Arhive pe etichete: Julie Deply

Top 7 filme despre divorț

Filmele despre divorț ar putea fi constitui un subgen al filmului romantic – acelea cu final neașteptat. Alexandru Paleologu spunea că dragostea e o boală fără de care nu eşti sănătos, iar Tudor Mușatescu scria despre dragoste ca fiind, totuși, un sentiment:

„Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.” Dacă vă amintiți, prin 2012 O.M.S. codifica dragostea ca boală psihică, înscriind-o sub numărul F63.9 în Registrul cu maladii al acestei organizaţii. Cum se vede în filme acest gen, cu final neașteptat? Genul nu este altceva decât o fereastră spre realitate, iar filmul, oricât ar fi de romanțios, are nevoie de intrigă pentru a-și dezvolta subiectul.

Amorul se aprinde atunci când opoziția e mai mare și pare că toată lumea îi stă în cale – precum în Romeo și Julieta. Azi însă, subiecții nu mai țin cont de familie, iar un astfel de subiect ar fi desuet. Nu mai poți arăta nici dulcegării: get a (motel) room! protestează spectatorii la un film cu prea multe pupături. Și adulterul este un subiect la fel plicticos: hei, voi n-ați auzit de divorț?  

Aceasta fiind realitatea, într-o societate în care celebrăm despărțirile amoroase (se fac petreceri de divorț, unele chiar mai reușite ca nunțile – așa am auzit) are sens și un top al filmelor pe acest subiect. Unul de actualitate.

Câteva filme care nu pot lipsi de aici sunt:

Kramer contra Kramer (1979) – un tată workahoolic (Dustin Hofmann), care după divorțul de soția sa (Meryl Streep) trebuie să lupte și pentru custodia copilului

Scene dintr-o căsnicie (1973) – filmul lui Ingmar Bergman care a dus la o creștere cu 50% a ratei divorțurilor în Suedia. Chiar dacă nu e considerat cel mai important al suedezului, ultimul film din cariera lui, Saraband (2003) e un sequel cu aceeași actori – Liv Uhlmann și Erland Josephson..

Toată lumea din familia noastră (2012) – un film recent al lui Radu Jude, completat excelent de Film pentru prieteni (2011) – un film cu buget mic, dar nu mai puțin important pe subiect

Before Midnight (2013) – al treilea film din seria Before al lui Linklater, despre care regizorul și actorii Ethan Hawke și Julie Deply au admis c-a avut drept referință, în faza de scenariu, Scenes from a Marriage.

Și ca să completăm un top5, recent-apărutul, candidatul la Oscar și comentatul 45 Years, în care răceala englezească pare sloi de gheață pe lângă intensitatea suedezilor Liv Uhlmann și Erland Josephson.

Un film din altă cultură este iranianul A Separation (2011), la musulmani copilul rămânând în familia tatălui după divorț.

Din alt gen par Iubirea durează trei ani regizat chiar de Beigbeder după romanul său L’amour dure trois ans și Enough Said (2013), ambele într-un registru ironic.

– în curs, aștept sugestii –

Nu doar cărțile din cărți se scriu – Before Sunset

before-sunsetBefore Sunset (2004) este ceea ce se cheamă un sequel pentru că duce mai departe evenimentele desfășurate într-un univers fictiv anterior, și aici vorbim de Before Sunrise (1995). Cum spuneam în comentariul filmului, preferința regizorului Richard Linklater pentru time-lapse nu a debutat cu Boyhood (2014), recompensat cu un premiu Oscar și 3 Globuri de aur. În această continuare, experimentul merge mai departe în sensul că are loc în timp real, adică durata poveștii (filmului) coincide cu durata evenimentelor povestite. Nici actorii nu mai sunt doar caractere ficționale. Filmările au loc în perioada divorțului actorului principal de Uma Thurmann, iar Julie Delpy compune două din piesele pe care le interpretează în film.

La 9 ani după primul Before, Linklater, Julie Delphy și Ethan Hawke (re)scriu împreună scenariul, actorii contribuind cu propriile dialoguri, scene și idei la povestea și caracterele imaginate de Linklater împreună cu Kim Krizan. Și-au creeat în acești ani propriul orizont de așteptare. Ethan Hawke recunoaște: Nu a fost ca și cum cineva ne-ar fi rugat să facem continuarea. Am făcut-o pur și simplu pentru că așa am vrut.

Astfel ia naștere una din puținele continuări care este la fel de bună, dacă nu chiar mai bună decât primul film. Celine dixit: Yeah, I think I’m always so much more happy with books and movies and stuff. I think I get more excited about well- done representations of life than life itself. 

Before sunrise – Linklater & co

Nu se cade, tinere, într-o societate aleasă, să-ți expui în acest fel sentimentele, îi spunea Haydn în luna mai a anului 1795 elevului său Beethoven, la finalul primului său concert pentru pian și orchestră ținut în fața curții vieneze. Și acum, la 220 de atunci, poate 75 sau poate chiar opt sau mai multe zeci de procente gândesc (sau simt?) asemeni lui Haydn. Dar ce te faci cu restul, cu minoritatea a cărei teamă de intimitate s-a evaporat la un moment dat, pe parcursul anilor, sau prin prezența unui partener sau a unei partenere… cu rezonanță? Și care, cu toată frumusețea cinema-ului minimalist și a pudorii absolut necesare (până la un punct) unui film de artă, ar avea mai multe de auzit și de pretins de la un film decât (pre)fabricatele intrigi?

Un mers suplu sau o gleznă fină pe de-o parte, o privire complice și câteva replici inteligente de cealaltă, pot declanșa simpatii și între persoane nemachiate, fără șarmul (dar și fără teatralitatea) vedetelor de cinema. Cum sunt Ethan Hawke și Julie Delpy, între care nu ne-am fi imaginat că poate sfârăi chimia cu astfel de reacții. Psihice.

Before sunrise (1995) se datorează scenariului scris de Kim Krizan împreună cu regizorul Richard Linklater. De revăzut acest film după Boyhood, mult-premiatul (la Globuri) și prea-contestatul film de la Oscarurile din acest an. Pentru că ideile lui Linklater apar în gura lui Jesse (Ethan Hawke) încă de pe atunci: să filmezi 365 zile câte o zi din viața unor oameni, cu toate stupiditățile lor zilnice, pentru un reality-show.

Chiar dacă nu se întâmplă (aproape) nimic, filmul are multe scene frumoase, asemenea celei din clipul de mai sus. Ca și scena decisivă de seducție, în care Jesse îi propune Celinei simplu, în loc să plece: aș vrea să continuăm să discutăm. Un film căruia nu-i lipsește nimic. Decât, poate, continuarea.