Arhive pe etichete: László Nemes

Fiul lui Saul

Atenție, spoiler!

Pentru cei care au văzut deja filmul, întâmpinat aici, pot să spun: Saul nu avea, de fapt, nici un fiu. Cum am scris dincolo, într-un început de traducere a interviului dat de regizorul Nemes László, Ausländer era un om dinainte condamnat. Pus să facă toate acele abominabile fapte. Spre deosebire de noii-veniți, cei din Sonnderkomando știau ce-i așteaptă. Și totuși, își jucau rolurile secundare, alături de principali, de gardieni: grăbiți-vă, se răcește cafeaua (sau supa)! ce meserii aveți? avem nevoie de oameni competenți. Imitația unei apropieri, pe marginea prăpastiei. O amintire din alt film, franțuzesc: călăul trebuie să-și păcălească victima, pentru ca aceasta să nu se încoarde – cum ar reacționa, din instinct, știind momentul când pică lama. Dovada unei tehnici a uciderii.

„Operațiunile” purced metodic – organizare, aproape științifică. Apoi cadavrele sunt studiate atent: de ce acela a rezistat? Totul pare uimitor de calm, subsumat unui scop deasupra înțelegerii individuale, deși toate replicile, gesturile, întreg baletul (și chiar corpurile balerinilor din film) este uman. O familiaritate de clasă de mijloc, de care elita germană se apropie, când pare necesară, scăpându-i câteva replici (maghiara este cea mai frumoasă limbă din lume), și de care se depărtează, amuzat-scârbită, când trebuie să-i omoare. În ciuda unor astfel de filme cum este Saul fia, care apar din cenușă ca să ne tulbure, cu toată existența lagărelor, nu cred că vrem să recunoaștem ce-a fost acolo. Arbeit macht frei – încă mai credem asta! Altfel, cum i-am mai disprețui pe cei care nu sunt la fel ca noi, care nu muncesc, ori care nu-și fac… datoria.

Saul nu (mai) avea nici un fiu, nici o legătură fizică în lume. Doar conștiință și o fereastră spre purgatoriu, deschisă chiar prin înregimentarea în Sonderkommando. Nu trebuie să fim la cârma întâmplărilor, ca să le putem influența, nici măcar în momentul potrivit, la locul potrivit. Supus ciclurilor vieții sau istoriei, omul nu este la voia soartei. Nu vreun blestem sau ghinion, ci simpla sa indecizie îi paralizează voința. Nu din lipsa liberului arbitru apar problemele sale, ci din lipsa conștiinței de sine, obturată, în momente grele ale vieții, de instinctele primare: cel de supraviețuire, apoi de reproducere a speciei. Putem alege – sau cel puțin așa credem ulterior, că puteam. Dar credința în sacrul existenței (și cultul imperios al morților) vine în acele momente de absență din lume, când omul își permite luxul de a sta pe marginea ei. Chiar dacă face parte dintre ajutoarele călăilor!

În plan real, periplul lui Saul Ausländer este un fiasco. I-ai trădat pe vii pentru morți! îi reproșează conspiraționiștii Sonderkommando, când află c-a pierdut praful de pușcă; rabinul pe care îl salvase cu prețul hainei sale (în care era ascuns praful primit) se dovedește a fi unul fals, iar apoi pierde cadavrul în apă. Preotul kommando-ului este cel care-l salvează de la înec, (re)cunoscând omul în absurditatea demersului său. Care transcende sintagma: salvezi un om ~ salvezi o întreagă lume. Salvezi un suflet, prin rugăciunea spusă în credința lui, ori salvezi un trup de la profanare…

Ajuns într-o baracă, are o consolare, înainte de moarte: apariția unui copil cu ochi albaștri, o posibilă fantasmă (copilul cu suflet salvat), sau un alt copil, real, tras deoparte de un soldat german, membru al plutonului de execuție. Totul (inclusiv acest final) pentru a dubla miza: există umanitate și printre călăi. Și atunci, cum a fost posibil?

Interviu cu regizorul Saul fia, Nemes László

Interviul lui Antoine de Baecque, tradus de aici, vine în completarea recenziilor de ieri. Mai multe date despre echipa de filmare pe website-ul festivalului de la Cannes.

« Dragă Laszlo Nemes, filmul dvs, Le Fils de Saul, este un monstru. Unul necesar, coerent, benefic și inocent. Este rezultatul unui pariu estetic și narativ extraordinar de riscant » Cu aceste cuvinte, aparținând istoricului de artă Georges Didi-Huberman (extras din Sortir du Noir, publicată în Éditions de Minuit) își deschidea pe 3 noiembrie Antoine de Baecque serata, în care prezenta în avanpremieră filmul regizorului ungar. Spicuiesc în continuare:

Despre Sonderkommando: erau deţinuţi aleşi de către SS pentru a însoţi prizonierii către clădirile unde erau camerele de gazare, pentru a-i ajuta să se dezbrace, ca totul să pară credibil, iar apoi să-i ducă în camerele de gazare. După aceea, luau cadavrele şi le ardeau, iar la final curăţau locul. Totul trebuia făcut rapid, pentru că pe drum era deja alt transport de prizonieri.

Auschwitz-Birkenau funcţiona ca o fabrică ce producea şi elimina cadavre la scară industrială. În vara lui 1944, mergea la capacitate maximă. Istoricii estimează că în fiecare zi erau asasinaţi câteva mii de evrei.În timpul misiunii, membrii Sonderkommando aveau tratament oarecum preferenţial. Aveau voie să ia mâncarea pe care o găseau în vagoanele ce aduseseră prizonierii şi oarecare libertate de mişcare – în perimetrul în care se aflau. Dar sarcina lor era epuizantă şi erau eliminaţi de către SS cam la trei-patru luni, pentru ca nici un martor să nu supravieţuiască.

Despre ideea filmului: Când lucram la A londoni férfi (The Man from London), în Bastia, filmările au fost întrerupte o săptămână. Am găsit într-o librărie o carte de confesiuni publicată de Mémorial de la Shoah numită Des voix sous la cendre (Voci de sub cenuşă), cunoscută şi deept The Scrolls of Auschwitz. Este o culegere de texte scrise de foşti membri ai Sonderkommando din lagărele de exterminare, care şi-au îngropat sau ascuns mărturiile scrise înainte de revolta din 1944. Documentele au fost găsite peste ani. Ele descriu amănunţit sarcinile zilnice, modul în care era organizată munca, regulile după care era condus lagărul şi după care erau exterminaţi evreii, dar şi rezistenţa pe care au opus-o.

 

Au fost Globurile de Aur, vine și BAFTA!

După gala de azi-dimineață din LA, pe care-am urmărit-o cu sufletul la gură și cu flash-uri în ochi (nu de la fotografi, ci de la calitatea transmisiei), chipurile, pentru-a vedea ce filme primesc semnale la Oscar, treaba s-a mai calmat. Abia acum, după primele globuri și odată cu nominalizările la premiile BAFTA, s-au conturat și preferințele pentru premiile Academiei Americane, care pe noi nu ar trebui să ne preocupe prea tare, fiindcă putem lua doar un Oscar, pentru cel mai bun film străin.

Așa că din punctul meu de vedere, știrea principală a galei a fost Globul de Aur pentru cel mai bun film străin luat de Son of Saul, în care a jucat și actorul clujean Molnár Levente. Gratulálok! Pentru filmul tânărului regizor László Nemes este un premiu important, care-i va spori cota pe piața americană. Pentru celelalte filme premiate la gala Golden Globes Awards, câteva concluzii: prima – ca în sport – nu contează nominalizările, istoria păstrează doar finishul. Cotat ca mare favorit după nominalizări, Carol nu s-a ales cu nimic. Crema de pe tort a luat-o The Revenant, comentat și aici, care a ras toate premiile principale – cel mai bun film/dramă, cel mai bun actor, cel mai bun regizor – urmat de Marțianul care a luat tot ce era mai important de la cealaltă secțiune, film de comedie, deși n-a fost prea corect încadrat.

Până și Ridley Scott s-a amuzat, ridicând Globul, de ce-a vrut și ce-a ieșit. Pentru rolurile doamnelor, au luat pe merit câte un premiu JoyRoom, și Steve Jobs, care a mai luat și premiul pentru cel mai bun scenariu. Ce merită reținut de la Gală, care a fost și una a producțiilor TV, sunt serialele recompensate cu Globuri: așa că merită să urmăriți Mozart in the Jungle -cel mai bun serial de comedie, cu cel mai bun actor, Crazy Ex-Girlfriend – cea mai bună actriță și Mr. Robot – cel mai bun serial dramatic (atenție, mai bun ca Game of Thrones). Dar marele perdant al acestei gale a fost Mad Max: Fury Road, fără nici un Glob. Haioasă reacția lui diCaprio la Lady Gaga, devenită viral:

Acum, să vedem ce anunță premiile industriei britanice, care se vor decerna peste o lună. De ce sunt ele importante pentru Oscar? Pentru că o parte din votanți fac parte din ambele comisii – dar asta este problema lor. Pe noi ne interesează cine concurează pentru cel mai bun film britanic: 45 years, Amy, Brooklyn, The Danish Girl, Ex Machina și The Lobster. Dramele de epocă s-au bucurat și ele de mare succes printre britanici, având în vedere nominalizările Bridge of Spies și Carol, care au strâns nu mai puțin de 9, fiecare.