CNC trimite „Sieranevada” la Oscar

Printr-un comunicat Agerpres, juriul CNC (format din criticii de film Dana Duma, Magda Mihăilescu, Eugenia Vodă, Mihai Fulger, Andra Petrescu, Irina Trocan, Lucian Maier – doctorandul UBB fiind „botezat” Maior – și Florentina Ciuvercă) a decis să propună Sieranevada regizorului Cristi Puiu la Oscarul pentru cel mai bun film străin 2016.

Filmul, cu premiera mondială la Festivalul de la Cannes – unde a intrat în competiție – și cea națională la TIFF 2016 (am comentat despre el pe aici), va rula în cinematografele din România peste trei săptămâni, începând cu 9 septembrie. Până atunci, puteți citi cronica scrisă de Cătălin Olaru la Cannes. Sau să urmăriți mai jos, ca să vedeți că nu doar criticii de film au viață grea în România, o parte din interviul cu Cristi Puiu de la TIFF Lounge:

Cristi Puiu de vorbă cu publicul clujean

Un spectator remarcă „tușe îngroșate” la finalul filmului (Sieranevada) pe care îl consideră o parabolă despre mămăliga românească. Cristi Puiu îi răspunde cu mult umor: Îngroșate?

Și, mai târziu: Nu puteam să fiu cadorisit mai bine 🙂

.

Cristi Puiu – TIFF lounge, pe finalul discuției

Cristi Puiu discută cu publicul clujean despre Sieranevada, despre parastasul tatălui său, cum s-a certat cu tanti Evelina, care – aflăm cu această ocazie – avea un corespondent în realitatea bucureșteană.

Între timp, de pe fotoliul din fața mea dispare un operator, care se mută lângă cei doi făcând poze în public. Profitând de locul liber, pe locul său se insinuează o babă (nu pot să spun altfel, Tatiana Yekel e tânără și neliniștită, pe lângă ea), la apariția căreia Mihnea Măruță se încruntă puțin. De ce oare? mă întreb eu.

Aflu imediat, baba-mi ia aperiTIFF-ul de pe marginea fotoliului și-l răsfoiește plictisită fără să asculte despre ce se discută, după care se reîncarnează în tanti Evelina la Cluj și-i pune lui Puiu întrebări despre scenarii, spiritualitate și karma. Totuși, regizorul discută calm cu ea, explicându-i cum e cu filmul.

Cer scuze pentru imagine și calitatea slabă a sunetului, înregistrarea a fost făcută cu telefonul.

 

Cristi Puiu la TIFF Lounge

Cristi Puiu a venit să discute cu publicul la TIFF Lounge pe 3 iunie, a doua zi după proiecția Sieranevada la în premieră națională la Cluj. Moderator, Mihnea Măruță:

MihneaM: Bine ai venit, Cristi Puiu, la TIFF!

CPuiu: Bine v-am găsit!

MM: (către participanți) Pentru că sunteți atât de mulți, am să vorbesc cât mai puțin, ca să vă las să puneți mai multe întrebări…

MM: (se întoarce spre Cristi Puiu) În loc de felicitări pentru film, ți-aș spune ceva ce-am auzit aseară la ieșire; o domnișoară spunea: nu-i așa că simțim toți nevoia să ne îmbrățișăm unii pe alții după filmul ăsta? E mai frumos decât orice felicitare…

CP: (râde)

MM:  Și prima întrebare ar fi asta… dacă ieri ți-ar fi spus cineva, sau ai fi citit în ziare Cristi Puiu ovaționat la TIFF pentru Sieranevada, ce ziceai?

CP: Ăăă… că e normal!

(râsete)

CP: Nu, serios, adică… de fiecare dată când am venit la Cluj a fost foarte… a fost extraordinar! Adică nu mi s-a-ntâmplat nimic, chiar și cu Aurora, când se uita lumea urât la mine cu alea trei ore, chiar și-atunci am fost ovaționat. Dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi ovaționat la Cannes, aș fi spus: „Nu cred!”. Acolo, după ce s-a terminat filmul, reacția aia…

MM:  Ați fost ovaționați la Canees?

CP:  Da, eu am crezut că au fost puși la venire… Adică era mult, era prea mult… sala Lumiere de la Cannes e o sală foarte mare, e un… eu zic așa, că e un stadion de cinema, nu e o sală de cinema – sunt 3000 de locuri, iar sala a fost plină…

(wow)

CP: Sau cel puțin așa ne-au spus, că s-au vândut toate biletele, că a fost plin… eu am simțit-o așa, ca fiind plină. A început filmul, am stat să văd: sunet, imagine, dacă totul e în regulă, și am plecat să dau un interviu și m-am întors cu 10 minute înainte să se încheie… N-am stat la Cannes să văd cum se întâmplă lucrurile, aicea am stat, că mi-a zis Iulia că s-ar putea să fie… că ea a identificat niște probleme de sunet în secvența cu preotul…am zis: Păi ce fac, stau până la secvența aia cu preotul? Că nu-mi place să stau cu publicul atunci când e vorba de un film pe care l-am făcut, mă simt foarte rău. Adică publicul nu reacționează așa cum te aștepți tu, sunt niște surprize: și bune, și rele…

MM:  Ce surprize ai avut aseară, cât ai stat?

CP:  Numai bune! Mi s-a părut foarte… ce să zic? I-am zis și lui Papi – am vorbit azi cu Alexandru Papadopol, că el a întârziat aseară, adică a venit mai târziu și n-a mai putut să ajungă la proiecție – a venit cu treaba lui aicea la TIFF, și i-am zis: Măi, a fost o sală extraordinar de caldă, și Papi a zis: Păi nu știi cum zic ăștia, bătrânii din teatru? C-a avut și sala talent! Adică am avut un public talentat…

(râsete)

– continuă aici –

Bogdan Mirică, regizorul Câinilor – la TIFF Lounge

Regizorul filmului Câini, Bogdan Mirică, a venit de la Cannes cu Premiul FIPRESCI. După prima proiecție din țară, de la Cinema Victoria din Cluj, aterizează la TIFF Lounge cu trei actori ai filmului: Vlad Ivanov, Gheorghe Visu și Raluca Aprodu

Moderatorul întâlnirii, jurnalistul Mihnea Măruță:

MM: Domnul Vlad Ivanov este un veteran al acestor întâlniri, dar prima întrebare e pentru dumneavoastră (Bogdan Mirică) și sună așa: moare bătrânul lider, urmașul nu mai e interesat de pământ, situația este controlată de o rețea mafiotă – în ce măsură putem vorbi despre o parabolă politică în filmul dumneavoastră, dacă v-ați gândit și în acești termeni?

BM: La un moment dat am citit un fel de… evaluare a scenariului (nu o să intru în detalii, dar sunt oameni care se ocupă de așa ceva: citesc scenarii și le evaluează) și cineva spunea ca e o parabolă după… Biblie și că Roman este Isus, iar Samir este Iuda sau diavolul, și tot așa… toate astea sunt lucruri care, dacă se întâmplă și dacă sunt interpretate de spectator, e cu atât mai bine, dar pe mine mă interesează ca atunci când fac un film să țin povestea în mână și în niște limite foarte concrete.

Ca să vă răspund pe scurt la întrebare: filmul nu este o parabolă a situației politice de la noi. Mi se pare că ei, politicienii, primesc oricum prea multă atenție și în niciun caz nu am avut intenția să-mi dedic cinci ani de viață, să fac un film despre niște oameni… care nu sunt în arealul meu de interes.

MM: Atunci pentru ce v-ați dedicat cinci ani din viață, cărei idei?

BM: E un comentariu pe care am vrut să-l fac asupra a ce-am înțeles eu până la vârsta asta despre o parte din natura umană, și foarte pe scurt, și cum să zic, să scoatem pretențiosul din afirmație, e vorba de ce cred eu despre viață și ce cred eu despre film în momentul ăsta – dar parțial, adică nu e o propoziție exhaustivă despre Univers. Adică, aș vrea totuși să țin lucrurile la un nivel mult mai teluric, în nici un caz așa grandios, și…

MM: …filozofic?

BM: Da, și nu-mi place să folosesc cuvinte mari.

MM: Cu toate astea în interviuri anterioare vorbeați de faptul că vă fascinează o anumită paradigmă a masculinității. Și despre asta v-aș ruga să vorbiți: despre relațiile de putere, sunt bărbați mai mult sau mai puțin puternici în filmul dumneavoastră.

BM: Da, dar m-a interesat ideea de masculinitate ca relație între personaje, dar pe de altă parte, mai mult decât atât, m-a interesat cum ele se surpă, cum se autodistrug fiind atât de pătrunse de propriile pulsiuni și de ego, încât nu-și dau seama cum lumea din jur se prăvălește și îi ia cu ea. Adică e vorba de partea auto-distructivă, mai degrabă, în nici un caz doar componenta asta, mai… comercială.

(va urma)