Arhive pe etichete: Owen Wilson

Viciu inerent sau pizza cea de taină

Inherent Vice în regia  lui Paul Thomas Anderson, are o distribuție de excepție, cu: Joaquin Phoenix, Benicio Del Toro, Reese Witherspoon, Owen Wilson, Sasha Pieterse, Eric Roberts și Josh Brolin. Paul Thomas Anderson a reușit să compună o trilogie cultă, printr-o filmografie coerentă de o bogăție incredibilă prin intenție, tematică, context: prezentarea unei epoci în plină schimbare, convulsii și derută. Capodopera absolută There Will Be Blood”, ne implică puternic în atmosfera epocii de decădere a Westului (sălbatic?) american și apariția implacabilă a industrializării pe scară largă; în The Master”, după război, americanii se trezesc că devin cea mai mare putere economică din lume și se simt dezorientați, neadaptați mecanismului pe care nu-l pricep; și în fine, acest Inherent Vice”, la sfârșitul epocii hippies (Flower Power & Make Love, Not War!).

Prin tematica sa – criza identitară – filmul încearcă să prezinte extinderea stării de derută la nivelul societății, la nivelul unei întregi țări care a suferit atât de multe și rapide mutații de-a lungul istoriei. Destinele personale se derulează într-o manieră de asemenea, derutantă, într-o intrigă cu sub-intrigi nebuloase și alambicate, care prin individualizarea scenelor, personajelor – Joaquin Phoenix interpretându-l pe Larry „Doc” Sportello, un detectiv particular fumător de marijuana, și captând atenția de la bun început (chiar dacă, recunosc, pe mine nu mă fascinase acest actor) – ating scopul propus: deruta! Însă Viciul Inerent este unul dintre filmele în care nu poți să nu te lași sedus de atmosferă.

o-inherent-vice-facebook.jpg
În Inherent Vice personajele nu înțeleg schimbările care au loc în lumea care le fusese familiară: manipulările guvernamentale, expansionismul industrial, corupția la toate nivelurile, complexitatea lumii noi – care le invadează valorile puternice, simplitatea, frumusețea. Lumea hipioților însemnase celebrarea vieții cu ce avea mai pur și mai simplu: iubirea! 

Ideea predominantă aici este apariția și ascensiunea unor secte (Manson), a unor grupări extremiste care invadează vechea ordine, schimbând percepția asupra unei lumi aparent simple, pervertind-o  (scena de debut în care Doc nu mai înțelege schimbarea de atitudine a Shastei, cândva o femeie simplă, drăguță, acum făcând pe inabordabila și sofisticata femeie fatală). Se pune astfel în ecuație condiția și locul femeii într-o societate în care romantismul e desuet. Este femeia liberă sau e tot o sclavă sau un obiect de consum care se îmbracă, mănâncă, se comportă după cum cere trend-ul? Shasta îl manipulează și îl transformă pe Doc într-o brută (v. scena în care îi poruncește să facă cu ea sex rapid și dur).

Un film care prin scene ilariante, sub o aparentă lipsă de complexe, ascunde tragedia (perpetuă?) omenirii. Anderson a adaptat remarcabil romanul lui Thomas Pynchon, rămânând fidel stilului acestuia, digresiunile, multiplele intrigi și intriguțe care se cam ciocnesc într-un paradox insolit. Dar oare cine ar putea înțelege mai bine ce înseamnă o societate în derută decât spectatorii din România, cu exhibiționismul de doctorate contrafăcute, academia penitenciarelor, defilarea pițipoancelor și a celor cu bani fără număr?! Despre politicieni, numai de bine (are cine să-i înjure).

The Internship

internship

În Stagiarii (2013) doi veterani în vânzări pe stilul clasic – gen pe cale de dispariție, oldies but goldies – blondul Nick (Owen Wilson) și Vince fruntelată Vaughn își văd carierele compromise de revoluția digitală. Filmul rulează zilele acestea pe HBO.

Cu puțin noroc, după un moment de inspirație a lui Billy (Vaughn), obțin posturi de noogleri (stagiari) la Google. Vor putea face față oare cei doi brilianților studenți cu care concurează pentru un job stabil de googleri?

Aparent, nici o șansă pentru ei de a se mai putea reinventa: lor sediul Google li se pare o tabără de vară. Dar, așa cum observase Meredith Belbin studiind rolurile de echipă în simulări de business la MIT, nu este de ajuns să pui laolaltă oamenii cu cel mai mare IQ pentru ca ei să aibă succes.

Ambiția și determinarea au rolul lor, la fel ca și latura umană, în coeziunea echipei: este nevoie și de veterani, și de team-playeri.

Un film optimist, cu rădăcini în realitate, plăcut de urmărit pentru jocul situațiilor.

Și chiar de tras învățăminte pentru cine se află (și cine nu se poate afla?) la o răspântie în carieră. Până la urmă cumva trebuie să traversăm și prăpastia dintre generații, care este doar una de limbaj. O putem face câtă vreme suntem înzestraţi cu googliozitate, cică 🙂 sau curajul de a nu renunța la căutările noastre!