Arhive pe etichete: Mustang

Despre puterea de a nu te lăsa învins. NICIODATĂ!

Îmi plac filmele inspiraţionale. Cele care îmi dau senzaţia, după ce le văd, că nimic nu este atât de greu pe cât pare şi, totodată, că ceea ce mi se întâmplă mie este nimic în comparaţie cu situaţiile prin care trec eroii respectivelor pelicule.

Un astfel de film este Spirit: Stallion of the Cimarron. Un film de animaţie având ca personaj principal un cal. Care nu vorbeşte în film, ci îşi povesteşte aventura vieţii: drumul de găsire a propriei identităţi. Şi vocea lui Matt Damon este mai mult decât potrivită pentru această poveste: fermă, carismatică şi mereu surprinzătoare, ea redă întâmplările trăite de armăsarul mustang născut să fie, asemeni tatălui său, conducătorul unei herghelii de cai liberi din Vestul Sălbatic.

De la mânz la armăsar adult, mustangul nostru se bucură din plin de gustul libertăţii: libertatea de a se întrece cu zborul vulturului, de a-şi apăra familia de prădători, de a explora lucruri care îi stârnesc curiozitatea. Şi tocmai această curiozitate îl va băga în bucluc, într-una din seri, când se apropie mai mult decât trebuie de câţiva soldaţi, parte din armata venită să cucerească Vestul.

Capturat şi adus la o garnizoană militară, mustangul se va opune din răsputeri îmblânzirii. De la refuzul de a-i fi scurtată coama, regulamentar, asemeni celorlalţi cai din garnizoană, continuând cu împotrivirea de a se lăsa potcovit şi culminând cu încrâncenarea de a nu fi călărit, „Armăsarul Vestului” va da în faţa cailor, a oamenilor şi mai ales a lui însuşi testul suprem: păstrarea spiritului său neîmblânzit. Colonelul garnizoanei (voce James Cromwell) este cel care va încerca să îl îmblânzească – mai întâi lăsându-l fără apă şi mâncare timp de trei zile, apoi prin hotărârea de a-l călări cu forţa. Şi tocmai când acest colonel, asemuit de mustang cu un şarpe, compară îmblânzirea indienilor din Vest cu îmblânzirea acestui cal, pe care călăreşte victorios, eroul filmului pune piciorul în prag, căci „uneori un cal trebuie să facă ceea ce trebuie” şi îşi aruncă călăreţul dincolo de gardul ţarcului de călărie. Salvarea de glonţul colonelului îi vine de la un „două picioare” ciudat, „Little Creek” pe numele lui, un indian Lakota cu care evadează din garnizoana ce îi ţinea pe amândoi prizonieri. Noul său tovarăş îi arată lumea indienilor Lakota şi i-o prezintă pe „Rain”, iapa ce va încerca să-l … domesticească.

Povestea mustangului pare una obișnuită, însă măsura caracterului său este dată de puterea de a rezista, de a merge înainte: atunci când este luat de lângă ai săi şi dus printre străini, departe de tot ce îi era cunoscut. Sau când intră în lumea celor din tribul Lakota şi caută să înţeleagă nefireasca apropiere dintre cai şi oameni. Mai târziu, când este dus să lucreze la calea ferată ce duce chiar în ţinuturile unde familia sa încă aleargă în libertate. Singurătatea, teama de necunoscut, încrâncenarea, refuzul de a ceda, devotamentul faţă de Little Creek (căruia îi salvează viața) şi Rain, toate fac din filmul lansat în 2002 şi nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film de animaţie, o excelentă lecţie de determinare atât pentru oamenii mari, cât şi pentru copii.

Şi dacă tot ce am povestit mai sus, alături de coloana sonoră excepţională compusă şi cântată pe toată durata filmului de Bryan Adams (cu titluri sugestive ca „You can’t take me”, „Get Off my back”și mai ales „Here I am”) nu v-au convins să vizionaţi acest film, atunci vă redau în încheiere o singură scenă: mustangul călărit (în sfârșit) de Little Creek, urmărit de soldaţi, în frunte cu colonelul de care scăpase deja de două ori şi căruia nu îi venea să creadă că dă din nou ochii cu cei doi fugari, urcă crestele Marelui Canion până se trezeşte pe o culme de unde nu mai are scăpare – hăul se întinde în fața lor, urmăritorii se apropie din spate. Singurul platou pe care se pot salva amândoi este la muuuulţi metri distanţă.

Aşa că armăsarul face o săritură demnă de un super-erou, săritură ce m-a dus cu gândul la saltul lui Eleanor din „Gone in 60 seconds” 🙂 Când aveţi nevoie de un pic de încurajare, indiferent din ce motiv, vizionaţi filmul ăsta. Vă promit că nu veţi regreta 🙂

Cine ce Oscar ia?

La noapte (hai să zicem mai bine luni dimineață) se decernează premiile Academiei Americane de Film, asa ca ar fi momentul unei scurte treceri în revistă a favoriților la principalele secțiuni:

1. Cel mai bun film

În ciuda listei lungi de nominalizări, avem duelul Regency-lor: The Revenant (Fox) si The Big Short (Paramount). Ori altfel spus, între mitul fondator și mizeria de sub preș. Însă cel mai bun film trebuie să întrunească mai multe calități – adică să fie susținut de (nu neapărat cei mai, dar de buni) regizor, director de imagine, actori și montaj.

Oscar-2016-Nominations

Aici avantajul pare să fie de partea mitului (regizorul Innaritu + actorii Leonardo DiCaprio și Tom Hardy, directorul de imagine Emmanuel Lubezki, coloana sonoră a lui Ryuichi Sakamoto) în defavoarea conspirației imbecililor (care se sprijină pe cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj, dar și pe supporting actorii Christian Bale, Ryan Gosling, Steve Carell și Brad Pitt). Alegerea depinde strict de ce mesaj vor să transmită membrii Academiei: unul politic – da, ăștia suntem noi, americanii și acesta e rolul nostru, al actorilor, să recunoaștem măcar la nivel artistic dimensiunea întregii tărășenii – sau evazionist: no-no, acu’-i momentul să ne raportăm la trecutul glorios, oricum, dacă nu vă convine, ne stă în putere să rescriem istoria.

2. Cel mai bun regizor

Noua linie a lui Innaritu, foarte apreciata deja de la Birdman – care nici nu a fost cine stie ce film, doar o schimbare de direcție. Challenger (sic!) este legendarul George Miller.

3. Cea mai bună actriță

Brie Larsson in Room, no doubt

4. Cel mai bun actor

E momentul lui Leonardo DiCaprio, un actor matur – finally :).

5. Cel mai bun scenariu original

Spotlight

6. Cel mai bun scenariu adaptat

The Big Short

7. Cea mai bună actriță, rol secundar

Luptă suedezo-britanică: 2015 pare să fi fost anul Aliciei Vikander, nu doar pentru rolul nevestei Daneze ci și pentru Ex Machina. Mie Kate Winslet mi s-a părut excelentă în rolul directoarei de marketing Joana Hoffman din Steve Jobs.

8. Cel mai bun actor în rol secundar

Tom Rylance (pentru Bridge of Spies dar și tizul lui Hardy pentru antagonistul Revenant-ului, merita o nominalizare) sau Christian Bale, pentru rolul din The Big Short unde, spre deosebire de cinicul Wolf of Wall Street, trăiește drama omului strivit (vezi scena simbolică din film) de grozăvia sistemului – despre toți ce trei britanici am senzația că nu fac decât să umple lista. Premiul pare antamat de italo-americanul Sylvester Stallone, care închide cercul Rocky, cu ultimul său Creed.

9. Cea mai bună imagine

Emmanuel Lubezki

10. Cel mai bun montaj

The Big Short (Hank Corvin) concureaza aici cu Mad Max: Fury Road (Margaret Sixel – soția regizorului Greg Miller)

11. Cel mai bun film străin

Dispută strânsă ungaro-franceză: între Son of Saul și Mustang, comentat aici. A treia nominalizare, A War/Krigen, din partea Danemarcei, este o poveste sensibilă pentru americani: o companie daneză luptă împotriva regimului taliban din Afganistan. 

premiile César 2016

Théâtre du Châtelet găzduiește mâine ceremonia de acordare, de către cei 4.225 membri ai Academiei de Artă şi Tehnică Cinematografică din Paris, a premiilor numite după sculptorul francez César Baldaccini, care a realizat trofeul. Pentru cel mai bun film sunt în competiție „după un an extrem de bogat”, afirmă preşedintele Alain Terzian:

Dheepan – regizat de Jacques Audiard
Fatima – în regia lui Philippe Faucon
La loi du marcheregia Stephane Brize
Marguerite – regizat de Xavier Giannoli
Mon Roi – în regia lui Maïwenn
Mustangregia Deniz Gamze Erguven
La tete hauteregizat de Emmanuelle Bericot
Trois souvenirs de ma jeunesse – Arnaud Desplechin

Șase dintre filmele nominalizate au rulat deja, sau urmează să apară în curând pe ecranele cinematografelor românești. Să le vedem, în ordinea nr-lui de nominalizări:

Trois souvenirs de ma jeunesse, un prequel al filmului proiectat acum două decenii în competiţia oficială de la Cannes, Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle). Premiera abia pe 6 mai!  11 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Arnaud Desplechin
  • Cel mai bun regizor: Arnaud Desplechin
  • Cel mai bun scenariu original: A. Desplechin, Julie Peyr
  • Cea mai mare speranță feminină: Lou Roy-Lecollinet
  • Cea mai mare speranță masculină: Yuentin Dolmaire
  • Cea mai bună imagine: Irina Lubtchansky
  • Cel mai bun montaj: Laurence Briaud
  • Cele mai bune costume: Nathalie Raoul
  • Cele mai bune decoruri: Toma Baqueni
  • Cel mai bun sunet: Nicolas Cantin, Sylvain Malbrant, Stephanie Thiebaut
  • Cea mai bună muzică: Grégoire Hetzel

Dheepan / Dheepan – premiat cu Palme d’Or la Cannes, comentat aici9 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Jacques Audiard
  • Cel mai bun scenariu original: Noé Debré, Thomas Bidegain, Jacques Audiard
  • Cea mai bună regie: Jacques Audiard
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Vincent Rottiers
  • Cele mai bune decoruri: Michel Barthélémy
  • Cea mai bună imagine: Eponine Momenceau
  • Cel mai bun montaj: Juliette Welfling
  • Cel mai bun sunet: Daniel Sobrino, V. Deloof, Cyril Holtz

La Tête haute / Capul sus – filmul, comentat aici, urmărește parcursul lui Malony, de la 6 la 18 ani. A avut premiera la noi pe 12 februarie. 8 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Emmanuelle Bercot
  • Cea mai bună regie: Emmanuelle Bercot
  • Cel mai bun scenariu original: E. Bercot, Marcia Roman
  • Cea mai bună actriţă: Catherine Deneuve
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Sara Forestier
  • Cea mai mare speranță feminină: Diane Rouxel
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Benoît Magimel
  • Cea mai mare speranță masculină: Rod Paradot

Mustang, reprezentantul Franței la Oscar, comentat aici, 9 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Deniz Gamze Ergüven
  • Cel mai bun regizor:  Deniz Gamze Ergüven
  • Cel mai bun scenariu original: Deniz Gamze Ergüven și Alice Winocour
  • Cel mai bun montaj: Mathilde Van de Moortel
  • Cea mai bună imagine: David Chizallet și Ersin Gök
  • Cel mai bun film de debut: Deniz Gamze Ergüven
  • Cea mai bună muzică originală: Warren Ellis
  • Cel mai bun sunet: Ibrahim Gök, Damien Guillaume și Olivier Goinard
  • Cele mai bune costume: Selin Sözen

La loi du marché / The Measure of a Man  – premiat la Cannes pentru cel mai bun rol masculin, cronica aici. Premiera mâine, nu ratați! 3 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Stéphane Brizé
  • Cea mai bună regie: Stéphane Brizé
  • Cel mai bun actor: Vincent Lindon

La giovinezza / Youth / Tinerețe – comentat aici.

  • Cel mai bun film străin: Paolo Sorrentino

Le Tout Nouveau Testament / Testamentul nou nouț

  • Cel mai bun film străin: Jaco Van Dormael

La această secțiune candidează și Son of Saul, premiatul Globurilor de aur, unde joacă actorul Teatrului maghiar din Cluj, Levente Molnar. Îi ținem pumnii!

Mustang(st), 2015

Mai întâi fotografia: ea este Selma. O fată încă ne-femeie dar obligată să fie astfel printr-un măritiș similar unei monte cu ceremonie. Acceptă tot pentru că așa trebuia. Să accepte tot. După noaptea nunții însă, se pare că cearceaful nu era deloc pătat cu sânge. Așadar, revenim la fotografie: ea este Selma, în noaptea nunții, adusă de urgență și întinsă pe masa ginecologului pentru ca acesta să parafeze situația (imposibilă!) că un himen elastic nu înseamnă neapărat pierderea fecioriei. Dar, se subânțelege, nici altminteri.. Tradiția, opacă la nuanțele astea medicale, a încercat astfel un moment de perplexitate.

Filmul Mustang este un pic traumatizant pentru un european. Și tocmai de aceea, e făcut probabil astfel de către un european (regizoarea, Deniz Gamze Ergüven, este de origine turcă însă a trăit în Franța toată viața). Este despre cinci surori care, din cauza unui joc copilăresc,  interpretat stupid de o societate în care tradiția chiar înseamnă rămânere în urmă, devin prizoniere în propria casă. Apoi, pe rând, fiecare dintre ele intră într-un stagiu forțat de antrenament pentru a deveni neveste. Și pe rând, sunt contractate pețitorilor, cu decizia femeilor, cu voința lui Dumnezeu și în urma târguielilor bărbaților. Fiecare dintre ele scapă cum poate: cu supunere, cu revoltă, cu disperare. Ultimele două ajung să fugă. 

Mustang este un film nu neapărat despre obtuzitatea unor norme sociale (deși, evident că este un manifest pentru drepturile femeii) sau despre tradiția care, în loc să ne aducă din urmă, ne lasă în urmă, ci mi se pare că este mai ales un film despre teamă (angoasă, frică, ”angst”). Nu știu dacă ați simțit, în modul în care este filmat, în muzica (excelentă!) dar și în scenariu (sau lipsa lui) teribila angoasă a unor copii care, de pe fereastră, așteptau să (nu) audă voci de străini de teamă să nu fie pețitori. Încercarea disperată de a transforma această angoasă în joc uneori (scena pretinsei scalde între pături tocmai pentru că a merge la scăldat devenise lucru complet interzis), alteori în revoltă, uneori încercarea de a o ocoli cu șiretenie, disperarea… toate acestea sunt reacții ale unor copii care se tem. Nu știu ce îi așteaptă, nu știu cine o să fie lângă ei toată viața, nu știu dacă să fugă sau să accepte tot, nu știu dacă să trăiască sau să moară.

Foarte bine dusă povestea, din perspectiva celei mai mici, naive surori, Lale. La început înțelegem doar doar opresiunea, apoi lucruri pe care chiar nu le înțelegem (odată cu ea), apoi curiozitatea, apoi revolta și planurile de evitare, apoi disperarea și fuga.

Lale spune, prin montajul și cinematografia din Mustang, povestea pierderii brutale a copilăriei, a fricii, a dispariției celor apropiați. E un film de văzut și de revăzut.