzuse la pământ cu ochii peste cap, scuturat de spasme, cât pe ce să-și înghită limba, după un full-contact c-un bourcean autohton. L-a salvat, probabil, prezența de spirit a colegului său de echipă Sergiu Hanca. Aseară, Dumnezeu n-a mai fost pe gazon.

Au trecut cam trei minute de la prăbuşirea din senin a lui Ekeng, până când a fost urcat în ambulanţa care aștepta la Stadion, conform regulamentului (dar neavând dotări corespunzătoare). Până atunci, doctorul Liviu Bătineanu a copiat mecanic manevra lui Hanca, întorcându-l pe Ekeng pe o parte, sperând că „ulciorul” va mai merge încă o dată. Fotbalistului muribund s-a efectuat doar masaj cardiac până când a ajuns la spital, unde 5 medici de la Urgență au încercat timp de o oră și jumătate să-l resusciteze. Cât am progresat, așadar, față de acum 15 ani?

Inapți să punem un diagnostic corect (inepți, chiar), deficitari la prim-ajutor (cei din mașină mai speriați decât medicul clubului), dezastruoși la dotările ambulanțelor (pe care le avem, ca și în cazul d-lui Lăzărescu, doar ca să nu plimbăm pacienții cu dricul), care ajung degeaba într-un timp record la Spital (2 min), unde s-au îmbunătățit performanțele secțiilor de resuscitare:  Ekeng avea momente când îşi revenea, dar nu a rezistat, spune medicul clubului Dinamo. Asta la cincisprezece ani: avem oareșce tehnică, chiar și oareșce oameni… Un alt caz, minor, dar nu mai puțin relevant, îl avusese actor chiar pe Cristi Puiu, popularizat de mine cândva aici.

R.I.P. Patrick Ekeng! Din păcate, nu mai poți intra în legendă… chiar dacă tu vei rămâne în inimile ultrașilor dinamoviști pentru totdeauna. Doar că… n-ai cum să fii numit Unicul, pentru că din păcate, cineva, înaintea ta, a mai pățit așa ceva…

R.I.P. Patrick Ekeng! Piesa de mai sus ne-am dedicat-o nouă, celor care, prea ocupați ca să trăim bine în România, te-am ucis prin nepăsarea noastră resemnată față cu incompetența celor din instituții și servicii ale Statului (doar de drept). Pentru tine și pentru familia ta (domnul Ekeng lasă în grija soției o fiică de un an și jumătate), care ar fi meritat altceva – poate o piesă de dragoste? Cuvintele oricum 😦 parcă nu-și au rostul.