Arhive pe etichete: Juliette Binoche

Birdman

La începutul anului, pe când se acordau Globurile de aur și Premiile Academiei, începeam să scriu cronică de film. Apoi am publicat pe catchy.ro, la cererea Mihaelei Cârlan, câteva previziuni pentru Oscar. Ca să pot face pronosticuri a trebuit să văd (într-un timp destul de scurt) mai multe filme. Mi-au plăcut – atunci, pe moment – Benedict Cumberbatch în The imitation game, Steve Carell și Mark Rufallo în The Foxcatcher (Mark nu senzațional ca în Begin Again, dar un rol bun) și J.K. Simmons în Wiplash.

Majoritatea site-urilor de specialitate dădeau ca mari favorite peliculele Birdman și Boyhood. De asemenea, Grand Hotel Budapest, care luase crema la Golden Globes. Mi-a plăcut Boyhood – așa cum îmi place orice Linklater după seria Before Sunrise (1995), Sunset (2004), Midnight (2013) – dar nu l-am putut urmări până la sfârșit, pur și simplu mi s-a părut prea lung.

Un singur film n-am reușit să văd (nu, au fost două cu The Theory of Everything, nu aveam atunci chef de biografii, chit că-mi place Stephen Hawking), de fapt singurul film pe care n-am vrut să-l văd online, adică să-l piratez cumva (chit că nu știu să descarc filme, dar tot o formă de piraterie o consider și vizionarea online, chiar dacă e cvasi-legală) a fost Birdman. Citisem cronica și, din respect pentru ideea filmului, pentru actori, pentru regizor, aș fi preferat să-l văd într-o sală de cinema.

Din cauza jobului, n-am reușit s-o fac în timpul anului așa că l-am văzut abia aseară, pe Cinemax. Aveam ca elemente de comparație: The Humbling după Philip Roth, cu Al Pacino și Clouds of Sils Maria al lui Olivier Assayas cu Juliette Binoche și Kristen Stewart, ambele despre condiția actorului. Și ambele foarte bune în sens clasic (nimic cutremurător, ca să zic așa), astfel că eram convins că va fi o competiție strânsă pentru Oscarul meu pe această temă.

Dacă la Michael Keaton și Ed Norton mă așteptam să scoată roluri bune (în nota lor personală, totuși – himself acting) marea mea surpriză a fost Emma Stone, pe care am ratat-o de la debutul său ca actriță-puștoaică în distribuții comice gen The House Bunny și Paper-Man până la rolurile ceva mai pretențioase din Magic in the Moonlight. Mai bine zis, ochii Emmei Stone, pentru că ochișorii ei albaștri, fardați, exoftalmici sau cum vreți, fac jumătate din magia acestui film. Replica ei acidă de fiică răzgâiată care-l aduce cu picioarele pe pământ pe fostul star cinema Riggan Thomson, dialogurile (specialitatea casei, sexy romantism) cu pseudo-vedeta de cinema și privirea hăbăucă din final au făcut să merite filmul. Păcat de compania selectă că n-a prins măcar o nominalizare.

Three colors: blue7

În filmele lui Kieślowski toate sunt cu dus și întors. Cum se întâmplă-n viață, personajelor li se întoarce, ca într-o oglindă, ceva din ceea ce fac: Julie își vede eliberat doliul de apariția unei alte iubite, cu un alt copil; vecinei Lucille îi apare la streap-tease chiar tatăl ei. Faptele au consecințe: părăsirea lui Olivier are ca urmare căutarea acestuia, care, ignorat și probabil gelos, acceptă să continue munca soțului. Găsim plantate în filmele polonezului multe motive circulare (cu dus și-ntors și astea): cana de cafea, mingea, jucăria lui Antoine.

blueCea mai mare intensitate este a momentelor de absență a Juliei, care pare a încerca de-a lungul întregului film, un soi de suicid mintal, disociindu-se de toate amintirile și încercând să se îndepărteze de lume. Ea distruge notele ultimelor lucrări neterminate ale soțului și încearcă să se adâncească în nimicnicie, dar viața pariziană o forțează să se confrunte cu acele părți din trecutul său pe care nu vrea să și le amintească. (In)acțiunile sale par o încercare de autopedepsire. Trecutul o ajunge din urmă mai ales prin muzica pe care Julie o aude permanent în mintea ei.

kieslowskiRevenirea la viaţă după marea pierdere este posibilă doar astfel, din pasiune pentru muzică. Sunt patru tăieturi unde muzica lui Preisner pornește cu toate alămurile, simfonia gândurilor întunecând parcă privirea eroinei. Nu știm clar dacă sunt tăieturi de montaj până ce vedem scenele continuând cu camera de unde a fost lăsată. În mod ironic, după ce află despre copilul compozitorului, Julie devine muza lui Olivier, scoțându-i acestuia pe rând, întâi tobele, apoi alămurile și pianul, linia melodică rămânând în vocea unui singur flaut. Iar în momentul în care acesta nu găsește finalul,

– Asta e tot, deocamdată! îi spune el după ce-i prezintă completările sale

Julie devine mai mult decât o muză – ea este liantul între cei doi muzicieni, contrapunctul ce revine în final. Și iată altă oglindă… una muzicală: punctul și contrapunctul. Julie scoate din poșetă foaia găsită anterior pe pian:

– Mi-a zis că este un memento. Vedeți dacă puteți să-l introduceți!

O vedem la final scriind muzică cu fervoare, apoi mâzgălind o indicație: solo de flaut. Un final pe care Olivier îl refuză, preferând o piesă mai greoaie și stângace, dar care să-i aparțină lui. Vrea să semneze el creația, dacă nu acceptă s-o semneze ea: lumea trebuie să afle.

Three colors: blue6

tricolorKieślowski tratează aici libertatea în contradicție cu natura umană. Binoche joacă rolul Juliei Vignon, copleșită în urma unui accident rutier din cauza căreia își pierde familia. Julie nu este o supraviețuitoare, ea apare mai degrabă abulică, in-expresivă: nu prea avem de ales, pare să ne sugereze atitudinea ei, și trebuie să ne târâm crucea.

După ce-și revine din accident, Julie are un scurt interludiu amoros cu Olivier, fostul asistent al fostului soț, dar nu această scenă dezvăluie mizeria din viața ei, ci apariția unor pui de șobolan în debara. Așa că fuge la agentul imobiliar, decisă să schimbe apartamentul. Curios ce lucruri ne oripilează și ce nu, ce putem suporta, și ce ne poate scoate – la un moment dat – din casă.

blueFilmul s-ar fi putut termina oriunde în primele 60 de minute, dacă ar fi fost scris, regizat ori filmat în stil minimalist de către unul din promițătorii (foști) tineri regizori români contemporani. Fără a face spoiler, mai pot spune că sunt încă multe de văzut: urmează o scenă în care Julie își dă seama că soțul a cărui pierdere o (de)plângea iubise în ultimii ani pe altcineva. Plot point 2 cum ar veni, o a doua întorsătură a situației atunci când totul părea să alunece spre final.

Three colors: blue5

Blue07Am ajuns lorsque le moment quand sa nouvelle voisine – une salope, qui ne porte pas de cullotes – vient à  visiter Julie, et à remercier. Inserția poveștii lui Lucille mi s-a părut o aluzie la Chiriaș la Paris-ul lui Polanski. De câte ori văd un film ajung s-o dau, mai mult sau mai puțin corect, pe limba lui. Poate vi se pare ciudat, dar vă spun, mult mai rău e când citesc poezii.

Am revăzut cu ochii vecinei peștele de sticlă sau echivalentul său: candelabrul cu mărgele de sticlă – albastre și acestea. Muzica obsedantă ajunge să fie și diegetică, pusă în flautul homeless-ului adus într-o mașină italiană, la locul faptei și filmărilor, de către o frumoasă (iubită) blondă. ajuns aici, mie mi-a fost clar că văd mai mult decât un film: parabolă, colecție de simboluri?

Three colors: blue2

threecoloursblue-2Ați reușit să vedeți prima jumătate a filmului, măcar până la această imagine? Interesant cum joacă Juliette Binoche o partitură dificilă și obstinația cu care urmărește regizorul albastrul, ca simbol al libertății. Foarte tare, de asemenea, combinația de dimineață: înghețată cu cafea. Mă gândesc s-o-ncerc și eu 🙂

inghetata cu cafeaNu se întâmplă aproape nimic în film, în sensul vreunei acțiuni care să poarte eroul / eroina spre descoperirea a ceva/altceva decât știa. Există doar acțiunile sale, mai precis alegeri ale Juliei, care se succed într-un ritm destul de dificil de urmărit, dacă te interesează tema propusă de regizor. Tensiunea interioară a filmului realizat de Kieslowski este dublată de muzica nediegetică compusă de celălalt membru al trio-ului polonez, Zbigniew Preisner.

Filmul își păstrează realismul prin seriozitatea temei alese, fără a fi necesar pe de asupra-realismul muzicii, ori al cadrelor. N-am stat să compar cinematografia lui Kieslowski cu Noul val românesc, fiind la prima vizionare a filmelor polonezului, dar mă tem că n-am ieși bine la procedura de examinare.