Arhive pe etichete: Leul de aur

Laureații Venice Film Festival

Venice Film Festival este denumirea scurtă a Festivalului international de film de la Venetia, cel mai vechi festival de film al lumii. El face parte din The Big Three, triada marilor festivaluri europene (mici sunt foarte multe, și tot apar) alături de Cannes Film Festival și Berlin International Film Festival.

logo_biennaleFestivalul face parte (aviz „arhitecților” de evenimente culturale) dintr-o manifestare mai amplă, Biennale di Venezia – denumirea italiană, în original, a Expoziției Internațională de Artă cinematografică de la Veneția care se desfășoară la începutul lunii septembrie, în edificiul de epocă „Palazzo del Cinema”.

Trofeul festivalului este Leul de Aur, al cărui nume vine de la simbolului orașulu, leul Bazilicii San Marco. Premiul reprezintă una dintre cele mai importante aprecieri ale criticii cinematografice, alături de Palme d’Or și Ursul de Aur.

Iată laureații competiției internaționale, cu recenzii în curând pe site

Leul de Aur: The Woman Who Left, Lav Diazleul
Leul de Argint pentru regie: Paradise, Andrei Konchalovsky și The Untamed, Amat Escalante (o practică similară celei de la Cannes 2016, de a împărți premiul pentru regie între doi auteuri)
Premiul cel mare al juriului: Nocturnal Animals, Tom Ford
Premiul special al juriului: The Bad Batch, Ana Lily Amirpour
Cel mai bun actor: Oscar Martinez, The Distinguished Citizen
Cea mai bună actriță: Emma Stone, La La Land
Premiul Marcello Mastroianni pentru tineri interpreți: Paula Beer, Frantz
Cel mai bun scenariu: Noah Oppenheim, Jackie
Premiul Luigi De Laurentis – leul viitorului: The Last of Us

Horizons Jury:

Cel mai bun film: Liberami
Cea mai bună regie: Home, Fien Troch

citiți continuarea articolului în noul nostru format editorial CeFilmeVăd.Eu

Un porumbel cugetând (pe-o ramură) la propria-i existență

Pentru că am revăzut aseară Grill (și fiindcă am fost și eu cândva unul), încerc o scurtă serie de review-uri cu filme despre comis-voiajori (chit le se zice azi agenți de vânzări, tot aia fac: încearcă să-i facă pe oameni).

Filmul suedez cu titlul de mai sus a luat la sfârșitul anului trecut premiul pentru cea mai bună comedie, oferit de Academia Europeană de film, după ce câștigase în 2014 Leul de aur la Veneția. Am prins filmul anul trecut la TIFF, și dacă n-am încercat până acum să-i fac un review, nu e fiindcă nu mi-a plăcut. Cred c-am ajuns în sală târziu (ca de-obicei) și ratând începutul, am rămas cu senzația că n-am văzut tot. L-am revăzut azi online și nici vorbă de așa ceva, îl știam pe tot – pe de rost, ca o poezie; de-aceea mi-a fost mai greu să scriu despre el: cum să comentezi o poezie, fie ea și una-n imagini?

Genericul filmului anunță din start că este ultima parte a unei trilogii about being a human being. Cât poate fi de complicat să exprimi una ca asta? Un om privește păsări împăiate la muzeu, spre nerăbdarea soției. Un altul – sau același? – face infarct în sufragerie, încercând să desfacă o sticlă de vin, la prima întâlnire cu moartea. La a doua – o femeie pe pat de spital își ține la piept geanta cu bijuterii și nu pare dispusă să-i dea drumul; se vaită ca și cum asta ar însemna să se despartă de viață. N-ai cum să descrii toate astea, trebuie să le arăți, sau să te dai la o parte și să recomanzi să le vadă fiecare cu ochii săi – la fel ca și porumbelul. Ce mai pot spune este că a treia întâlnire cu moartea are loc în cantina unui vapor 🙂 Și că toată înlănțuirea aceasta de scene mici se duce către un mare… citiți continuarea pe CeFilmeVăd.eu