Arhive pe etichete: Ion Indolean

Din presa cinefilă – iulie 2016

Destul de puține evenimente din lumea filmului în perioada vacanței, majoritatea spre finalul lunii lui cuptor

  • regizorul Cristian Mungiu, invitat să facă parte din Academia Americană de Film
  • la finalul Anim’est Brașov, câteva impresii
  • Inimi cicatrizate, în cursă pentru Locarno, anunță Liliana Matei în ZiarulMetropolis.ro, iar Ionuț Mareș face un interviu cu Ion Indolean, link aici.
  • la Wrocław se desfășoară între 21 și 31 iulie Festivalul Internaţional de Film „Nowe Horyzonty”, cel mai mare eveniment cinematografic polonez, în selecția căruia sunt prezente și filme din România, detalii pe aarc.ro.
  • la Festivalul de film istoric Râșnov 29 iulie – 7 august, șeful Direcției de Combatere a Terorismului din SRL intră în istorie cu câteva declarații incendiare.
  • pe 30 iulie se lansează numărul 26 al Film Menu, revista studenților UNATC, cu tema Film & revoluție, disponibil aici.
  • s-a afișat perioada exactă de desfășurare a Festivalului Comedy Cluj: 21-30 octombrie, detalii aici.

 

Din presa cinefilă – mai 2016

Pentru că ar fi cazul să mai aruncăm câte o privire și pe ce publică alții, înainte să ne lansăm propriul proiect publicistic, încep azi o rubrică pentru care rog cititorii să-mi semnaleze publicațiile on-line sau tipărite pe care le consideră relevante sau în care apar rubrici cinefile interesante. În primele articole am să fac probabil o retrospectivă lunară, urmând să intru treptat în actualitate – până să mă apropii de o rubrică săptămânală:

  • revista „Steaua” editată de Uniunea scriitorilor din Cluj, publică în preajma TIFF-ului dezbaterea: Filmul românesc, încotro?, o temă fertilă sub care publică opinii conferențiarul universitar dr. Doru Pop (membru UCIN), sub titlul Eșecul celui de-al doilea val, criticul Angelo Mitchievici, cu întrebarea NCR – va urma? urmați (sic!) de Radu Toderici cu Indie și Ion Indolean – în ediția tipărită.
  • ziarulMetropolis.ro, reprezentat la TIFF-ul clujean de Ionuț Mareș, care a reușit un interviu cu Sharunas Bartas, publică informații despre retrospectiva TIFF București, unde puteți vedea o selecție a unora din cele mai importante filme ale acestei ediții.
  • pe Agenda LiterNet apare în lunile martie-aprilie+mai o interesantă serie despre Discordia (filmul lui Ion Indolean premiat pentru debut în secțiunea Zilele Filmului Românesc de la TIFF), scene dintr-o producție, jurnal publicat de tânărul regizor și critic de film împreună cu Mădălina Pojoga, din echipa filmului.
  • TIFF-ul clujean anunță record peste record, aici: peste 79.000 de spectatori plătitori; ediție la care au avut loc și două lansări de carte în colecția TIFF Cinefil, cronici de film publicate de Lucian Maier și Radu-Ilarion Munteanu
  • București NonStop, filmul lui Dan Chișu – câștigător al marelui premiu și Trofeu al UCIN; mai multe detalii aici.

Premiații TIFF 2016

Așa cum anticipam, Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de euro (oferit de Staropramen) a mers la Câini, în regia lui Bogdan Mirică, care a beneficiat de o distribuție de excepție: Gheorghe Visu, Teodor Corban, Dragoș Bucur și Vlad Ivanov.

Al doilea ca importanță și valoare, Premiul pentru Cea mai bună regie / 5.000 de euro, l-a luat Avishai Sivan, pentru Tikkun, în vreme ce Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, a fost oferit de HBO producției Vrăbii / Sparrows, în regia lui Rúnar Rúnarsson.

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producție), i-a fost oferit de Cinelabs România lui Gabriel Achim, regizorul filmului Ultima zi în vreme ce Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson, a mers la O noapte în Tokoriki, în regia Roxanei Stroe.

O frumoasă supriză, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank, l-a răsplătit pe Ion Indolean pentru regia Discordiei. Premiul Publicului, oferit de MasterCard a fost acordat filmului Ușa deschisă / La Puerta Abierta, în regia Marina Seresesky. Au urmat apoi premiile onorifice:

Premiul pentru întreaga carieră, actriței Sophia Loren

Premiul de Excelență, oferit de Mercedes actriței Carmen Galin

Premiul pentru întreaga carieră – actriței Orosz Lujza

Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale, producătorului Iain Smith

Premiul Special – Trofeul Transilvania 15, regizorului Cristi Puiu

Premiul publicului și Premiul competiției se mai pot vedea azi – dacă proiecțiile nu sunt deja sold-out. Tot azi publicul poate participa la întâlnirea cu Mădălina Ghenea de la TIFF Lounge, de la ora 17. Mai multe detalii aici și aici.