…Foundation în viziunea regizorului David S. Goyer devine oarecum previzibilă, chiar plictisitoare. Singura sa inovație (față de trilogia lui Asimov), care-i trădează originea de scenarist – reprezentarea împăratului ca o triadă de clone – pare că și-a cam epuizat resursele. Și, din păcate, schimbă focus-ul de la ceea ce se întâmplă pe Terminus la intrigile de palat.
Or, chiar dacă un film în general – fie că e de lung-metraj, serial sau mini-serie (cum s-ar fi potrivit mai degrabă Fundației) – are nevoie de un antagonist puternic, aici treaba nu prea este în spiritul cărții după care s-a adaptat serialul. Personajele lui Asimov funcționau în raport cu marele plan al lui Seldon, iar conflictul se baza pe lupta între totalitarism ideologic și individualism.
Singurul motiv pentru care-l mai urmăresc e un soi de nostalgie, amestecată cu oareșce check-out de memorie (să văd în ce măsură seamănă cu ce-mi mai amintesc din cărți) și cam atât; așteptări vizavi de realizările artistice am spre zero. Toate schimbările astea de ritm, dinspre Trantor spre Palat (și civilizațiile spre care se plimbă ori cu care puterea este în conflict) nu fac decât să încerce o spoială de realitate, aparența mai multor vieți și voințe din Galaxie.
Prea puțin SF însă, prea multă propagandă și minime calități artistice pentru o producție nu lipsită de buget. Culmea că Robyn, fiica lui Asimov, se află printre producătorii executivi angajați de Apple TV după ce a achiziționat drepturile de ecranizare împreună cu casa de producție Skydance – așa că schingiuirea operei literare se întâmplă cu acceptul și implicarea familiei. Acum sunt curios doar ce se va întâmpla de la episodul 11 încolo, fiindcă am aflat că primele 10 episoade se vor concentra asupra trilogiei inițiale (citește = vor răstălmăci). Dar asta peste o lună jumate.
Filme care merită văzute 