Arhive pe etichete: Globuri de Aur

Noutăți la Golden Globes

După controversata premiere a Marţianului de la începutul acestui an, nu atât pentru valoarea filmului, cât pentru jocul de-a categoria, HFPA (Asociaţia presei străine de la Hollywood) s-a asigurat să evite asemenea probleme ediţiile viitoare, introducând o nouă regulă, potrivit Entertainment Weekly: dramele, chiar și cele cu accente comice, vor intra în competiţie doar ca drame.

Pe 10 ianuarie 2016 The Martian, regizat de Ridley Scott, a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria comedie/ musical, în faţa peliculelor The Big Short, Joy, Spy şi ultimul, dar nu cel din urmă, Trainwreck. De altfel Judd Apatow, regizorul Trainwreck-ului, a fost primul care a afirmat că dramele cu tentă umoristică nu ar trebui să „participe la orice categorie au chef” şi a întrebat (ironic) dacă nu cumva filmele în care joacă actori asiatici ar trebui să concureze la categoria „cel mai bun film străin”?

La premiile Critics’ Choice, Judd Apatow i-a adresat câteva cuvinte acide actorului Matt Damon: „Matt mă priveşte chiar în clipa asta. După toată comedia de la Globurile de Aur. Nu avem decât un premiu, Matt, asta e tot ce primim. Sunt ca un tocilar în curtea şcolii, iar tu mi-ai furat banii de mâncare”, a spus Judd, pe scenă. În prealabil, regizorul postase pe Twitter: „Să încerci să domini categoria comedie, când de fapt eşti dramă, din frică faţă de competiţia din acea categorie, este o mişcare plină de laşitate”. Modificarea acestei reguli se află printre cele 11 pagini de schimbări aduse decernării Globurilor de Aur, din 2017.

Au fost Globurile de Aur, vine și BAFTA!

După gala de azi-dimineață din LA, pe care-am urmărit-o cu sufletul la gură și cu flash-uri în ochi (nu de la fotografi, ci de la calitatea transmisiei), chipurile, pentru-a vedea ce filme primesc semnale la Oscar, treaba s-a mai calmat. Abia acum, după primele globuri și odată cu nominalizările la premiile BAFTA, s-au conturat și preferințele pentru premiile Academiei Americane, care pe noi nu ar trebui să ne preocupe prea tare, fiindcă putem lua doar un Oscar, pentru cel mai bun film străin.

Așa că din punctul meu de vedere, știrea principală a galei a fost Globul de Aur pentru cel mai bun film străin luat de Son of Saul, în care a jucat și actorul clujean Molnár Levente. Gratulálok! Pentru filmul tânărului regizor László Nemes este un premiu important, care-i va spori cota pe piața americană. Pentru celelalte filme premiate la gala Golden Globes Awards, câteva concluzii: prima – ca în sport – nu contează nominalizările, istoria păstrează doar finishul. Cotat ca mare favorit după nominalizări, Carol nu s-a ales cu nimic. Crema de pe tort a luat-o The Revenant, comentat și aici, care a ras toate premiile principale – cel mai bun film/dramă, cel mai bun actor, cel mai bun regizor – urmat de Marțianul care a luat tot ce era mai important de la cealaltă secțiune, film de comedie, deși n-a fost prea corect încadrat.

Până și Ridley Scott s-a amuzat, ridicând Globul, de ce-a vrut și ce-a ieșit. Pentru rolurile doamnelor, au luat pe merit câte un premiu JoyRoom, și Steve Jobs, care a mai luat și premiul pentru cel mai bun scenariu. Ce merită reținut de la Gală, care a fost și una a producțiilor TV, sunt serialele recompensate cu Globuri: așa că merită să urmăriți Mozart in the Jungle -cel mai bun serial de comedie, cu cel mai bun actor, Crazy Ex-Girlfriend – cea mai bună actriță și Mr. Robot – cel mai bun serial dramatic (atenție, mai bun ca Game of Thrones). Dar marele perdant al acestei gale a fost Mad Max: Fury Road, fără nici un Glob. Haioasă reacția lui diCaprio la Lady Gaga, devenită viral:

Acum, să vedem ce anunță premiile industriei britanice, care se vor decerna peste o lună. De ce sunt ele importante pentru Oscar? Pentru că o parte din votanți fac parte din ambele comisii – dar asta este problema lor. Pe noi ne interesează cine concurează pentru cel mai bun film britanic: 45 years, Amy, Brooklyn, The Danish Girl, Ex Machina și The Lobster. Dramele de epocă s-au bucurat și ele de mare succes printre britanici, având în vedere nominalizările Bridge of Spies și Carol, care au strâns nu mai puțin de 9, fiecare.